Daca nu as fi vazut expozitia de arta abstracta italiana deschisa de curand la muzeul national (ca unic vizitator de altfel), poate nu m-as fi gandit pentru foiletonul de saptamana asta la "abstractii nostri".
Dar pustietatea din expozitia italiana, expozitie foarte interesanta de altfel, dar lipsita de o dimensiune pedagogica, singura in masura sa atraga si alti vizitatori decat pe cei deja convertiti, ridica intrebari in privinta perceptiei abstractiei astazi. Retrospectiva Ion Tuculescu din 1965 cu desfasurarea halucinanta a alfabetului sau abstract atat de personal, sau cele doua expozitii de arta franceza si italiana contemporana din 1968 de la Sala Dalles, au fost evenimente memorabile care au zguduit, indraznesc sa spun, lumea artistica romaneasca de atunci si i-au marcat pentru o bucata de vreme orientarea. Foarte tentanta in momentul de varf al patrunderii ei in Romania in anii 60, abstractia s-a dovedit o optiune stabila si un modus vivendi artistic pentru putini pictori. Printre ei, unul dintre cei mai devotati "cauzei" abstractiei este Liviu Stoicoviciu, un artist de o discretie si o modestie care nu par sa fie cea mai buna strategie de autopromovare si despre care, tocmai de aceea, s-a vorbit prea putin. Daca abstractia informala lasa mai mult loc sugestiei sau trimite mai direct la eul artistului si asuma cumva o subiectivitate care pare ca se livreaza fara cenzura, abstractia geometrica, rece, aseptica, ramane, dimpotriva, zona cea mai putin seducatoare a abstractiei. Limbaj al avangardei clasice, al acelui moment de gratie cand artistii credeau ca arta poate schimba lumea, ca rationalitatea abstractiei poate fi contagioasa, geometrismul anilor '20 era conceput de pictori, de pilda de Mondrian, ca un model pentru arhitectura, careia ii revenea misiunea de a crea "plastica abstracta reala".
Liviu Stoicoviciu nu se multumeste nici el sa picteze tablouri abstracte. Tentatia iesirii in spatiu exista in insasi formulele matematice care stau la baza proliferarii constructiilor sale. Hartia si tabla sunt deocamdata materialele in care reveriile sale geometrice, un fel de bolti ceresti instelate, poate anacronice, dar cat de poetice, se incarneaza. Brancusi isi instala prima coloana, mai mica decat cea de la Targu-Jiu (si de lemn), in curtea pariziana a prietenului sau, celebrul fotograf Edward Steichen, care-l admira si-l sustinea dupa puterile lui. Cand Steichen s-a intors in America, Brancusi si-a taiat coloana in trei bucati si a asteptat un alt prilej sa poata ridica o alta. Ce bucurestean i-ar oferi lui Stoicoviciu in ograda lui un spatiu pentru piramida lui infinita?
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
