De-a lungul timpului, cinematograful a rechizitionat cu lacomie biografiile mai mult sau mai putin romantate ale marilor artisti ai lumii, de la Beethoven la Mozart, Liszt, Mahler, Ceaikovski, Paganini la Maria Callas, Edith Piaf, Van Gogh, Toulouse Lautrec, Vermeer, Pollock, Andy Warhol, Chaplin, Jane Austen, Shakespeare, Byron, Balzac, marchizul de Sade, Oscar Wilde, Rimbaud, Verlaine, Kafka, Sylvia Plath, Virginia Woolf, D.H. Lawrence, Scott Fitzgerald ori Truman Capote. In toate aceste cazuri - dupa cum se pun de acord istoria filmului, melomanii, cititorii si cinefilii - castiga filmele care pun in valoare nu acuratetea ispravilor biografice, ci spiritul, sclipirea, unicitatea personalitatii evocate.
Ceva mai aproape de a doua tendinta, regizorul Laurent Tirard se arunca fara complexe asupra portretului unui Moliere (sau, daca vreti, Jean-Baptiste Poquelin) la 22 de ani, vesnic inghesuit de creditori, pentru ca nu are pic de succes in incercarile sale de-a scrie... tragedii. In consecinta, pentru ca regizorul zaboveste in special asupra acestei perioade de frageda tinerete a parintelui lui Tartuffe, Harpagon si Scapin, evolutia celui ce-avea sa devina unul dintre cei mai mari moralisti ai lumii este considerabil trunchiata, sclipitorul autor fiind prezentat preponderent ca un farsor, cozeur, poseur, un actoras deprimat si melodramatic in pragul disperarii, capabil abia spre final sa-si valorifice harul dramaturgic, spre desfatarea contemporanilor si urmasilor sai. Dar tocmai acest cote frivol face ca filmul sa curga agreabil, cu un sarm de netagaduit, ramanand, desigur, o versiune foarte personala asupra cazului. Iar daca orice comparatie cu biografia mult mai sobra a lui Moliere (regizata de Ariane Mnouchkine in 1978, candidata chiar la Palme d'Or) este deplasata, versiunea de fata compenseaza enorm prin distributia exceptionala. Avem, in primul rand, sarmul, charisma si agilitatea lui Romain Duris (care a aratat deja ce poate in L'Auberge espagnole si Les Poupees russes, dar mai ales in De battre mon coeur s'est arrete si care reuseste sa nu fie ridicol nici cand imita caii in manej, nici cand afirma in promo, didactic si neverosimil: "Voi fi atat de faimos incat despre limba franceza se va spune ca este 'limba lui Moliere'"). Exista, apoi, Edouard Baer, perfect ca Dorante, jocul ironic si gratios al lui Ludivine Sagnier, intruchipand-o pe veninoasa Celimene si, mai ales, magnetismul superbei Laura Morante (Coeurs, Fauteuils d'orchestre), una dintre cele mai sofisticate actrite de film de azi, care face din Elmire Jourdain o prezenta maiestuoasa, senzuala, enigmatica, interesanta, o muza, dar si o protectoare devotata a navalnicului si indragostitului Moliere. In fine, personajul cheie al filmului este insusi legendarul domn Jourdain. Extraordinarul sau interpret, Fabrice Luchini (unul dintre cei mai mari actori de film - in 1970 colabora cu Eric Rohmer la Genunchiul lui Claire -, dar mai ales de teatru ai Frantei), reuseste sa transporte cu precizie pe ecran prototipul imaginat de Moliere in capodopera Burghezul gentilom, infatisandu-l in tot monumentalul sau amestec de pragmatism si idiotenie, meschinarie si obtuzitate, snobism si totala insensibilitate. Evident, in ciuda izbucnirilor sale caricaturale si a inegalitatilor, proaspata poveste a lui Moliere izbuteste sa farmece complet, fiind destinata nu acelora care nu au avut placerea si sansa de a-i savura opera, ci admiratorilor sai, care il vor evoca amuzati si cu grauntele de umor necesar.
Moliere. Productie Franta, 2007. Regia si scenariul: Laurent Tirard. Cu: Romain Duris, Fabrice Luchini, Laura Morante, Edouard Baer, Ludivine Sagnier, Fanny Valette, Melanie Dos Santos, Gonzague Montuel. Premiera: 21 decembrie. Distribuit de: Independenta Film.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
