Cele doua vieti duse de vedete sunt adesea contrare. Fardurile, sclipiciurile, ajustarile computerizate, directorii de imagine si PR-istii le confectioneaza o imagine. Vedetele incep sa creada nu numai ca este si singura de aratat, dar si singura reala. Când cineva le surprinde in ipostaze care nu concorda cu ceea ce s-a acreditat ca fiind real, vedetele reactioneaza violent, clamând dreptul la viata privata. Nimeni nu e dispus sa accepte ca reale sunt ridurile de la colturile ochilor, oboseala pielii evidenta fara uleiuri si retusuri fotografice, aventurile de-o noapte (vedetele trebuie sa traiasca mereu numai "frumoase povesti de dragoste") si imperfectiunile caracterului. Vedetele se tem de paparazzi pentru ca au ce ascunde. Publicul vrea, e avid de imaginile footgrafilor vânatori de vedete si de dezvaluirile jurnalistilor mondeni pentru ca vrea sa stie totul despre o persoana publica, dar si pentru ca sesiseaza artificialitatea imaginii cu care se afiseaza cele mai multe staruri. Usile trântite in nasul publicului nasc tot felul de povesti in care imaginatia o ia la vale. Regula e simpla: cu cât ascunzi mai mult, cu atât imaginatia e mai bogata, ea functionând, fiind alimentata de fragmente disparate care nu pot exista fara o poveste. Fundamental, starurile ascund omenescul din ele, din viata, din trairile, din biografia lor. Si fac asta cu fiecare aparitie in public, indiferent daca se exprima in domeniul care le-a consacrat sau in cele pe care vor sa si le anexeze. Vreme de un an, am tinut o rubrica despre cartile vedetelor. Este o moda acum, mai ales in România. Se stie ca o vedeta poate vinde orice, asa ca de ce nu ar vinde bine si un produs atât de putin cautat cum e cartea? Comentarea cartilor m-a obligat sa fiu atent si la autori. Ceea ce in cazul scriitorilor nu este deloc important – cine sunt, cum arata, ce aventuri au avut, cum se exprima public – devine obligatoriu in cazul starurilor-autori. Lasând deoparte incercarile in literatura fictionala, am observat ca tomurile vedetelor nu sunt altceva decât o prelungire a imaginii despre sine deja confectionate. Subiectul este desigur propria persoana. Coafata, aranjata, data cu sclipici. Adica, mai nimic din ceea ce ar fi putut lua pâinea de la gura ziarelor mondene de scandal, nimic asadar altceva decât aceleasi informatii vagi când e vorba despre lucruri punctuale, usor de verificat, aceleasi sabloane privind sansa care le-a calauzit viata (alaturi, desigur, de talent si de imensa lor putere de munca). In fapt, aceeasi ascundere dupa perdea, dupa usile bine ferecate (in spatele carora se afla viata lor reala).
Se poate trai insa cu o mare notorietate si cu statut de persoana publica si fara a te ascunde, fara cortine (de mucava, nu tocmai de fier) puse intre tine si public, intre tine si viata reala. Iar cei care traiesc astfel, la vedere, sunt in primul rând actorii. Actorii români. Marii actori români. Sunt cunsocuti, sunt recunoscuti, au fani, stârnesc acelasi entuziasm si unii au stârnit pasiunea si visele multor tinere (sau tineri). Si, totusi, merg pe strada, fac cumparaturi in piata, ies cu copiii sau nevasta la plimbare fara teama ca vor fi asaltati, agresati de jurnalistii de mondene si de admiratori. Oamenii ii recunosc pe strada, ii privesc cu nespusa admiratie, unii ii saluta, le adreseaza câteva cuvinte sau chiar rugaminti. Totul intr-o admiratie calduroasa, respectuoasa, umana.
La Festivalul de la Craiova, despre care am vorbit in saptamanile anterioare, au fost prezenti câtiva mari actori ai României: Caramitru, Albulescu, Ogasanu, Mihaita, Visan, Ilie Gheorghe. A fost prezent de asemenea un actor, un rapsod, un mare om de muzica si poezie – Tudor Gheorghe. Pe Tudor Gheorghe il vazusem pe la prânz trecând prin dreptul primariei, probabil ca mergea catre teatru spre a pregati ultimele amnunte ale spectacolului de seara. A schimbat câteva vorbe cu cineva, si-a continuat drumul sub privirile indeosebi ale celor ce nu erau din Craiova. Seara, dupa spectacol unii dintre actori au plecat dirrect la Bucuresti. Au ramas insa câtiva. In restaurantul destul de gol al hotelului, am stat la o vorba prelungita cu Ogasanu, Albulescu, Visan. Singurele poze care s-au facut au fost cele ale lui Marius Ghica. Poze frumoase, prietenesti. Nu ne-a deranjat nimeni. Nici un blitz al vreunui jurnalist curios nu s-a declansat.
Când totul e la lumina, când nimic nu e de-ascuns, curiozitatea dispare, scandalul nu mai infloreste, barfele nu mai au de unde rasari. Ce-avusesera de aratat marii nostri actori aratasera pe scena. Dincolo de ea, erau niste oameni cu nostalgii, cu riduri, cu oboseli, cu multe intrebari, cu umor, curiosi, vorbareti, tacuti, prietenosi. Oameni ce isi poarta celebritatea cu firescul cu care poarta hainele de fiecare zi.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
