Radvan este Alexandru Radvan, pictorul. Vidra ar putea fi oximoronul. Dar nu e, caci, la fel ca-n piesa lui Hasdeu, s-ar putea ca, pana la urma, Vidra sa-l ajute pe Radvan. Ea este imaginea generica a unui pachet de realitati sui, unde gasim, la intamplare, momente ridicole, clipe mai putin faste ale sortii, esente de impostura si incompetenta, precum si o consistenta glazura de poltronerie, obtinuta in laboratoarele de mitologia neantului la romani. Peste care s-a presarat din belsug praf de masele malaxate de ura.
Paranteza. Pe langa alte indeletniciri serioase, romanul mai are una: pune ramasag pe relativ. Cu mize mici. Marile interogatii ajung fleacuri, pe cand bagatelele devin obeze si la fire, si la gand. Oriunde ar fi, el nu are stare. Si daca sta, sta pe ghimpi. Sau intr-o rana. Faimoasa rana existentiala, ce-i procura o tafna posomorata impotriva realitatii. E vesnic nemultumit de randuielile acestei lumi. Echilibrul, chiar si precar, il deruteaza. Condamnandu-l la adastarea in contemplatie. A carei chintesenta este exact ce scrie pe firma unui magazin de haine second-hand din Caracal: "Visul imaginatiei"(sic!). Prin urmare, ii trebuie un turbion sa schimbe totul. Altfel spus, cand e un pic de soare, ar cam fi buna o ploicica. In schimb, daca doar bureaza, e urgie, nu se mai satura Dumnezeu de-atata apa. Oricum, extremele sunt dubioase. Daca e rece, ii cauzeaza. Daca e fierbinte, se opareste. Tot ceea ce este discret e musai sa devina ostentativ. In schimb, tonul rastit ii provoaca melancolii dupa "varsta de aur", cand se vorbea in soapta. Concluzia: orice merge bine provoaca panica. Si atunci, trebuie oprit imediat. Cum? Prin scandalul euforic. Astfel a nascocit romanul zazania. Ce aduna in caliciul ei vrajit toate parfumurile unei serii sinonimice dolofane: dihonie, raca, price, sfada, pricaz, vrajba, galceava. La care se adauga, dupa gust, alte condimente: rautate feroce, orgoliu prostesc, patriotism vesel, grandoare de mahala, delir indecent, fariseism grobian, lesin estetic, retorica retardata, semetie ignara. Sau chiar, deseori, instabilitate patologica. Am inchis paranteza.
Unul dintre segmentele expozitiei The Last Temptation, deschisa in cadrul "Zilelor culturii romanesti in bazinul Ruhr", ce au avut loc la Bochum in toamna acestui an, a fost reprezentat de Alexandru Radvan, cu lucrari din doua cicluri: Omagiu lui Iuda si Cruciatii. Imagini crude, cu miez tare, iute si cinic, cu pudibonderia ipocrita de budoar. Dar apreciate de critici si de specialisti. Alexandru Radvan este un artist inteligent, este lider de generatie, este talentat, este doctorand, este premiat, este bursier al Ministerului Educatiei. Deci, expertiza exista, har Domnului! Despre subiectele sale, autorul constata: "Imagini violente? Sadism, absurd, exces? Dar vedem zilnic la televizor imagini si auzim lucruri mult mai dure, carora insa nu le dam nicio importanta(...)". Devenim atenti doar cand tabloul se afla, fix, pe simeza, in fata noastra. Doar atunci, vigilentii comisari culturali fac taraboi. Se autosesizeaza. Joaca in lucrarea Aflarea in treaba la romani, pe care visa Tutea sa o scrie. Catharsisul lor devine conceptul erectil cu care stau de straja la morala natiei. Spre a nu fi pangarita. Sau, caz grav, s-o scoata din haznaua cu decadenta.
Radvan si Vidra nu e o panglica trasa din maneca hazardului. Ea e parte a unei campanii ostenite, efilata fix din coada poneiului roz. Care tinteste, pe de o parte, o institutie a culturii nationale, iar, pe de alta parte, descurajarea credintei ca un om poate gandi si singur, cu propria-i minte... Era ceva cu Parabola orbilor, parca!
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
