Unul dintre cei mai lucizi si interesanti regizori contemporani, Radu Muntean ne-a oferit pana acum doua lungmetraje de exceptie: Furia si Hartia va fi albastra. Cu atat mai asteptat e Boogie, prezentat la Cannes, achizitionat in Franta, aplaudat la TIFF, selectionat deja in numeroase festivaluri si programat pentru premiera la toamna.
- Cum ajunge filmul romanesc la spectatori in momentul de fata? Unii dintre ei descarca filme de pe net si nu intra la productii romanesti pentru ca le au deja, altii nu intra la filmul autohton din principiu, spunand - fara sa-l vada - ca e mizerabilist si ca s-au saturat. Pe ei cum ii convingem?
- O prejudecata si una, si alta. Trebuie sa muncim toti la asta. Si noi, si voi, si CNC-ul, si cei care fac salile de cinema, ca sa schimbam preconceptiile astea. Eu pot doar sa incerc sa fac filme cat mai bune, dar nu pot decat sa fiu cinstit cu mine. Cand o sa consider ca nu mai am ceva de spus, sper sa ma retrag la timp.
- Oamenilor le e frica sa se regaseasca pe ecran?
- Oamenii sunt comozi, prefera sa ingurgiteze clisee. Cu asta au fost crescuti, asta au fost invatati, este incomod sa afli ca esti asa. Si la Boogie am auzit reactii gen: "Mi-a placut filmul, dar m-a enervat ingrozitor. Dar chiar asa sunt barbatii?" Pe de-o parte, exista voci care spun ca sunt personaje ca oricare altele, oameni care n-au nimic extraordinar, iar pe de alta parte unii zic: "Nu stiam ca barbatii sunt asa!" Cum adica? Poate te-ai pacalit si nu ti-e usor sa accepti o realitate de tipul asta. Asa s-a intamplat si la Hartia... "Cum adica - mi s-a reprosat - faci un film despre revolutie si nu faci un film cu eroi? Cu oameni care isi dau viata pentru o cauza nobila?" Eu am fost soldat in revolutie, stiu foarte bine ce am trait, ce am simtit, cum era sa mor si asa mai departe. Deci nu poate sa-mi spuna nimeni cum trebuia sa fac.
- E ca si cum ar trebui sa vedem numai filme despre eroi.
- Pai asta e pericolul, ca oamenii se asteapta numai la un anumit tip de cinema romanesc, in care sa ne plangem de mila, daca se poate. Eu m-am plictisit de genul asta de cinema. Nu ma mai intereseaza - nu m-a interesat, de fapt. Filmul despre revolutie l-am facut avand cu totul alt scop: sa recuperez un soi de emotie, ceea ce mi se pare acum ca am trait atunci.
- Credeti ca filmele de pana acum, Furia si Hartia va fi albastra, au ajuns cum trebuie la public?
- Eu cred ca da. Sa nu ne referim numai la numarul de intrari in cinematografe, ca asta e discutabil. Eu am auzit multe reactii foarte bune, exact cele pe care mi le doream. Oameni care s-au regasit, au retrait emotiile din zilele alea, cu detasarea celor 16 ani trecuti (din 1989 - n.n.) la ora aia. Si asta e ce mi-am dorit. Pentru mine si o reactie de genul asta, doua, zece reactii sunt foarte importante, poate mai importante decat un anumit numar de spectatori. La Boogie, de exemplu, eram la Cannes. A doua zi, cand m-am dus in locul amenajat pentru interviuri, a venit o doamna la noi si ne-a declarat: "Tin neaparat sa va spun chestia asta, am vazut filmul ieri, iar azi-noapte m-am gandit la el, astazi m-am gandit din nou la el... Ieri mi-a placut, dar nu extraordinar de tare, astazi imi place mult mai tare si m-am gandit la el tot timpul de cand l-am vazut". Genul asta de comentarii te face sa intelegi ca merita tot efortul. Sa ajungi la tinta, in sufletul si in mintea spectatorului, e foarte satisfacator pentru orice cineast.
- Ce atmosfera era la Cannes? Exista deja un lobby pentru Romania, are filmul romanesc o trambulina asigurata?
