De cand cu internetul, lumea a devenit mai mica. Nu chiar ca un sat ("satul global"), dar oricum suficient de redusa incat sa nu mai poti ascunde ceva de ochii celorlalti. Iar libera circulatie a cetatenilor planetei, deci si a romanilor, face ca globul sa fie nu numai rotund, ci si accesibil. De aceea, ma mira tare mult comportamentul de secol XVIII - cand vestile si oamenii circulau greu si adesea distorsionat - al unor romani intorsi in patria-muma dupa "un anotimp, un an, un timp", vorba lui Nichita. Crezandu-ne in preistorie, plecati de-acasa ca niste mici romani, se intorc spre a ne spune cum au ajuns ei nu numai mari romani, dar si mari oameni ai lumii.
Cu ajutorul (interesat, dezinteresat?) al celor de-acasa, aflam deseori ce succese formidabile au romanasii nostri in special in domeniul artelor. Expozitii de mare succes, traduceri si cronici, filme despre care ni se spune ca au starnit un interes urias in randul spectatorilor, totul parca imi aminteste de "marili realizari ale popo'ului roman" si de traducerile pe banda rulanta ale operelor "toa'sului".
Uneori, dintr-o pornire vinovata de a nu crede cele citite in ziarele romanesti, verific pe Internet. Sigur, verific daca mi se ofera si date concrete, caci de stiri de felul celor de la mondene sunt satul: "X urmeaza o prestigioasa academie de teatru si film in State" (chiar asa, neaparat "in State", nu in America sau Statele Unite ale Americii), "Spectatorii s-au aratat profund interesati de filmul lui Y" sau "Expozitia a fost un real succes, cronici aparand in prestigioase ziare din...".
Ce sa verifici in astfel de informatii incontrolabile?! Cand ai niste repere, afli ca expozitia aia de peste Ocean a fost deschisa cel mult in sediul ambasadei sau al consulatului, ca multimea de vizitatori s-a redus la cei cativa cunoscuti si la personalul diplomatic al tarii noastre, ca succesul formidabil de public al filmului a insemnat 8.000 de dolari incasati in primele doua saptamani de vizionare, ca prestigioasa editura la care a aparut cartea lui Z este specializata in tiparirea pe contul autorului, caruia ii pune in brate cele 150-200 de exemplare trase la o tipografie digitala ce se poate instala si intr-o bucatarie, ca multe cronici sunt "preplatite" sau au aparut in publicatii obscure.
Apoi, de cate ori am ocazia sa stau de vorba cu cineva care vine dintr-o tara in care oamenii nostri de arta au avut succese fulminante, ma interesez si eu de conationalii mei si vad cum ii pun pe straini in situatii jenante: "Nu, nu, nu a fost chiar asa, sigur, e foarte bine ca... s-a facut un pas... publicul nostru nu e chiar interesat de... dar in lumea artistica s-a vorbit de...". In fine, atunci cand pot citi cronici, tristetea e si mai mare.
Daca nu sunt un fel de raspunsuri incurajatoare la posta redactiei, par a fi niste complimente de genul celor care se fac oamenilor urati (barbatii au maini expressive, iar femeile - ochi frumosi), atunci am in fata un studiu de caz: ceea ce ii intereseaza este ce se spune despre lumea noastra romaneasca in filmul sau in cartea aparuta.
Cu cat realitatea este mai pitoreasca (sau mai grotesca), cu atat interesul este mai mare. Si nu ma refer la subiecte care au devenit romanesti in presa straina: "copiii strazii", "cainii vagabonzi", "faptul divers gotic" (cazul Tanacu in viziunea lui Pascal Bruckner) si romii-cetateni romani ce terorizeaza tarile civilizate ale Europei! Nu, strainii sunt atrasi si baga in seama subiecte horror, tenebroase, salbatice, care sa le masoare lor foarte bine distanta ce-i separa de primitivismul nostru, de ciudateniile unei tari pe care adesea nici nu stiu sa o plaseze in spatiu si timp. Critica - atunci cand exista - este una de tip continutistic, sociologica si politica, nicidecum literara sau artistica. Numai ca si ele trebuie sa fie profund romanesti, nu din acelea pe care le au si acasa. Adica ce sa le spuna lor Legaturi bolnavicioase (si cartea, si filmul) cand seamana (as zice pana la copiere, mai ales in cazul filmului) cu Visatorii lui Bertolucci? Triunghiuri amorale, legaturi incestuoase, lumi iesite din lume si adolescente cu crize adanci de existenta cand isi vad sangele menstrual au si ei. Cei mai abili dintre tinerii autori creeaza direct pentru export, stiind ce se cere, ce se prizeaza, cu ce-le-ar putea atrage atentia celor de dincolo, chiar daca, in multe cazuri, copiaza fara jena sau transpun pe o realitate vag romaneasca subiectele ochite de la cei de-afara.
Apetenta spre fiziologic, grotesc, dar si spre cultul minoritatilor, invadandu-ne apologia homosexualitatii si lesbienelor, ne indeparteaza de dramele ce s-au produs si se produc zilnic in spatiul romanesc, drame care, desigur, nu sunt atat de la moda, dar sunt ale noastre, ne fac specificitatea si sunt singurele cu care am putea contribui si noi la diversitatea lumii, inclusiv a lumii culturale. A propune sa ardem etapele de europenizare, de mondializare scriind direct in limbi de mare circulatie (de preferat engleza) este una dintre marile aberatii pe care le-am auzit si exprima disperarea, isteria noastra de a fi bagati in seama. Dar de ce atata disperare, se sfarseste lumea maine?! Si daca s-ar sfarsi si ar trebui sa lasam si noi o urma a trecerii noastre pe aici, care ar fi aceea? Va fi vreun artist roman capabil sa scruteze universul omenesc, sufletul sau, poezia si mizeria, tragedia si derizoriul propriilor credinte asa cum a facut-o Radu Mihaileanu, un tanar si el, de origine romana, in filmul sau Va, vis et deviens? Un film tulburator, un film nesupus modei, un film care nu a luat toate premiile posibile, dar un film de constiinta, de intelegere profunda a lumii din care vine autorul. Si, cred, un film care nu a fost facut ca sa fie pe placul altora.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
