Cred ca n-as fi scris acum despre Petre Tutea, ale carui Vorbe din 1993 au ajuns la a patra editie*, daca Alexandru Paleologu n-ar fi murit tocmai cand comemoram zece ani de la moartea lui Cioran.
Dintr-o data, vazand naucitoarea fotografie cu Emil si Relu Cioran pe coperta a patra din numarul 3-4 al revistei Euphorion, mi-am adus aminte de acea cutremuratoare exclamatie a lui Tutea din finalul filmului realizat in 1990 de Gabriel Liiceanu. Ce sa-i transmitem lui Cioran din partea dumneavoastra? intreba reporterul. "Spune-i ca-mi este un dor ENORM de el" a strigat ca din focul mortii Petre Tutea, cu ochii mariti de golul celor peste cinci decenii de ne-uitare. Asta, fireste, dupa ce-i forfecase bine mersi lui Cioran abaterile de la ortodoxie, il judecase pentru erezie, pentru Sf. Pavel s.a.m.d. Iar Cioran il declara fara clipire pe Tutea drept "genial" inclusiv fiindca il stia un geniu... al ratarii, al esecurilor in lant!
De cealalta parte, ultima carte a lui Alexandru Peologu - dialogurile cu Filip -Lucian Iorga - recenzata aici la inceputul lunii iulie, m-a retrimis catre acea libertate totala de reflectie si rostire pe care numai Tutea a avut-o, de la Berlin si Aiud, pana in ultima zi de viata. Jubilatia denudarii reflexive. Frenetica retorica a boierului bufon si a clovnului rege, a celui care nu mai are nimic de castigat si numai moartea de pierdut.
Galgaind de paradoxuri precum Petre Pandrea si I.D. Sarbu, Petre Tutea ("opera lui pare sa fie alcatuita dintr-o carte pe care n-a scris-o niciodata, in vreme ce multele pagini pe care le-a scris nu vor constitui, ele, niciodata o opera", observa judicios Gabriel Liiceanu) este prin aceste 322 de vorbe memorabile o savuroasa capacana, pe cat de radical-riscanta, pe atata de eliberatoare si terapeutica. Iconoclast si iconodul deopotriva, el amesteca adevaruri crude si opacitati dogmatice, relativizari explozive si rigori teologale de fier. Scoala de gandire libera, autenticitate si rostire fara hotar, Tutea - tocmai el, ultradigresivul - este omul definitiei laconice prin definitie, expresie coplesitoare a unei energii de-o naucitoare precizie. Cand Tutea ii numeste pe comunisti "dihanii", orice alta vocabula devine inutila. Cand singur se defineste ca evoluand "pe spirala care duce de la Dumnezeu la neamul romanesc", nu mai poti adauga decat cateva nuante. Cand infige Romania de dupa alegerile din 20 mai 1990 in formula "hoitul roman", te-a terminat ,mai ceva ca Brucan, pe 20 de ani, la capitolul speranta. Un verdict precum "elitele morale sunt mai presus decat cele intelectuale", venind pe urmele eminescianului "avem nevoie nu atat de talente, cat de caractere", face cat un tratat de etica. Si alte socuri: "americanii il invoca pe Dumnezeu doar ca sa le binecuvanteze pravaliile". "Egalitatea e cel mai mare dusman al libertatii". "Macedoromanii nu sunt romani, sunt super-romani, romani absoluti". "Autonomia spirituala a omului este iluzorie si ea se misca perpetuu intre Dumnezeu si dracul". In fine, despre sine: "sunt roman, nationalist, crestin, ortodox si militarist". Asta pentru ca, "eu, cultural, sunt un european, dar fundamentul spiritual e de taran din Muscel".
Aproape oriunde intorci pagina, zvacnirile laconismului arhiplin ghilotineaza lectura. "Pot sa fie ciuperci partidele, dar sa binevoiasca sa respecte doi termeni: taranul stapan la sat si intreprinzatorul atapan in comuna urbana". "De cele mai multe ori prostii sunt atei, intelectualisti pana peste poate, comunitaristi si foarte toleranti, in sensul unui dezmat al libertatii. Au o mare rezerva fata de cei care vorbesc in termenii credintei si ai natiunii". "Antisemitismul nu e o reactie spontana a romanilor, a germanilor, a polonilor, a maghiarilor, a francezilor, a americanilor, ci e provocat de evrei, prin exces. E provocat de ei ca spaima, crezand ca-l previn".
Astfel incat, atunci cand se trece la "demonstratii", adica la mai mult de una, doua propozitii (v. de ex. "nationalism", p. 79 s.u., sau "liberalism", 66 s.u.) deja ti se pare ca zvelta canoe a capatat alura de transatlantic, si ca e prea mult pentru statutul de levitatie a lecturii, care face farmecul paginii lui Tutea.
Si totusi, in ciuda multelor aparente de dogmatism si apodictica feroce, tot subtextul musteste de pledoaria pentru elasticitatea si prospetimea gandirii. Are dreptate Liiceanu: in fata acestor pagini trebuie sa vii "cu inima curata, ceea ce inseamna respect pentru nuanta". O conditie, sa recunoastem, tare greu de implinit (si de gasit) in zilele noastre.
In sfarsit, nu-mi pot reprima impulsul de a cita fara de comentarii. "Am fost acuzati, noi astia de dreapta, ca exageram puterea natiunii. Toate popoarele fac asa. Nemtii se considera buricul pamantului, englezii doua buricuri ale pamantului, francezii trei buricuri si jumatate. Fiecare crede ca neamul lui e buricul pamantului. Romanismul a insemnat, pentru generatia noastra, sa fim noi insine. Ca a fi la stanga inseamna a fi in pom. Fiecare popor vrea sa fie el insusi. Si am vrut si noi, astia de dreapta, sa fim romani. Sunt roman, si, ca roman, ma socot buricul pamantului. Adica nu pot extrapola substanta spiritului meu la alt neam. Sunt roman prin vocatie. Tot ce gandesc devine romanesc."
*) 322 de vorbe memorabile ale lui Petre Tutea, prefata de Gabriel Liiceanu, Editura Humanitas, 2005, 138 pag.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
