Ziarul de Duminică

SIMEZE / Motanul arhetipal cu ghearele in underground

SIMEZE / Motanul arhetipal cu ghearele in underground

In imagini: 1-3. Marilena Murariu: „Cantecul noptii si straina"; „Diana"; „Policandrul din vis"; 4-5. Mirela Iordache: „Cheia"; „Eter"

08.07.2009, 14:15 42

Asa pot trai impreuna, de pilda, artistii. Intr-o armonie rece, blajina sau indiferenta.


Doua expozitii concomitente de pictura*, semnate de doua artiste, sunt subiecte numai bune spre a valorifica orizonturile (de asteptare), subtilizate din fenotipul lor (re)creativ.

Marilena Murariu deschide usa casei si ne pofteste inauntru. Spre a admira corpul de balet felinian(!) pe care-l adaposteste, cu iubire si devotament. Deci, totul e pregatit pentru o calatorie, calina, dansanta si initiatica, spre centrul conceptului. „E la nave va". Motanul arhetipal isi incepe aventura ludica, la capatul careia isi va descoperi singur orizontul de viata. Domeniul (regal) de definitie apartinator acestei lumi prea antropotizate. Felinocratizarea existentei. Democratia pisicoriginala.
Picturile si desenele artistei degaja cumva parca o caldura stranie, o energie tenebroasa precum un abur invizibil de polstergeist, care, apoi, se raspandeste imprejur, ca o moleseala placuta. Astepti din clipa-n clipa sa-ti lasi privirea in jos, invins, fiindca simti cum ti se freaca de picior, la modul propriu, holograma unui martan sau a unei mate, torcand gluciferic si miorlaind parsiv. Toate ipostazele pisicii pe care o creste Marilena Murariu au, fara indoiala, o latura de rezerva umana, pentru ca, astfel, artista ne sfatuieste sa nu ne pierdem speranta si sa recunoastem ca ele sunt, de fapt, proiectiile noastre intr-un virtual inavuabil. Privirea lor, miscarea, pozitia, atitudinea, starea, reactiile lor echivaleaza cu o victorie a felinei asupra cliseelor cu care a fost pricopsita de mintea neispravita a omului. Unul epic-paranoid (misteriosul sacerdotal din Egiptul antic, semnalul superstitiei frisonante sau insotirea sinistra a vrajitoarelor din Evul Mediu). Iar altul, locativ-schizoid sa-i zicem (bezna umeda a beciului sau intunericul uscat al podului).
Pisicile Marilenei Murariu sunt aidoma noua, vorbesc, explica, au pareri, tin lectii, sustin prelegeri, sunt gata sa creeze sisteme de gandire, ele nu exista aiurea in universul artistei. Au atitudini, au voce, au tristeti, au personalitate, au satisfactii, au pusee de orgoliu conspirativ, au spleen in toata regula. In privirea lor se oglindeste intreg spectrul moraligen omenesc: mila, suferinta, linguseala, vanitatea, cruzimea, versatilitatea, gingasia, reflexivitatea. Au, de fapt, in ultima instanta, statut de muze in actul creatiei.
Pe de alta parte, artista revolutioneaza „conditia imobiliara" a pisicii. In sensul largirii spatiului existential, prin iesirea din cotlon, parasirea ungherului, abandonarea firidei. Felina devine libera si parte din ciclurile naturii. Dar pe care, asa cum o stim, inimoasa cu noua suflete, nu se multumeste doar sa o orneze prin prezenta. Ci doreste sa stapaneasca, sa domine, sa ordoneze elementele, ca o zeitate protectoare ce se afla. Peisajele de la Balcic ale artistei, devenite deja cunoscute – in care vesperalul detine puterea de expresie, prin gamele de albastru dens sau volatil, violetul diafan si verdele modulat cu minutiozitate – sunt „umanizate" de prezenta iluminanta a pisicii. In ipostaze diverse. Cand firoscoasa si hormonala, cand nostalgica si contemplativa, cand emblematica si panditoare, cand devotata, la o plimbare nocturna, stapanului.
Si mai e ceva, dincolo de amuzamentul sau tema de meditatie a acestei expozitii (depinde de cum o ia fiecare!). E vorba de numele tuturor acestor personaje feline, care au ceva din vibratia mitica a unui inceput: Lilith, Muezza, Isis, Sephora, Diana, Paloma, Cypria, Miche, Micetto, Ebreea, Andromeda, Geb, Nut, Eteocle, Polynice, Asoka, Tory... Adica, nu departe de umbra motanului arhetipal, care se iteste tot timpul langa noi.

Mirela Iordache, in schimb, inchide usa de la casa. Si ne trimite la nivelul de dedesubt al vietii. In plin underground. La Sultana (chiar asa se numeste galeria, un spatiu neconventional, dar foarte ingenios amenajat, de la subsolul unui bloc din Piata Chibrit). Acolo unde motanul arhetipal, de care vorbeam mai sus, nu vrea sa se mai intoarca, insa isi tine, la ocazii, ghearele. Si zgarie lucrarile Mirelei Iordache, ajungand la adevarate scurt-circuitari ale confortului normal al ochiului. Senzatia este aidoma unui difuzor cu volumul dat la maximum, deoarece potentiometrul s-a blocat acolo, la varf, la acut. Nu se mai intelege nimic. Cuvintele nu se mai articuleaza. Distorsiunile umplu interstitiile. Pauzele sunt dinamitate, spulberate (si ce teorie serioasa este aceasta, a pauzei!). Ajungi sa fii, vorba unei fraze din credo-ul artistei (cam confuz si plamadit in spiritul unei tenace barbarizari a logicii si limbajului!), „la limita dintre meta- si hiper-perceptie, in intrepatrunderea formelor, prin disocierea lor si juxtapunerea in planuri".
Daca, insa, treci de acest prim limb (si treci cu vederea si virgula asasina din loggo-ul de pe invitatie: „A vrea, inseamna a putea" (sic!), pe care cineva a uitat-o acolo, caci altfel nu-mi explic!), atunci se cheama ca ai invins. Ai dreptul la o privire lucida asupra tablourilor Mirelei Iordache, acolo unde exprimarea este mult mai corecta. Si in care compozitia are uneori o sustinere epica profunda (se povesteste ceva, de pilda, in „Cheia", „Eter" sau „Fereastra"!). Alteori insa, din pacate, ea este prea apropiata de nivelul unu de semnificatie, departe hat! de „jocul secund" (cum se intampla, spre exemplu, in „Focul", „Crepuscul" sau „Haosul electric"!). Dar chiar si asa, zona unde artista castiga este, indiscutabil, cromatica. Exercitiile reusite de armonie dintre tonurile de ocru cu verdele greu, contaminat de griuri, sau dintre albastrul de Prusia cu galbenul obosit (ce aminteste de odoarele din altarul bisericii!), apoi vertijurile foarte iuti provocate de aparenta caroiere a spatiului infinit, sunt dovezi certe ale unei maiestrii particulare a transfigurarii culorii. Pe care, nota bene, multi dintre artistii plastici contemporani, de regula, o rateaza.


*) - Marilena Murariu: Catz!!, pictura si desen, Muzeul Municipiului Bucuresti
- Mirela Iordache: Underground, pictura, Atelierul de creatie Sultana



amza_sebastian@yahoo.com


 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO