O carte deconcertantă, stufoasă, peste şapte sute de pagini, care solicită răbdare şi voinţă, superbă în cele din urmă. Care îndeamnă cititorul la lectură din mai multe motive. O prezentare exemplară şi incitantă a subiectului, pe coperta a patra, o redăm: „Un roman extraordinar în toate sensurile, care confirmă strălucitoarea calitate literară a lui Roberto Bolaño, un autor recunoscut de critica cea mai exigentă ca una dintre marile revelaţii ale literaturii latinoamericane din anii ’90.”
Arturo Belano şi Ulises Lima, detectivii sălbatici, pornesc în căutarea Cesáreei Tinajero, misterioasa scriitoare dispărută în Mexic în anii imediat următori Revoluţiei. Călătoria propriu-zisă şi consecinţele ei se prelungesc timp de douăzeci de ani, din 1976 până în 1996, timpul canonic al oricărei peregrinări, bifurcându-se prin multiple personaje şi continente, într-o naraţiune uluitoare ce reuneşte iubire şi moarte, asasinate şi escapade turistice, case de nebuni şi universităţi, dispariţii şi apariţii. Scenariul ne poartă prin Mexic, Nicaragua, Statele Unite, Franţa, Spania, Austria, Israel şi Africa, pe urmele celor doi poeţi „disperaţi” (traficanţi de droguri câteodată), enigmaticii protagonişti ai acestei cărţi care se poate citi şi ca un extrem de rafinat thriller de Orson Welles, străbătut de un umor iconoclast şi feroce.”
Şi încă: „Detectivii sălbatici aparţine familiei literare din care fac parte Şotronul (lui Julio Cortázar) şi Paradisul (lui José Lezama Lima)…” – Jorge Edwards.
Un roman distins cu Premiul Romulo Gallegos.
Un roman extraordinar tradus extraordinar de Dan Munteanu Colan, profesor de filologie romanică la Universitatea din Las Palmas de Gran Canaria, care a reuşit să se adapteze perfect stilului schimbător al autorului, în funcţie de personajul care narează. O traducere care, după umila noastră părere, ar binemerita un premiu.
Cine este Roberto Bolaño (1953–2003)? Născut în Chile, prozator şi poet, s-a impus ca unul dintre scriitorii latinoamericani esenţiali ai timpurilor noastre. Opera sa a fost parţial publicată postum, a creat un adevărat cult în lumea literară internaţională a ultimilor ani. A fost distins cu Premiul Heralde pentru roman şi Premiul Rómulo Galle Gos, iar postum, în 2009, i s-a acordat în Statele Unite prestigiosul National Book Critics Circle Award.
E un roman poliţist, un roman psihologic, un roman de iniţiere şi încă multe altele, inclusiv „un strigăt de dragoste pentru literatură”, cum a spus un critic francez.
Zeci de personaje colcăie în această carte stufoasă, aproape toate extraordinar caracterizate, fomidabil de vii, fiecare cu povestea lui, care se reţine, toate, mai mult sau mai puţin adăugând câte ceva la imaginea celor doi poeţi „real visceralişti” care au plecat în lume în căutarea fondatoarei curentului literar „real visceralism”, în anii 20, poetesa Cesarea Tinajero, dispărută după ce a publicat o revistă cu câteva poeme stranii. Cei doi călătoresc prin întreg Mexicul, în Franţa, Spania, Italia, Israel, Angola, Statele Unite, dar dau de Cesarea, mult schimbată faţă de imaginea pe care o aveau ei despre ea în tinereţe, de-abia spre final, într-un cătun din statul mexican Sonora, o femeie stranie, care nu mai scrie un vers şi care e împuşcată într-o încăierare cu acel prilej. Un roman în trei părţi, fiecare diferită de precedentele, fiecare de o frumuseţe stranie. Un roman cu enorm de multe idei care ar putea, fiecare, da substanţă pentru un comentaru sau chiar studiu, întâi despre literatură şi poezie, apoi despre soarta omului, despre singurătate, despre iubire şi multe altele. Poveştile uimitoare ale celor 52 de personaje distincte care relatează, în partea a doua a romanului, despre drumurile lui Arturo Belano şi Ulises Lima (unele martori, altele prieteni, iubite, duşamni, care ştiu câte ceva sau doar au auzit sau doar li s-au intersectat drumurile cu cei doi), unele de zeci de pagini, şi care se petrec de-a lungul a două decenii. Între 1975 şi 1996, pot fi desprinse din ansamblu şi luate independent, fiecare cu frumusţea ei stranie.
Ce e realismul visceral? Romanul este atât de plin de personaje reale, prozatori şi poeţi mexicani şi sud-americani, dar nu numai, încât chiar şi cititorul cultivat ajunge să creadă în existenţa acestui curent literar, invenţie a lui Bolano. Am căutat pe internet şi am găsit, fără mari eforturi. În anii 70, poetul mexican Mario Santiago Papasquiaro şi chilianul Roberto Bolano au iniţiat mişcarea literară „infrarealismul”. În „Detectivii sălbatici”, „real visceralismul” este numele dat de Bolano uneia dintre multele mişcări literare rivale din Mexic, aluzie limpede la „infrarealism” şi în mod la fel de limpede un omagiu.
Sunt foarte multe motive pentru care Roberto Bolano a ajuns să fie adorat de critica şi cititorii elevaţi ai Occidentului. Fraze măiestre, fragmente de viaţă copleşitoare, multe dintre ele în mod limpede trăite, sub o formă sau alta, o proză halucinantă.
O carte care ar trebui să placă şi publicului român.
Roberto Bolaño - Detectivii sălbatici, Editura Leda. Traducere din limba spaniolă şi note de Dan Munteanu Colán
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
