Scoala de scriitori nu exista. Desigur, unii ar putea contraataca invocand facultatea de litere. Imi pare rau, dar aceea e scoala de critici. Scriitorii vin de unde cu gandul nu gandesti. Ei evadeaza din cartiere insalubre fara sa plece vreodata de acolo, coboara din mers de pe motostivuitoare si ajung Dumnezei pentru mii de cititori sau reinventeaza matematica si apoi, pentru ca asta se termina la 17 ani, fac acelasi lucru cu filosofia, sora ei labila.
Din punct de vedere geografic, situatia este centripeta, geniilor din toata lumea le plac centrele culturale din marile orase, unde mor.
Fiecare la timpul lui.
De unde vin scriitorii aproape ca nu conteaza. Important e mai degraba traseul lor ulterior, asa cum importante sunt si intersectiile cu alti creatori, majoritatea din domenii unde chiar exista scoli. Eram putin invidios pe frumoasele povesti clasice despre prietenia dintre scriitori si pictori, sculptori si muzicieni, fotografi si coregrafi.
Toate povestile care circula sunt despre celebritati si asta ma inhiba teribil pana mai ieri, cand am realizat ca am un prieten mare actor. Se ocupa de relatii publice la o mare companie de telefonie mobila. Un actor complet. Nu doar comedii, nu numai drame! Daca vrei sa semnezi un contract important si vorbesti cu el, poate sa fie (la alegere) Kevin Spacey, Louis de Founes sau chiar Natalie Portman! Daca vrei sa reziliezi un contract... Jean Reno, Tommy Lee Jones, Marlon Brando (in Apocalypse Now). Mare actor!
Cunosc si coregrafi si dansatoare. Nu pe Corina Dumitrescu si Mihai Babusca, desi mi-as fi dorit. Nici pe Mazilu, desi ne-am salutat din greseala la un spectacol de balet la Constanta. Prietenii mei danseaza break-dance si performantele lor sunt cu atat mai remarcabile cu cat nimeni nu prea inghite muzica pe care danseaza ei, lucru valabil si pentru numele mari citate anterior. Dar si ei merg mai departe din acelasi motiv simplu: nu pot altfel si - daca n-ar mai face-o nici ei - arta lor ar putea sa dispara nemeritat de repede.
Tot gandindu-ma, am realizat ca ma cunosc binisor si cu un fotograf extraordinar, care expune permanent in galeriile agentiei de stiri Reuters. Daca expunea la Orizont, ar fi fost ridicat in slavi de critici, dar ar fi murit de foame glorios.
In fine, ultimul de pe lista este un sculptor. In atelierul lui, privite de la o anumita distanta, toate lucrarile par sugestii falice. Explicatia e teribil de simpla. In tara in care unii importa butuci frumos mirositori pentru semineu, sculptorul tanar nu poate face rost de lemn pentru arta sa decat la preturi exorbitante. Asa ca prietenul meu sculpteaza vise in lemn de facalet, cumparat de la Alimentara. Iar visele trebuie sa incapa acolo, in timp ce, deasupra lui, o gospodina intinde o foaie de aluat cu exact aceiasi 50 de mii pe care i-a dat si el unei firme ramase de pe vremuri. Care sprijina arta mai mult decat Ministerul Culturii.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
