Kostas mai sorbi o inghiţiturăde vin, rămase o vreme pe gânduri, cu bărbia coborâtă in piept,apoi incepu din nou să istorisească:
Nu departe de satul nostruse ridica o mănăstire de fraţi care purta hramul Sfintei Treimi.Clădită pe un pinten pietros de colină, mănăstirea era o clădireposomorâtă, mai mult o ingrămădeală de hardughii, in mijloculcăreia rotunjea cupola linsă de ploi a bisericii. O biserică vechede câteva sute de ani, cu picturile afumate şi jupuite, in carepână şi in toiul verii era frig ca-ntr-o gheţărie.
Aici veneam la liturghiein zilele de sărbătoare şi tot aici mă impărtăşeam de patru ori pean, după rânduielile bisericii mele.
In ajunul zilei de mers labiserică eram imbăiat, curăţat de lindeni şi primenit cu rufecurate. Dimineaţa imi puneam hainele de sărbătoare, aduse de tatade la oraş, care ii făceau pe băieţii vecinilor să se uite cu pizmăla mine şi care răspândeau o mireasmă plăcută de levănţică. Trebuiasă am mare grijă să nu le pătez cu ceară de lumânare sau să nu leagăţ in cuiele ruginite care ieşeau din lemnăria hodorogită astranelor. Tata se imbrăca şi el de oraş, punându-şi un surtucarătos şi un fes fercheş, care nu se potriveau deloc cu trăsăturilelui din topor şi cu buzele sale groase şi lăbărţate. El mergea labiserică duminică de duminică, poposind indelung după slujbă inchilia părintelui Makarios, care era duhovnicul minăstirii.Maică-mea in schimb dădea rar pe acolo, numai cu prilejulsărbătorilor mari, căci nu era câtuşi de puţin evlavioasă, pricinăpentru care cumetrele satului ii scoseseră vorbă că e in legăturăcu necuratul, pe care il pupă in fiecare noapte de sâmbătă inpărţile lui ruşinoase, ca să-i dea putere de ademenire asuprabărbaţilor. Se mai spunea despre dânsa că-i meşteră in legatulbracinarului, care ii văduveşte pe bărbaţi de vârtute, că sepricepe să ia laptele vacilor şi al oilor şi că, rostind anumedescântece, işi poate aduce flăcăii la aşternut călare pe cozi demătură sau pe linguri de lemn.
Habar n-am dacă maică-mease pricepea cu adevărat la meşteşugul vrăjitoriei, dar de impăcatnu se impăca nici cu preoţii, nici cu biserica şi nu-i sărutaniciodată părintelui Makarios nici mâna, nici epitrahilul. Tata seinroşea la faţă de ruşine şi de obidă ori de câte ori părintelevenea la noi cu crucea sau cu icoana (căci satul nostru n-avea altăbiserică decât biserica mănăstirii), iar mama, dacă nu apuca să sepitească in vreun cotlon, abia dacă-şi făcea semnul crucii ingrabă, prefăcându-se că nu vede mâna albă şi uscăţivă, ce-i fuseseintinsă la sărutat.
Şi asta e cu atât maiciudat, fiule, cu cât muierile de la mine din sat roiau ca muştelein jurul părintelui Makarios.
Era părintele bărbat tânărşi in putere, cu pielea albă ca laptele şi cu ochi de culoareacastanei. Avea un glas ca de cherubim, pe care de multe ori l-amauzit in biserica friguroasă a mănăstirii răsunând ca o trâmbiţă,in timp ce din ochii părintelui scăpărau fulgere de mânie, căci işipăstorea turma cu mare asprime, chemând-o tot timpul lapocăinţă.
………………………………………………………………………………..
