Criticul de film Alex. Leo Serban (nascut la 28 iunie 1959) este prezent, incepand cu 1982, in majoritatea publicatiilor culturale romanesti. A deschis mai multe expozitii de fotografie in tara si in SUA, a tradus (din Paul Bowles, Bernard-Marie Koltes, Martin Sherman, Yasmina Reza), a publicat (in colaborare cu Mihai Chirilov si Stefan Balan) volumul Lars von Trier: filmele, femeile, fantomele. Este un "eseist cultivat si taios", scria despre el, prin 1990, Laurentiu Ulici.
- De ce ai intrerupt colaborarea cu Ziarul de Duminica, esti chiar atat de obosit?
- Nu este vorba de oboseala, dar recunosc ca e un pic de plictiseala... Exista aceasta prejudecata, potrivit careia un "om de cultura si arta" nu se plictiseste niciodata. Nu e-adevarat; doar ca, in cazul lui, se numeste "acedia", "spleen" sau "Weltschmerz". Fac, totusi, cronica de film din 1994 neintrerupt - numai pentru Libertatea am scris peste 500 de asemenea articole - si m-am cam saturat de aceasta servitute.
Sigur ca-mi place filmul, dar in momentul in care ai de comentat, saptamana de saptamana, atatea titluri idioate, ti se cam taie cheful. Prefer sa iau o pauza de la cronica de intampinare si sa ma ocup de critica propriu-zisa, adica de analiza filmelor cu adevarat importante (ceea ce fac pentru "Idei in dialog").
- Si in perioada asta nu vei mai vedea filme?
- Evident ca o voi face in continuare, dar probabil ca mai putin asiduu. Nu pot sa nu constat ca, asa cum arata sondajele de la noi, tot mai putina lume se duce la cinema sa vada filme... Care mai e rostul unei cronici? Ma tem ca a devenit pur decorativ. Este un apendice inutil. In plus, statutul insusi al filmului - de arta a imaginii - reclama, parca, alta modalitate de recomandare decat aceea pur textuala. A vorbi despre film fara a aduce, in sprijinul afimatiilor tale, nici un "citat" (adica o imagine in miscare) este un nonsens. Cred ca trebuie gasita alta forma, eventual multimedia, pentru a da seama de ce inseamna Cinema-ul. N-are nici un sens sa "povestesti" un film, indiferent cat de retoric-convingator ai fi; nu faci decat sa dublezi ceea ce exista deja intr-o forma superioara. Realizez tot mai mult ca, daca ceva poate fi spus prin imagine, nu mai trebuie respus prin cuvant. Intr-un eseu mai vechi sugeram ca, pentru mine, idealul de "cronica" este de tip nonverbal: un deget indreptat inspre filmul care merita vazut. Sau practica stelutelor. Tot acest minimalism este intru totul preferabil cronicilor stufoase. Dar noi suntem - inca - o cultura logocentrica, in care se macina vorbe, vorbe, vorbe... Criticul (de film, de teatru sau de arta plastica) este asimilat, cumva, zonei "literare" - macar pentru faptul ca foloseste cuvinte, figuri de stil, o retorica anume s.a.m.d. Cred ca este un atavism de care trebuie scapat; singurul lucru care ar trebui sa defineasca un critic e flerul. Or, flerul ti-l manifesti cel mai bine selectand filme pentru un festival. Este o forma de curatoriat: ceea ce face Chirilov pentru TIFF si ce o sa fac eu, incepand de anul acesta, pentru Anonimul. Propui ceva - un program, un concept, o anumita idee despre cinema. Consider ca este mult mai satisfacator decat sa bifezi, pasiv, oferta distribuitorilor.
- Ce inseamna filmul pentru tine?
- Intrebare de o suta de puncte! Simplu spus, arta care ma pasioneaza cel mai tare. Din fericire, am renuntat - inca din adolescenta - la dorinta de a face film, si astfel Cinematograful a pierdut inca un regizor prost. In plus, n-am rabdare sa lucrez in echipa...
