Spuneam in articolul de saptamana trecuta ca Festivalul de teatru de la Avignon are, de circa 30 de ani incoace, o concurenta chiar de el nascuta si care creste, cumva, la umbra lui: asa-numitul Avignon off. Este vorba despre un eveniment paralel, ca desfasurare, oferta de spectacole si, intr-o anumita masura, pretentii estetice, in raport cu festivalul fondat de Jean Vilar in 1947, un eveniment cu participare incomparabil mai numeroasa decat celalalt, pe care il intrece si in privinta diversitatii si a "zgomotului". Pentru unii, "adevaratul Avignon" acesta este.
Diferenta esentiala dintre in si off consta in faptul ca, in timp ce afisul celui dintai este rodul (intens contestat, uneori) unei selectii infaptuite, la nivel atat national cat si international, de echipa conducatoare, iar spectacolele invitate (pe banii organizatorilor) se joaca fie in Curtea de Onoare a Palatului Papilor, fie in alte cateva "locatii" improvizate (biserici dezafectate, sali de festivitati ale liceelor din oras, o cariera parasita etc.), programul celui de-al doilea se alcatuieste prin aditionarea reprezentatiilor aduse, pe buzunarul propriu, de trupele care doresc si pot sa vina la Avignon, aceste reprezentatii fiind gazduite (contra unei chirii, fireste) de nenumaratele sali si salite gestionate de persoane intreprinzatoare. Am dat aceste amanunte pentru a lamuri confuzia care (intretinuta, uneori, cu buna-stiinta) a asezat, in anii de dupa 1990, epoleti falsi pe umerii unor trupe si artisti din Romania, sarbatoriti de gazetari aproximativi si institutii ignorante pentru ca "au jucat la Avignon": sa joace la Avignon poate oricine e in stare sa ajunga pana acolo si sa se intretina cateva zile; sa joace in cadrul festivalului ofical de la Avignon nu le-a fost dat, din pacate, decat unuia sau doua dintre teatrele romanesti.
Altminteri, trebuie spus ca off-ul avignonez a izbutit, de-a lungul deceniilor, sa se organizeze cam la fel de bine ca si in-ul: are sedii administrative (provizorii) si publicatii, emite abonamente la reprezentatiile pe care le epitropiseste, ofera trupelor participante inlesniri privind inchirierea salilor si publicitatea s.a.m.d. Ba, chiar, a ajuns sa semene atat de bine cu modelul institutional incat se poate mandri, in ultimii doi ani, daca nu ma insel, si cu o schisma: am descoperit cu uimire, la fata locului, ca existau doua festivaluri off, gestionate, unul, de o asociatie numita Avignon Festival & Cies (www.avignonfestivaletcompagnies.org) si condusa de regizorul "bastinas" Andre Benedetto, si altul, de Avignon Festival Off Compagnies Publics Theatres (www.avignon-off.org), co-prezidat de actrita Catherine Alias si animatorul Claude Sevenier; evident, fiecare avea birourile si angajatii proprii si o brosura-program de dimensiunile Cartii de telefon... Ce diferenta exista intre cele doua entitati, marturisesc, n-am prea inteles, mai ales ca niciuna nu-si anunta sus si tare intentiile si scopul; totusi, la o examinare atenta a publicatiilor, am descoperit ca, parca-parca, prima avea mai mult "staif": titlurile care-i "apartineau" mergeau de la clasici in toata puterea cuvantului (Corneille, Moliere, Gogol), trecand prin moderni solizi (Beckett, Eugen Ionescu, Cocteau), pana la contemporani de incredere (Koltes, Enzo Corman, Dario Fo). Sub "palaria" ei s-au situat si doua dintre spectacolele pe care le-am vazut in off: Love de Murray Schisgal si Povesti de familie de Biljana Srbljanovi"c. Cel dintai, o comedie grotesca apartinand unui autor american candva revolutionar (si cunoscut la noi mai ales prin monodrama Tigrul) era foarte bine jucat de Laura Prejean, Bogdan Stanoevici, compatriotul nostru de mult traitor in Franta, si Marc Lesage, actor de rasa vizibil superioara, cu subtilitate si carisma, care, insa, avusese nefericita idee sa-si "asume" si regia montarii: emfatica si plina de gaselnite deloc inspirate. Cel de-al doilea era tot o intreprindere cu participare romaneasca: regizoarea Alexandra Badea si actritele Madalina Constantin si Adriana Butoi, impreuna cu actorii Tomasz Kowalski si Samuel Debure, "citisera" piesa autoarei belgradene (despre razboi si efectele lui asupra copiilor) cu forta si, totodata, cu finete, dand o poveste scenica puternica si tensionata; doar, un pic cam lunga. Montarea se juca, de fapt, in diptic tematic cu Sexul femeii ca un camp de lupta de Matei Visniec (interprete: Madalina Constantin si Carine Piazzi), pe care insa nu l-am putut vedea. Dupa cum nu am putut vedea - si rau mi-a parut; am studiat doar afisele - nici Matca de Marin Sorescu, zisa in frantuzeste (nu tocmai exact) La Source, montata de Thierry Lutz si jucata (in rolul principal, fara indoiala) de o actrita pe nume Alice Gheorghiu. Si n-as fi zis nu nici la un spectacol dupa La Patiente (Pacienta) de Anca Visdei. In lipsa, contactul meu artistic cu natia romana pe pamant francez s-a rezumat, pe langa momentele pomenite, la Caii la fereastra de Matei Visniec, spectacol produs de Casa de Cultura din Arad in colaborare cu TNB si cu Teatrul "Fani Tardini" din Galati, regizata de Radu Dinulescu si jucata de Victoria Cocias, Claudiu Bleont si Aurelian Batca, si la Mila, monodrama scrisa special pentru Victoria Cocias de catre avignonezul Bernard Proust, montari administrate, ambele, de celalalt Avignon neoficial.
Desigur, printre cele aproape 900 de spectacole si "evenimente" din off (carora li se adaugau cele strict independente, propuse de artisti neafiliati vreunei organizatii si care se desfasurau pe strada, pe terasele restaurantelor, printre mese, sau pe o banca, in parc), aceste prezente sunt picaturi intr-un ocean. Evident, bine ca sunt. Ceea ce astept eu, insa, este sa vad nume romanesti in programul Curtii de Onoare. Adica acolo unde este (pentru mine) adevaratul Avignon.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
