Ziarul de Duminică

Scandalul "Timbrului de ajutor"

13.06.2008, 23:09 21

Putine sunt cartile postale care cuprind o poveste cap-coada, despre care nici nu mai este nevoie sa cautam in presa si documentele vremii pentru a verifica personajele, contextul, faptele si epilogul.
Astfel pe fata acestui document cartofil este expus in original obiectul incriminat - Timbrul de ajutor si reproducerea acestuia (ce infatisa un soldat facand cu mana spre doua femei si o fetita, simbolizand Transilvania, Banatul si Bucovina, in spatele carora rasarea soarele libertatii dincolo de muntii Carpati), alaturi de caricatura-portret a tragicului erou. Pentru a starni curiozitatea cititorului, a fost adaugata urmatoarea explicatie, incitanta prin numele sonore la care facea trimitere: "Timbrul de ajutor premiat si executat de stat, dar nepus in circulatie pentru ca strainii Czernin si von Buche (ministrii Austriei si Germaniei) au intervenit pe langa primul-ministru Bratianu ca timbrul sa nu fie raspandit".
Pe verso insa, a fost relatat intre scandalul, impanat cu o sumedenie de detalii dramatice, din care nu lipsesc accentele nationaliste, naduful politic, mesajul vitriolic, retorica bombastic-patriotarda si grozavia suferintei de martir:
"Iata inca o dovada de cata putere au nemtii in Romania si de cata slugarnicie sunt capabili guvernantii nostri.
Nu este ingaduit Romanului sa spue in tara lui, nici ce vrea, nici ce trebue; nu este ingaduit Romanului sa spue ca vrea sa treaca Carpatii, sa-si intregeasca neamul, pamantul si idealul national.
Ziarul Patria, cel care a invederat publicului nelegiuirile si tradarea guvernului, a reusit sa puie mana pe cliseul original, sa tipareasca si sa imparta gratuit acest timbru, dar guvernul a confiscat si cliseele noastre si noile timbre din care n-au scapat decat prima emisiune de zece mii. Pentru ca timbrul acesta pecetluieste si idealul nostru national si miselia celor de sus, l-am imprimat pe carti postale, singurul mijloc de raspandire.
Alaturea dam caricatura directorului nostru, d. advocat Al.V. Casimir, arestat pentru ca a indraznit sa dea la lumina si aceasta noua murdarie a guvernului, sigilata cu timbrul ce va ramane istoric."
Ziarul Patria.
Actualizand, fara nici un efort de imaginatie, doar cateva elemente ale decorului si personajelor acestei povesti din anii neutralitatii Romaniei din timpul Primului Razboi Mondial, se poate obtine imediat profilul unui reportaj de scandal politic dambovitean specific anilor '90. Acum ca si atunci, realitatea curgerii evenimentelor ulterioare refuza sa se plieze pe profetia insinuant apocaliptica.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO