Si la 1870 era foarte greu sa impaci moda cea noua cu moda veche, careia si ulitele strambe continuau sa-i fie tributare. Uneori erau adevarate spectacole grotesti, cu fetele mahalagiilor gatite in rochii scumpe chiar si pentru elegantele parizience, incercand sa travereseze o strada, iarna, spre renumitul bal de mahala. Pentru ca iarna nu-i ca vara, "un lampagiu mergea inainte cercetand drumurile pe care intunericul le facea si mai periculoase; al doilea servitor punea o scandura pe pamant, alti doi sprijineau trecatoarele de brat; un al cincilea ridica poalele lungi ale rochiilor; un al saselea purta o alta scandura care o inlocuia pe prima si tot asa, schimband scandura cu scandura, se inainta, exact cum isi rostogoleau egiptenii obeliscurile pana in mijlocul desertului. Toate acestea sunt adevarate. Orasul Bucuresti este asa cum vi l-am descris"... Parca vedem inundatiile de moment la o ploaie torentiala, cum apar inventivii servitori de acum 150 de ani, ajutand masinile (deh, nu mai sunt trasuri!) sa treaca prin nivelul lacustru ridicat. Dupa atata amar de vreme, nu ar fi fost mai bine sa se repare drumurile?
Pentru anul 1860, "cabinetul de lectura" publica, de consumare bibliofila pentru publicul larg, "este o forma inca necunoscuta la Bucuresti", de parca azi ar fi mai cunoscuta?! "Cabinet de lectura" nu inseamna biblioteca cu sala de lectura, unde accesul se plateste, ci libraria de unde cumperi carti si unde poti citi chiar, in tihna, cateva ceasuri.
Emisiunile de divertisment ne aduc de-a valma "vedete" de imprumut, care se dau in vant sa fie aruncate pe sticla, sa le vada mama, tata, mahalaua... Pe vremuri era la fel, dar se manifesta mai multa rabdare. Atractia marilor gradini publice, precum Cismigiu sau Rasca, era multimea de femei elegante care "vin sa-si etaleze aici toaletele splendide; se plimba in jurul gradinii cu un devotament neobosit. Sa priveasca si sa fie privite este scopul esential al plimbarilor la Rasca. In materie de barbati, societatea cuprinde tot ceea ce Bucurestiul are mai distins; in ce priveste femeile... este putin mai complicat".
Romania devenise o tara a gesturilor fara acoperire. Unii se dadeau boieri, isi pictau cate un blazon de moment pe trasuri inchiriate cu ora: "luxul echipajelor este mare si nu totdeauna proportional cu averea. Se abuzeaza putin de blazoane, pictate pe panouri si pe livrele. Ele sunt adesea un rezultat al fanteziei, iar livrelele de un gust indoielnic". Acelasi gust il incerci astazi cand iti lovesti privirea de mahalagioaice, care se viseaza "mari cantarete" doar prin unduirea buricului si ingaimarea stresanta a unei vocale cu accent hindus. Iar ele, desigur, blonde!
Asadar, "ce este in realitate Romania?". Ceva ar trebui sa fie, caci natura a facut din ea "o tara superba. Oamenii au stricat-o mult". Si continua sa o strice. De curand, defrisarile samavolnice ale padurilor au determinat ample dezbateri in mass-media. Ei, si? Raspunsul la intrebare mai poate astepta. Vilele si limuzinele, nu.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