Pe vremea aceea nupricepeam mare lucru din predicile părintelui Makarios, iar labiserică mă apuca mereu somnul. In timpul liturghiei tata stătea ingenunchi şi mă indemna şi pe mine să fac la fel. Pardoseala depiatră a bisericii imi rodea genunchii, şira spinării mi seinţepenea, imi era tot mai greu să ţin spatele drept, dar măsileam, după puterile mele, să-l imit pe tata, nu din evlavie (căcipe atunci n-aveam credinţă nici cât negru sub unghie), ci dintrufie. Luptam cu somnul din răsputeri şi incercam să nu-midezlipesc ochii de la chipul sever al părintelui, care semăna cufaţa subţiată de posturi a sfinţilor din icoanele noastre. Babeledin sat mă credeau foarte cucernic, mă mângâiau pe creştetulcapului, iar la sfârşitul slujbei imi burduşeau buzunarele cu merezbârcite, covrigi tari ca piatra, stafide şi roşcove. Primeamtotdeauna şi câteva păhăruţe din vinul molcuţ, adus la bisericăpentru sufletul morţilor.
………………………………………………………………………………...
Intr-o zi părinteleMakarios i-a poruncit unui frate bătrân şi blajin, fratele Minas,să mă inveţe să bat toaca mare de lemn, ale cărei ropote infundatecheamă lumea la slujbă in bisericile greceşti. Fratele Minas s-adovedit dascăl vrednic, iar eu am izbutit să-i prind destul derepede meşteşugul. Ba chiar am dobândit, in scurt timp, oindemânare neobişnuită, care i-a smuls un zimbet firav până şipărintelui Makarios. Atunci m-a mângâiat pentru prima dată şi mi-adăruit un ciorchine de struguri.
Mina descărnată apărintelui mirosea a busuioc, ca şi degetele bondoace ale luiIannis.
Acum, ori de câte oripoposeam impreună cu tata in chilia lui plină de cărţi prăfuite,părintele Makarios părea să mă privească cu inţeles pe subsprâncenele lui frumos arcuite.
N-a trecut mult şi am ajunssă bat toaca mai bine decât fratele Minas.
Babele bisericoase se uitaula mine ca la o minune. Ele ii spuneau tatălui meu că-s făcutpentru calea bisericii, iar tata incepuse să se fudulească cu mine,mi-a luat chiar şi un surtuc nou, de catifea albastră, pe careaveam voie să-l port doar atunci când mergeam la biserică. Numaimaică-mea se uita la mine chiorâş şi spunea că, imbrăcat in fustăpopească, o să arăt ca un diavol.
Ajunsesem foarte mândru demine, iar, când o bătrână sfrijită mi-a sărutat intr-un rând mânain tinda bisericii, am văzut in asta un semn de la Dumnezeu. Aminceput să ţin posturi aspre, doar cu pâine şi apă. Nu mai ieşeamniciodată la joacă şi il rugam adesea pe tata să-mi citească dinVieţile Sfinţilor.
……………………………………………………………………………….
Văzându-mi râvna, tata m-ainvăţat slovele alfavitului nostru grecesc. Iar după ce am pătrunstaina cititului am devenit incă şi mai trufaş, fiind incredinţat insinea mea că sunt un ales al lui Dumnezeu. Mă arătam rece şidispreţuitor până şi faţă de tata, care pe vremea aceea nu ştia cumsă-mi mai intre in voie: imi aducea de la oraş cărticele derugăciuni şi iconiţe viu colorate, se silea să mai struneascănuieluşa de salcie cu care maică-mea nu se sfia nici acum să măaltoiască şi incepuse să mă poarte pe la daraverile salenegustoreşti, fudulindu-se că are un fecior cucernic ca uncălugăr.
Dar toată cucernicia meaera doar o spoială, Nemţoaico.
Puţin mă sinchiseam dedragostea celorlalţi, nu iubeam pe nimeni şi nimeni nu mă iubea,poate doar tata ţinea puţin la mine. Nu doream decât să fiu socotito făptură neobişnuită, cu o menire mult mai inaltă decât aoamenilor de rând. Dacă până atunci nu-mi cunoscusem decât tăriapumnilor şi a braţelor, de data aceasta simţeam in mine o puterelăuntrică, o putere pe care o citisem şi pe faţa severă apărintelui Makarios. Iar această putere mă ajuta să indur cuuşurinţă caznele la care mă supuneam de unul singur sau la care măsupuneau alţii. Puteam trăi zile la rând doar cu o bucată de pâineşi un pumn de măsline, fără să poftesc la mâncarea de frupt careclocotea in oalele maică-mii. Puteam să indur nuieluşa de salciefără să clipesc din ochi, fără să scot nici cel mai mic geamăt,lucru care o făcea pe maică-mea să turbeze de furie şi să spunăcă-s indrăcit.
