Ziarul de Duminică

Schiţe, notiţe şi mâzgăleli, dar nu numai/ de Ziarul de duminică

Schiţe, notiţe şi mâzgăleli, dar nu numai/ de Ziarul de duminică

Schiţe, notiţe şi mâzgăleli, dar nu numai/ de Ziarul de duminică

Autor: Ziarul de Duminica

07.09.2012, 00:02 89

Începutul de toamnă expoziţional 2012 e de fapt un sfârşit de vară. Proiectele (cele bucureştene, cel puţin) sunt ca dulceaţa îngroşată pe fundul borcanului: întărită şi ingurgitabilă doar în lipsă de ceva mai bun (câteva expoziţii la MNAC rămase de prin iunie, tot aşa la MNAR, galeriile private somnolează). Mai nimic proaspăt, sclipitor, încărcat de energie, cum s-ar cădea la sfârşit de sezon estival şi la debut de anotimp cultural, aşa cum toamna se străduie să fie în mai toată lumea. De unde în această perioadă nu pridideam cu cernutul ofertelor, acum adunăm doar câteva răzleţe evenimente:

3 luni de Ciorne

Ieri, 6 septembrie, Fundaţia Friends For Friends a vernisat în Mansarda FFFF expoziţia "CIORNE 2.0" (foto 1-2). Demersul e organizat în jurul unor întrebări precum: Cum devin ideile realitate? De unde vine ataşamentul faţă de un proiect? Cum se naşte? Care e drumul lui?

"Când te uiţi mai atent la o idee bună, dusă până la capăt, devine clar că ... Citeste in continuare succesul ei stă în modul prin care a fost îngrijită până să ajungă la maturitate - spun organizatorii. E crescută şi testată până când ce-i mai bun iese la iveală. Drumul până la rezultat este cea mai interesantă parte şi, de multe ori, puţin apreciată."

Fundaţia Friends For Friends a văzut valoarea în acest drum al ideilor şi a lansat în 2011 proiectul "Ciorne". Acum la a doua ediţie, Expoziţia Ciorne 2.0 face radiografia unor proiecte mari din România şi răspunde la întrebarea "Cum devin ideile realitate?", punând accentul pe cum s-au născut, cum au evoluat ele până la produsul finit, care sunt paşii pe care i-au urmat şi care au fost obstacolele în drumul lor. Este o expoziţie de schiţe, notiţe şi mâzgăleli, care la prima ediţie a adunat peste 20 de idei în devenire, aşa cum au evoluat ele de la stadiul de gând şi până la forma lor ultimă. Această ediţie a strâns ciorne din domenii ca: antreprenoriat, design, advertising, ilustraţie sau artă cu proiecte ca revitalizarea bicicletelor Pegas, lansarea unei linii de bijuterii cu tipic folcloric, speechul lui Deliric la TEDxYouth Bucharest sau schiţele filmului Visul lui Adalbert. Din 18 septembrie, expoziţia Ciorne 2.0 va fi itinerată în diferite locaţii culturale şi de business timp de 3 luni. Ciorne 2.0 este un proiect cultural finanţat de Administraţia Fondului Cultural Naţional.

Întorcerea la izvoare

În perioada 1-14 septembrie, Muzeul Municipiului Bucureşti(Palatul Suţu, B-dul I.C. Brătianu nr. 2) expune o suită de lucrări ale pictorului Adrian Ioan Podoleanu. După expoziţia de atelier "Acuarela" din decembrie-ianuarie 2011, şi după "Cer, codri, ape", deschisă în luna iulie 2012 la Casa Artelor de la Palatul Mogoşoaia (vizitabilă până în 6 septembrie), cea de la Palatul Suţu este a treia expoziţie personală pe care Adrian Ioan Podoleanu (născut în 1965 la Cluj, absolvent al Academiei de Arte Frumoase din Iaşi, clasa de pictură a profesorului Adrian Podoleanu) o deschide în Bucureşti (foto 3). După o absenţă din ţară de aproape zece ani, în care şi-a desfăşurat activitatea în Germania, s-a restabilit în România, dedicandu-se picturii în acuarelă. Multe din lucrările din ultimii trei ani, realizate - atât ca tematică, cât şi ca tehnică - sub semnul apei, cu ocazia taberelor de pictură de la Pârjoaia, se regăsesc în expoziţia de la Casa Artelor, alături de lucrări în ulei cu teme dunărene sau peisaje transilvane.

Curatorul Mihai Tiţa spune despre artist: "Lumea peisajelor sale, precum şi nota lirică a naturilor statice, ne oferă o materie picturală în care expresivitatea ni se infăţişează mai întâi ca necesitate de exprimare lăuntrică, ce este mai apoi subordonată rigorilor şi convingerilor sale profesionale. Sobrietatea paletei şi lirismul unui observator ascetic sunt semnele unei aşezări, a unei constante, pe un drum intelectiv ce nu pare tulburat de experienţe trecătoare".

Ateliere muzeificate

Târgul iconarilor şi al meşterilor cruceri de anul ... Citeste in continuare acesta propune (între 27 august-16 septembrie), în cadrul seriei de expoziţii Portret/ Atelier (Sala Foaier Muzeul Naţional al Ţăranului Român), trei studii de caz: Adriana Boerescu, Angela Ludoşanu şi Nicu Muntean (foto 4). Iconarii invitaţi au un traseu interesant atât din unghiul meşteşugului, cât şi din perspectiva contextului în care ei s-au format şi au lucrat. De la studii de artă, la descoperiri şi dezvoltări autodidacte, de la tentaţia picturii occidentale, la descoperirea autenticităţii trăite a icoanei ortodoxe, drumul lor dezvăluie căutări şi reconstituiri personale ale meşteşugului Icoanei. Ca şi în seriile precedente, portretul iconarului va fi dublat de atelierul său într-o construcţie expoziţională mai apropiată demersului eseului şi al experimentului. Finisajul expoziţiei este însoţit de lansarea celor trei caiete Portret/Atelier şi de un concert de muzică psaltică susţinut de Grupul Nectarie Protopsaltul, pe 16 septembrie, la ora 17:30. Grupul Nectarie Protopsaltul este unul dintre cele mai prestigioase coruri de muzică bizantină din România. Fondat în 2001 şi condus în primii ani de Valentin Gheorghe, Grupul este dirijat din 2008 de Sabin Preda, lector la Facultatea de Teologie din Bucureşti. Grupul a înregistrat până acum 9 CD-uri şi a susţinut zeci de concerte, singur sau ca invitat în festivaluri (Festivalul Archaeus, Festivalul de Muzică Veche, Târgul Iconarilor şi al meşterilor cruceri de la Muzeul Ţăranului, Romania in Advent - ICR ş.a.), în România, Italia, Elveţia şi Scoţia. De asemenea. A participat la numeroase slujbe în biserici de mir şi mănăstiri din întreaga ţară şi din Sfântul Munte.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO