Am vazut Festivalul de Poezie de la Iasi, am fost alaturi de alti colegi la lecturile din Penitenciarul Rahova, am participat la lecturile de poezie (si proza) de la Cafeneaua Muzeului Literaturii Romane, am strabatut Bucurestiul in Noaptea Muzeelor sau a Galeriilor, am citit in licee in cadrul programului "Sa ne cunoastem scriitorii", am dat ocol tarii cu Trenul Regal cu lecturi in gari. Am o imagine a prezentei scriitorului in spatiul public. Am simtit pulsul publicului, i-am cunoscut compozitia si i-am evaluat – atata cat s-a putut si m-am priceput – interesul si competenta. Ceea ce nu se poate cuantifica sunt consecintele, ecourile pozitive, schimbarile de mentalitate si perceptie ale publicului.
Sigur, au fost mii de oameni in garile prin care a trecut Trenul Regal. Sigur, au fost zeci de mii de bucuresteni prin muzee in noaptea cand acestea si-au deschis larg si gratuit portile. Sigur, rotonda Muzeului Literaturii Romane, in aceeasi noapte, a gemut de public la recitalul de poezie. La fel de sigur e ca a doua zi, a treia zi, pe tot parcursul anului, lucrurile au revenit, revin la normal: la muzee au venit aceiasi putini cunoscatori, domnitele care au suspinat pe versurile poetilor in Rotonda si-au pastrat pentru putina vreme versurile in minte, numai bune de a crede ca traiesc ceea ce traiesc prin ele. Sigur e ca vanzarile de carte nu au crescut, sigur e ca nu s-au schimbat prea multe in statura si vizibilitatea scriitorului. Cel putin eu inca nu sesisez aceste ecouri pozitive. Succesul unei astfel de actiuni se raporteaza la prezenta. In acelasi timp, insa, criteriul este unul inselator, pentru ca nu face diferenta intre public (grup ce se aduna in numele unui interes comun) si masa (multime prezenta intamplator sau din interese diverse). Asadar, mi-e greu sa spun cati oameni au venit, in garile prin care a trecut si a adastat Trenul Regal, pentru scriitori, cati pentru Trenul Regal, cati pentru accesorii (fanfare, notabilitatile orasului), cati au fost eternii gura-casca, opriti de orice agitatie din drumul lor. Mi se va putea spune ca, indiferent de mobilul pentru care se aduna oamenii la o astfel de manifestare, important e ca aud, vad, simt ceva ce nu intra, pentru multi, in sfera preocuparilor constante, zilnice. Ca decat nimic mai bine ceva! In fapt, problema este daca transformam poezia in divertisment sau daca ii constituim un public. Ceea ce se castiga prin orizontalizare se pierde in profunzime. Desi nu cred ca la noi se va putea petrece vreodata, aparitia publicului si fidelizarea lui se pot produce prin introducerea biletului platit de participare la astfel de manifestari. Nu avem inca educatia care sa ne spuna ca de arta te poti bucura platind. Dar cred ca noi insine ca autori trebuie sa incepem sa ne gandim ca generozitatea in a distribui gratuit produsul muncii noastre ne aduce deservicii. Omul, mai ales contemporan, constientizeaza ca nu mai exista azi nimic valoros si ieftin.
Toate aceste ganduri au fost generate de Maratonul de Poezie si Jazz care a ocupat o noapte intreaga (vineri, 3, spre sambarta, 4 iulie) foaierul Teatrului National de Opereta "Ion Dacian". 24 de poeti din generatii diferite au sustinut recitaluri poetice (de10-15 minute), acompaniati sau contrapunctati de interventiile muzicale ale trupei lui Mircea Tiberian si ale Mariei Raducanu. Totul pe parcursul a nu mai putin de sapte ore de noapte caniculara atat afara, pe strazile orasului, cat si in foaier. O adevarata proba de rezistenta mai ales pentru publicul dens la inceput si rarefiat spre final. Spun public pentru ca de data aceasta cine a venit la Maraton nu a fost atras de preocupari conexe, ci a stiut exact la ce vine. Foaierul a fost ocupat asadar de impatimiti de poezie, majoritatea covarsitoare fiind ea insasi scriitoriceasca sau artistica. Cand ai in program voci ca ale lui Ion Muresan, Nichita Danilov, Traian T. Cosovei, Augustin Fratila, Lucian Vasilescu, Nicolae Prelipceanu, Ioan Es. Pop sau Eugen Suciu, ai garantia unui inalt punct de interes si emotie poetica. Si pentru ca au valoare, dar si pentru ca au stiinta spectacolului, sunt, ca sa zic asa, harsiti in relatia cu publicul. De aceea, maniera impusa, cam statica, de lectura de pe un fotoliu nu i-a deranjat. Pe altii insa mai putin obisnuiti cu prezente publice i-a gatuit, i-a facut un pic rigizi. Daca vreau sa "ascult" poezie, o citesc la mine acasa, cand ma duc sa o si vad, imi doresc spectacol. O alta problema este a coagularii. Un spectacol, fie el si de poezie, trebuie sa spuna o poveste spre a putea fi urmarit, spre a capacita mereu atentia. Ideea recitalui de autor (introdus de o scurta prezentare facuta fie de Ioan Cristescu, fie de Dan Mircea Cipariu, de altfel si coordonatori de proiect) a lasat libertatea poetilor de a-si alege piesele de rezistenta (in viziunea fiecaruia), atomizand insa momentele. Maratonul este, desigur, o proba de rezistenta si doar simbolic se poate spune ca la capatul lui invingatorul sucomba anuntand insa victoria. Remarcabil este gestul postului Radio Romania Cultural de a transmite in direct tot Maratonul. Sunt convins ca multi ascultatori s-au simtit realmente mai buni, mai frumosi, mai linistiti sau mai indragostiti ascultand poezie o noapte intreaga.
CONSTANTIN STAN (n. 28 iulie 1951) este licentiat al Facultatii de Filologie (1974) a Universitatii Bucuresti. Laureat al Academiei Romane (2004) pentru romanul "Gerda". Cartile de proza i-au fost premiate de ASPRO, Asociatia Scriitorilor din Bucuresti, Festivalul "Poesis" Satu Mare, revista "Luceafarul". Premiul APLER pentru jurnalism cultural.
Este prezent de la primul numar, saptamanal, cu rubrica "Reportaj", in "Ziarul de Duminica".
Este presedintele sectiei Proza a Asociatiei Scriitorilor din Bucuresti.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
