La masa cu Hrusciov
... La intrarea artistilor erau postati doi politisti. Atat. Am intrat in spatele scenei, Montand canta in fata unei sali pline, dar, pentru prima oara de la venirea noastra la Moscova, imensa avanscena, din partea dreapta a salii, era ocupata. Perdelele, asemanatoare cu cele din Zim, ramasesera mereu bine trase, pana atunci. In prezent, erau date la o parte si, in ordinea in care i-am vazut mereu in fotografiile oficiale, Hrusciov, Molotov, Mikoian, Bulganin si Malenkov aplaudau la sfarsitul unui cantec.
Din culisele in care ma aflam, puteam sa contemplu trei spectacole: pe Montand din spate, pe ei in avanscena si o parte din public. Publicul nu avea decat doua spectacole de contemplat: pe Montand pe scena si pe cei cinci barbati, din avanscena. Majoritatea dintre ei ii vedeau, fara indoiala, in carne si oase, de aproape, pentru prima data in viata lor.
La sfarsitul recitalului, s-au ridicat in picioare toti cinci, ca sa aplaude. Toata sala s-a ridicat in picioare sa aplaude. O data pe Montand, o data avanscena cu prezidiul. Montand a salutat. Intre doua ridicari de cortina, a avut timp sa-mi spuna: "Ai vazut?" stergandu-se cu servetul pe care i l-am dat. Dupa ce cortina s-a coborat definitiv, s-a auzit acel "Ooooooooooh!" de regret, care se pronunta peste tot la fel. Ca si la Etoile sau la Melun, Montand a alergat pana la cabina lui. La Moscova, ca si la Etoile sau la Melun, pe coridoare te imbolnavesti, cand iesi de pe scena. Escorta si la groupie l-au urmat, ca de obicei. "Domnul Cultura" a batut la usa si a anuntat ca tovarasii din Sovietul Suprem al URSS ne asteptau. Inainte de a fi spus vreun cuvant despre eveniment, Montand i-a raspuns ca ii astepta el pe ei, in cabina. Sa i se lase timpul sa se schimbe. Atunci, "Domnul Cultura" a explicat ca se pregatise un mic supeu in teatru. Venea doar sa ne transmita invitatia. Tovarasii din Sovietul Suprem stiau ca un artist trebuie sa se refaca dupa efort. N-au venit, ca sa nu-l deranjeze. Sa o facem pe indelete, ei aveau rabdare.
Ne asteptam la o vizita protocolara in loja, cu strangeri de mana pentru fotografi, adica fara sa ne privim. La nevoie, cu batutul pe umar, imortalizat de camere. Toate acele gesturi care fixeaza momente in care nu se petrece si nu se spune nimic real.
In loc de asta, ni se propunea un mic supeu. Cuvantul mic supeu are o parte frivola. Mergand in urma unui sef din teatru, spre acel mic supeu, nu stiam, Montand, Nadia si cu mine, ca aveam sa traim, toti trei, orele cele mai coplesitoare din existentele noastre de respectiv actor-cantaret, traducatoare si actrita, cand lucrurile stateau asa cum stateau peste tot in lume, in acea luna de decembrie 1956.
Ne asteptau toti cinci, la intrarea unei sufragerii amenajate in spatele avanscenei oficiale. S-au prezentat unul dupa altul, spunandu-si numele, ca si cum nu am fi stiut cine erau. Bulganin tragandu-se usor de barbison, ca sa fie conform cu imaginea lui de bunic dragalas; Hrusciov razand, Molotov sinistru, Mikoian zambitor si oriental si Malenkov foarte trist. Si-au spus numele, noi ni le-am spus pe ale noastre, Nadia pe al ei. "Domnul Cultura" nu a spus nimic.
Se pusese o masa. Erau prevazute noua tacamuri. Socotisera bine: ei cinci, "Domnul Cultura", Montand, Nadia si cu mine. Nu era nici un fotograf, nici o camera de televiziune. Si daca erau microfoane, jur ca tot ce a fost inregistrat in noaptea aceea cantarea greu, in adevar si buna credinta. Si in intrebarile care s-au pus, si in raspunsurile care s-au dat, de o parte si de alta.
Masa era ingusta si lunga. Nadia era asezata la un capat, intre "Domnul Cultura" si Malenkov. Mikoian era la capatul celalalt, intre mine si Molotov. Montand si cu mine stateam, asadar, in fata lui Molotov, Hrusciov, Bulganin si Malenkov.
Nu pot spune ca primele cinci minute au fost extrem de destinse. Mikoian a vorbit primul. Nadia a tradus. Toata lumea din jurul mesei a fost de acord ca fusese un recital foarte frumos. Montand a multumit, eu am zambit. S-a vorbit un pic de clima aspra care probabil ne-a luat prin surprindere, pe noi, veniti din regiuni atat de temperate... Mikoian a rostit primul toast al serii. Cred ca era in cinstea prieteniei dintre popoare. Sau a pacii in lume. Fapt este ca dupa acest toast a inceput totul.
