Sfanta Camasa a Mantuitorului a fost trasa la sorti de soldatii romani in momentul in care, potrivit cutumei romane, isi imparteau intre ei vesmintele condamnatilor la crucificare. Se implinea astfel, fara stirea lor, profetia din Scriptura care zice: "Impartit-au hainele Mele lorusi, si pentru Camasa Mea au aruncat sorti" (Psalm 21, 20).
Ea se afla in prezent depozitata intr-un relicvariu, in Bazilica Manastirii din Argenteuil, langa Paris, fiind expusa destul de rar (o data la 50 de ani) spre inchinare si venerare marelui public. Penultima expunere a avut loc in 1934 si ultima in 1984.
Obiectul vestimentar de care vorbim a fost facut de Sfanta Fecioara Maria pentru Fiul ei, Iisus, si prezinta o caracteristica uimitoare: e fara cusatura, tesut dintr-o singura bucata de sus pana jos, dupa chipul dragostei si duiosiei Maicii Sale.
Relicva a fost descoperita de imparateasa Elena, mama lui Constantin cel Mare, in secolul IV d.Hr. si e cunoscuta sub denumirea de Sfanta Tunica sau Sfanta Camasa. Episcopul Grigorie de Tours o numea, pe la mijlocul secolului VI, in a sa Istorie a Francilor, "Tunica Mielului Neintinat".
Pana sa ajunga la Argenteuil, a calatorit fara incetare si traseul ei e descris in detaliu in cartea lui Francois Le Quere, La Sainte Tunique d'Argenteuil (Francois-Xavier de Guibert, Paris, 2000). S-a pastrat o vreme la Jaffa, intr-o lada de marmura, la un evreu numit Simon, caruia i-ar fi incredintat-o insusi Sf. Apostol Petru. Fredegaire (mort in anul 660) relateaza despre o impresionanta procesiune crestina, in care trei episcopi (Grigorie de Antiohia, Toma de Ierusalim si Ioan de Constantinopol), insotiti de alti inalti prelati, dupa rugaciuni necurmate si un post aspru de trei zile, au stramutat Sfanta Tunica de la Jaffa la Ierusalim, pe un drum batut cu piciorul, "intr-o lada de marmura care devenise atat de usoara, de parca ar fi fost daltuita din lemn".
De aici avea sa ajunga la Constantinopol, unde a fost conservata pana in secolul VIII, cand Irina, imparateasa Bizantului (780-790, 797-802), i-a daruit-o lui Carol cel Mare. Episodul e important pentru ca papa Leon III, mijlocind casatoria vaduvului Carol (58 de ani) cu vaduva Irina (50 de ani), urmarea sa reunifice Imperiul Roman de Apus cu cel de Rasarit si sa puna astfel Imperiul Roman reintregit sub acelasi sceptru. In anul 802, Irina e insa detronata de Nichifor I Logothetul si exilata pe insula Lesbos, unde se stinge in 9 august 803.
Numai ca, intre timp, Carol primise deja ca "dar de nunta", la Roma, Sfanta Camasa a Mantuitorului si, in ciuda disparitiei Irinei, avea sa continue proiectul unirii crestinilor intr-un acelasi imperiu. Nu intamplator, in 812, ambasadorii extraordinari trimisi de Bizant il aclamau cu titulatura de "Carol - imparat si basileu".
Carol cel Mare a murit in 814, nu inainte de a oferi spre pastrare Sfanta Camasa a Mantuitorului Iisus fiicei sale Theodrada, stareta a Manastirii Notre Dame d'Argenteuil.
Interesant e si faptul ca de Manastirea de la Argenteuil se leaga intru catva si povestea Heloisei si a lui Abelard. Povestea e prea cunoscuta pentru a fi reluata aici. Cert e ca Abelard moare in 1142, iar Heloise dupa 22 de ani, in 1164. La moartea ei, sicriul lui Abelard a fost deschis pentru ca osemintele celor doi indragostiti sa strabata veacurile impreuna. Legenda spune ca, in acel moment, defunctul si-ar fi desfacut bratele pentru a primi trupul iubitei sale.
Dar sa ne intoarcem la Camasa Mantuitorului. Prima ei mentiune dateaza din 1156 (putin dupa redescoperirea ei intr-un perete al abatiei Argenteuil), intr-o bula papala semnata de Hugues d'Amiens, arhiepiscop de Rouen. O recunoastere solemna a avut loc in acelasi an, in prezenta regelui Louis VII si a numerosi clerici si credinciosi.
Sfanta Camasa a fost venerata de un numar mare de pelerini din intreaga lume si s-a aflat la obarsia multor vindecari miraculoase, in special in secolele XVI si XVII. A fost obiectul devotiunii regilor Francois I, Henri III, Louis XIII, al evlaviei Mariei de Medicis si Anei de Austria, ca si a cardinalilor Berulle si Richelieu.
Vicisitudinile istoriei au facut ca Sfanta Tunica a Mantuitorului sa fie pe rand venerata, pierduta, ascunsa, regasita, deteriorata, furata, sa i se recunoasca sau sa i se conteste autenticitatea. Ea ramane insa ca un dar suprem al iubirii si concordiei, un stindard divin sub acoperamantul caruia au fost pecetluite atatea uniri, comuniuni si impacari. Cine are ochi de vazut sa vada si cine are urechi de auzit sa auda.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
