Cozile, pe care le-am văzut la televizor, la ghişeele undeautorii trebuiau să îşi plătească impozitele semănau foarte bine cucozile la care şi eu, ca şi alte milioane de români, am stat pentrucă "se băga" ceva. Miniştrii şi, în general, guvernanţii nu le-auvăzut, ba unii dintre ei sunt convinşi că televiziunile truchiazăimaginile ca să mintă oamenii.
Aşadar, s-au băgat impozite şi se stă la cozi ca la brânză! Eu nule-am văzut pe viu, pentru că nu vreau să plătesc impozite penimic. Adică nu vreau să fiu chiar mai prost plătit decâtCatindatul lui Caragiale, care n-avea leafă, dar nici popriri nu ise făceau. O revistă nu m-a plătit din iulie, o alta din mai dinsimplul motiv că nu au fost bani. Sunt convins că actelecontabiliceşti cu drepturile mele de autor sunt în regulă, binetocmite şi, din punctul lor de vedere, eu am drepturi de autor. Am,dar nu le-am luat. Nu le-am luat, dar trebuie să plătesc impozitepe nişte bani pe care nu îi am. Marii datornici către stat îşi iauan de an profitul, dividendele etc., iar impozitele sunt ultima lorgrijă. La noi, cei care suntem brusc împăunaţi cu statutul deautor, e invers: prima grijă e să ni se ia impozitele.
Cum să le plătesc? Să încep să vând cărţi la anticariat, să iaubani din salariul plătit de o altă instituţie pentru o altă muncă,salariu care este impozitat, spre a plăti taxe, să mă aliniezconaţionalilor care dau cu jula prin magazinele din Franţa, Italia,Spania ori cerşesc prin aceleaşi ţări? Aş face aşa ceva dacă,Doamne fereşte, nu aş avea din ce să îmi duc traiul zilnic şi aş fidisperat (nu vă puteţi imagina câte poate îndura fiinţa umană,chiar şi cea mai orgolioasă, mai integră, mai cu principii când evorba de afundarea în sărăcie!), dar ca să plătesc statului,incapabil, roman - asta nu aş face-o niciodată.
Neobişnuiţi cu gândirea economică, autorii au sesizat doar cozilela care trebuie să stea, nicidecum monstruozitatea în sine agândirii fiscale a unor imbecili. Principiul fiscal este simplu:fiecare venit trebuie impozitat. Impozitele colectate suntadministrate de către stat în favoarea contribuabililor. Ele se vorregăsi ca beneficii colective (construcţii, apărare, cultură,învăţământ etc.) sau individuale (pensii, şomaj, asigurărimedicale). În situaţia în care unii autori nu au alt venit decâtcele provenite din drepturile pentru o creaţie individuală,impozitul pentru şomaj este o aberaţie. Cine mă scoate pe mine înşomaj din calitatea mea de scriitor? Cum voi beneficia eu decontribuţiile la care mă obligă alde Boc, Şeitan şi Vlădescu? Sigurcă nu voi beneficia niciodată de ajutorul de şomaj pentru că nu voimai putea scrie, pentru că revistele şi editurile nu mă vor maiangaja, adică publica, indiferent de motiv: că nu mai au bani, căse vor închide sau că eu scriu prost.
Dar, între două articole, ori între două cărţi, eu nu sunt şomer?Ba da, pentru că eu nu am relaţii contractuale care să îmi aducăvenit. Mă plăteşte cineva ca şomer pentru faptul că nu mi-am găsitde lucru? Apoi, autorii sunt printre puţinii prestatori de serviciicare depind de calitatea produsului muncii lor. Dacă romanul meu eprost, dacă ceea ce scriu nu are căutare la edituri sau la reviste,e riscul meu: am făcut o muncă inutilă. Mai mult, am investit timp,energie, consumabile, fără aportul nimănui: nici al statului, nicial celor din jur. Cum să fiu egal tratat în taxe şi impozite cu unaltul căruia, pentru a-şi putea îndeplini sarcinile de serviciu, ise pun la dispoziţie bază materială, logistică, materii prime,materiale şi se fac investiţii în viitorul produs.
Mi se va spune că beneficiem şi noi de deducerea forfetară. Da, darpână atunci eu fac investiţii, îmi blochez nişte bani, contribui lacrearea unui loc de muncă: al meu! Impozitul de 10 la sută pesumele provenite din drepturi de autor tocmai realitatea asta oavea în vedere. Acum, nu numai că, la rând cu toată lumea, seaplică acea cotă unică de impozitare, dar au mai apărut şi altele,astfel încât, în mod real, din suma pe care un autor o are deîncasat i se va opri mai mult de jumătate.
Despre faptul că nu facem produse de serie, că nu este o muncăreeptitivă, că produsul muncii noastre are nu numai o valoare depiaţă nu vreau să mai vorbesc. O carte de poezie, un lied, osculptură şi un şurub sunt impozitate la fel. Deocamdată, asta-igândirea românească!
CONSTANTIN STAN (n. 28 iulie 1951) este licenţiat al Facultăţiide Filologie (1974) a Universităţii Bucureşti. Laureat al AcademieiRomâne (2004) pentru romanul "Gerda". Cărţile de proză i-au fostpremiate de ASPRO, Asociaţia Scriitorilor din Bucureşti, Festivalul"Poesis" Satu Mare, revista "Luceafărul". Premiul APLER pentrujurnalism cultural.
Este prezent de la primul număr, săptămânal, cu rubrica "Reportaj",în Ziarul de Duminică.
Este preşedintele secţiei Proză a Asociaţiei Scriitorilor dinBucureşti.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