- Nu. Oamenii se uita cu atentie la filmele romanesti de la o vreme, de cativa ani. Nici selectionerii festivalului, nici oamenii din presa importanti de afara nu mai arunca la cos screener-ele cu filme. Dar asta nu inseamna ca orice fel de film romanesc faci in momentul asta e aplaudat, la Cannes sau in alta parte. Faci filme bune, e OK, nu faci, te amendeaza imediat, de-abia asteapta!
- Stiu ca Boogie a fost deja cumparat.
- A fost cumparat in Franta si asta e important pentru noi. Este teritoriul cel mai important pentru genul asta de film de arta, european. L-a cumparat chiar o firma de distributie care are un lant de cinematografe de arta foarte respectabil in Franta si asta e target-ul nostru. Sper sa mearga bine, dar nu ma astept la incasari astronomice, pentru ca nu e genul asta de film.
- Cat de importanta e participarea la TIFF?
- Foarte importanta. Pentru ca e un loc in care lucrurile se intampla cum ne-am dori sa se intample in toata tara. Tot timpul, de cand ajunge filmul in exploatare. Sa vezi oamenii ca se inghesuie sa intre in sala, ca nu mai au locuri este visul oricarui cineast. Iar aici e si un public avizat, o combinatie de oameni din business, din film si civili iubitori de cinema. E publicul ideal cumva.
- Ce proiect urmeaza?
- Nu e inca foarte clar, suntem in discutii. Noi, si la Boogie, cel mai mult am discutat la sinopsis, la treatment-ul povestii. Ne-a luat cateva luni bune. Am fost si de 1 Mai la mare, in prospectie... Deci nu va pot spune exact cum va fi urmatorul proiect; in principal, va fi o poveste despre cuplu si despre despartire.
- Aveti un public fidel, care va asteapta filmele. Credeti totusi ca publicul, in mare, nu mai e capabil sa vada drama din acest gen de povesti pentru ca a vazut prea multe spectacole ieftine pe la diverse televiziuni?
- Eu nu vad publicul ca pe un tot. Publicul e diferit si trebuie sa i te adresezi spectatorului tau. ~sta e succesul in absolut orice, atunci cand ai de vandut un produs. Deci nu putem sa facem un film pentru toata lumea. Imi pare rau, dar publicul care se uita la filme indiene nu e publicul meu. Nu ma intereseaza publicul care asculta manele. Fiecare cu treaba lui, nu dispretuiesc pe nimeni, dar un asemenea public nu este pe aceeasi lungime de unda cu mine.
- Dupa premiul de la Cannes de anul trecut, s-a spus: "Sa luam cat mai multe Palme d'Or-uri!". Exista aceasta presiune?
- Exista, dar eu incerc sa fac abstractie de ea. Exista si din partea presei, e privit ca un esec daca nu vii cu vreun premiu de la Cannes. Sunt oameni care nu isi cunosc meseria. Eu m-am obisnuit cu asta, dar incerc sa nu tin cont de genul asta de presiune, pentru ca mi se pare cea mai neproductiva. In trena acestui val, al acestor filme pe care le facem noi, or sa apara multe productii care doar formal seamana, adica sunt minimaliste, dar nu au substanta. Doar pentru ca asa se poarta. Dar sper ca in timp lucrurile or sa se cearna si o sa devina foarte clar cine are in spate o motivatie cand face genul asta de film si cine il face doar pentru ca se poarta la Cannes. Iar chestia asta este extrem de deranjanta, nu ascund. Pana acum cinci ani, daca un film era selectionat la Cannes, in "Quinzaine des realisateurs", era o sarbatoare nationala. Acum e un mic esec daca nu esti in competitie si daca nu iei premiu. Daca filmul meu era in competitie, sa zicem, si transmiteau televiziunile in direct si nu luam premiu, esecul era si mai nasol. "Ce-a cautat acolo daca a venit fara premiu?"
- De ce foarte multi ar vrea sa vada in filmul romanesc doar limbaj academic? Si Boogie a primit deja "reprosuri"...
- Nesiguranta fata de propria persoana. Daca nu pot trece de nivelul asta, de stratul asta de suprafata, inseamna ca au o mare nesiguranta fata de propria persoana si un nivel cultural discutabil. Nu esti mai citit daca te oripilezi cand injura cineva. Ma intereseaza oamenii astia la fel de putin ca manelistii.
Interviu realizat de Andreea Chiriac
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