Dobândisem, fiule, ostăpânire de sine neobişnuită la un copil, iar răutatea mea secălise şi se subţiase.
Umblam mereu cu ochii inpământ, furişându-mă incetişor pe lângă pereţi, aşa cum văzusem căumblă călugării, dar sufletul meu clocotea de trufie.
……………………………………………………………………………….
Ceea ce m-a smuls pentru ovreme din cucerniciile mele drăceşti a fost taina trupuluifemeiesc.
Trebuie să ştii, fiule, căeu, Kostas Venetis, n-am simţit totdeauna pentru partea muiereascănumai dezgust.
Dumnezeu a vrut să nu mă potimpreuna niciodată cu o muiere şi să trăiesc după legea bărbaţilorcelor vechi din Sodoma. Chiar şi atunci când mi s-a intâmplat săpătrund in gaura dinapoi a vreunei muieri tot sodomie se cheamăc-am săvârşit. Şi, pe cât de nărăvaş m-am dovedit in dragostea cubărbaţii, pe atât de neputincios m-am arătat cufemeile.
Cu mult inainte să aflu cumanume se săvârşeşte impreunarea dintre bărbat şi femeie, am băgatde seamă că la vederea anumitor părţi ale trupului de muieremădularul meu micuţ se umflă şi se intăreşte şi că lucrul ăsta imiface foarte multă plăcere.
Am inceput să trag cu coadaochiului pe sub fustele maică-mii, infiorându-mă la vedereapicioarelor ei albe şi groase care semănau cu aluatul de cozonac.Când zăcea, toropită de ouzo, pe crivatul din dormitor,poalele i se ridicau până sus şi odată am indrăznit chiar să-iating piciorul mult dezgolit deasupra genunchiului.
Visele mele erau doldora depicioare albe şi groase, de care imi lipeam palmele, le cercetam cubuzele şi cu limba, le sugeam şi le muşcam ca un câineturbat.
Aceste vise nu m-au părăsitnici după ce am inceput să-mi căznesc trupul prin post. Mă ruşinamde această slăbiciune, căci aflasem din predicile părinteluiMakarios că femeia e o făptură bicisnică şi vrednică de dispreţ.Dar in carnea meu ispita se strecurase adânc, iar chipul ademenitoral goliciunii imi apărea adesea in minte, făcându-mă să-mi simtmădularul ca pe un cui inroşit.
La biserică, in timpulslujbelor, ochii mei incepuseră să tragă spre strana femeilor,pândind ridicarea intâmplătoare a unei catrinţe, care lăsa slobodă,ca intr-o străfulgerare, o gleznă sau o jumătate de pulpă. Şiacolo, in strana femeilor, s-a intâmplat s-o descopăr, intr-odimineaţă, pe Kiva.
Kiva (aşa o chema şi pemaică-mea) era o fată de vreo treisprezece ani, care ingrijea deoile lui Kir Apostolis (un chiabur gras ca o mangaliţă şi grozav dezgârcit, care mai imi era şi naş pe deasupra). Pe sub rochia neagrăşi aspră, ca de călugăriţă, i se puteau ghici ţâţele tari şişoldurile puternice. Crescuse inaltă, mai inaltă decât celelaltefete de seama ei, şi işi purta capul cu semeţie, ca o făpturămenită să poruncească. Obrajii ei, ca şi cei ai lui Iannis, aveauculoarea petalei de trandafir. Privirile mele o mistuiau lacom,incercând să se furişeze sub hainele ei de biserică. Ii văzui ininchipuire pulpele tari şi rotunde, iar mădularul meu incepu să sezbată şi să se intărească.
Va urma
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