A inceput si a durat trei ore. Trei ore, timp in care nu s-a auzit decat vocea lui Hrusciov, a lui Montand, a mea si mai ales a Nadiei, care traducea cu o viteza extraordinara, in acelasi timp, ce spunea Hrusciov si ce spuneam noi. Ceilalti patru au stat complet muti. Aprobau din cap, uneori, vreo vorba a lui Hrusciov, sau radeau la una din glumele sale, sau ale noastre. Dar nu au fost multe.
Hrusciov a declansat discutia:
- Deci, nu a fost usor pentru dumneavoastra sa veniti la noi?
- Nu este foarte usor sa venim la dumneavoastra, in acest moment, domnule Hrusciov!
- Din cauza presiunilor fasciste?...
- Nu, din cauza a ceea ce s-a intamplat la Budapesta, domnule Hrusciov... Fascistii au fost mai degraba incantati de ceea ce s-a petrecut la Budapesta... Dar sa-i lasam pe fascisti...
Si le-am vorbit despre ceilalti. Despre toti ceilalti despre care pareau sa nu stie nimic. Si, mai intai, am vorbit despre noi. Atunci podoabele si bijuteriile mi-au servit. Cu onestitate, am incercat sa ne definim, sa le explicam cum imbratisasem deseori optiuni comuniste, atunci cand ni se parusera juste - porniri ale inimii in care nu intra nici un interes personal. Costumul meu foarte scump si bijuteriile, am spus, pipaind catifeaua, aratandu-mi bratara cu briliante si palaria din vizon pastel, le-am cumparat din banii castigati in tari capitaliste; Montand a continuat descriind frumoasa casa din Autheuil, roadele unei munci pe care o facea liber. Insista asupra faptului ca era stapan sa aleaga cum voia. Ceea ce insemna ca, in ce priveste, personal, nu aveam de ce sa ne plangem de regimul capitalist, dar ca nu era un motiv sa credem ca acesta era perfect pentru multi altii. Eram niste sentimentali si nu niste politicieni instruiti. Si cum eram niste sentimentali, mai intai pe noi ne-au socat imaginile cu Armata Rosie tragand pe strazile Budapestei. Pe noi si pe multi altii, care nu erau fascisti si care ne-au luat in nume de rau plecarea, pe care, de altfel, si noi am fi vrut sa o amanam. Asa cum si ei le amanasera pe cele ale propriilor artisti. "Nu, nu a fost usor sa venim la dumneavoastra, in acest moment, domnule Hrusciov."
Nadia tradusese lucrurile astea aproape in acelasi timp, cum erau formulate de noi. Ea putea sa termine frazele noastre. Avusesem deja aceeasi discutie cu ea, in repetate randuri.
Atunci, Hrusciov a vrut sa ne explice. Si Hrusciov ne-a prezentat raportul "atribuit lui...". Trebuia cert sa ne intoarcem la Stalin, ca sa intelegem situatia republicilor socialiste, in special pe cea din Ungaria. Ne-a amintit de Rakoti stalinistul si de erorile sale staliniste. Apoi a vorbit despre Polonia si a povestit cum Stalin lichidase complet partidul comunist polonez si pe unii spanioli aflati in exil la Moscova. Il mima pe Beria. Vorbea despre lagare - batea in masa scandand "saisprezece milioane de morti" - si despre deportarea evreilor din URSS, prevazuta pentru un stat in care acestia ar fi fost concentrati. Nadia traducea. Ea isi traia copilaria si adolescenta. Eu, eu il priveam pe Hrusciov si ma uitam lung la Molotov care nu se uita la nimeni, si in ochii mei se putea citi, cred, intrebarea: "Si voi, voi ce faceati in acest timp?". Hrusciov mi-a raspuns inainte ca eu sa am timp sa o formulez: "Vad bine ce ganditi: voi, voi ce faceati in acest timp? Nu puteam sa fac nimic, pentru ca orice faceai impotriva lui Stalin, faceai impotriva socialismului".
Atunci Mikoian a rostit al doilea toast al serii, in cinstea tovarasului Hrusciov, care avusese curajul sa spuna lumii adevarul, pentru binele socialismului. Za vase zdarovie!
Fara indoiala ca era adevarat, dar era sigur domnul Hrusciov ca trimitand Armata Rosie la Budapesta facea un bine socialismului?
- Da, raspunse Hrusciov, salvam socialismul de contrarevolutie.
- Dar, spuse Montand, si pe Tito l-ati socotit odinioara drept un contra-revolutionar si un tradator.
- Greseala a trecutului, raspunse Hrusciov.
- Nu se poate deci gresi in prezent?
- Armata noastra este la Budapesta pentru ca ungurii ne-au chemat in ajutor.
- Poporul?
- Da, poporul care vrea sa fie aparat de fascistii unguri si de agentii imperialismului.
- Dar daca poporul s-a crezut mai curand autorizat sa ceara un plus de libertate, in socialismul nou pe care i l-ati promis, Domnule Hrusciov, si nu ati inteles?
- Dumneavoastra nu puteti intelege, raspunse el, zambind.
- Atunci suntem multi cei care nu intelegem!
Din volumul cu acelasi titlu in pregatire la Editura Curtea Veche. Traducere de Elena Bulai.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