- La cate festivaluri ai fost? Ti-a scapat vreunul important?
- La peste 20. Evident, cele "importante" (Cannes, Venetia, Berlin) trebuie bifate macar o data ca sa stii cu ce se mananca. Lumea crede ca, daca te duci la Cannes sau la Venetia, faci vilegiatura de lux; de fapt, intri intr-un program mult mai strans decat standardul "9 to 5" - cata vreme prima proiectie, la Cannes, incepe la 8.30 dimineata, iar ultima poate sa fie dupa ora zece seara. Cum sunt un matinal de felul meu si nu-mi place sa-mi pierd noptile pe la party-uri (acolo plictiseala!), nu ma plang. Dar ultimele proiectii le cam sar, caci pic de somn.
- De ce nu scrii un jurnal al acestor calatorii la festivaluri, cu oamenii
interesanti pe care i-ai vazut etc.? N-ai timp?
- Dar tu, draga Stelian Turlea, de ce nu citesti ce scriu eu, n-ai timp? Glumesc. Scriu aproape de fiecare data un astfel de jurnal - si ele au fost publicate, incepand din ''91-''92, in diverse locuri, cu poze cu tot. Poate ca ar trebui (n-o spun eu, mi-au sugerat-o altii) stranse si intr-un volum... Dar nu ma vad in postura de "batator" pe la usile diferitelor edituri pentru a-mi propune marfa: sunt mult prea orgolios. Daca sunt interesate, editurile sa faca bine sa vina la mine; daca nu, nu.
- Cum e cu filmul romanesc azi? Se apropie de ce se intampla pe
piata internationala?
- Daca vorbim asa, global, raspunsul este nu. Si asta este - cred - exclusiv vina "scolii de film" care se face la noi si care este depasita, redarda si pasunista. Din fericire, exista exceptii - si cativa tineri regizori (un Hanno Hoffer, un Corneliu Porumboiu, un Catalin Mitulescu, un Tica Popescu; toti, autori de excelente scurtmetraje vazute si premiate pe la festivaluri de afara) dau semnale foarte pozitive ca unele lucruri se misca. Cristi Puiu si Razvan Radulescu - tandemul multicastigator cu Moartea domnului Lazarescu - ar putea functiona pe mai departe ca o redutabila echipa... Astept cu mare interes si al doilea film al lui Radu Muntean, dupa cum sunt extrem de curios sa vad Legaturile bolnavicioase, debutul in lungmetraj al lui Tudor Giurgiu, despre care am auzit lucruri bune de la persoane in care ma incred. Si pariez, in continuare, pe nume sigure precum Daneliuc sau Pintilie - fireste. Dar aici nu prea am cum sa pierd.
- Dar ce ar trebui facut? Ce lipseste?
- Ar trebui facuta mai multa scoala si mai putina caterinca. Lipseste - pe langa solidaritatea de breasla, dar asta n-o s-o vedem in veci "pe-un picior de plai" - un program coerent care sa disciplineze aceste talente imprastiate. Si cred ca aici nu doar scoala, ci si CNC-ul ar trebui sa puna picioru-n prag. Nu ne mai putem permite sa crestem, sa ocrotim si sa finantam rebuturi. Punct.
- De ce se contrazic de multe ori criticii intre ei? E doar o chestiune de gust estetic?
- Pentru ca suntem indivizi diferiti, nu un pluton de soldati. Si da, evident, e o chestiune de gust. Ma iluzionez adesea ca valoarea, lucrul foarte bun, si, deopotriva, reversul acestuia, prostiile absolute, sunt imediat identificabile; din pacate, nu e asa.
Pe de alta parte, eu cred ca ceea ce se cheama "fenomen" ("cartea anului", "filmul anului" etc.) e ceva de care critica trebuie sa tina seama. Recent, Daniel Cristea-Enache a scris chiar aici un articol care se voia polemic fata de ideea de literatura si de critica "trendy". DC-E crede, probabil, in "durata lunga", dar ma tem ca este o iluzie: nu mai exista "durata lunga" - sau, in orice caz, a fi "trendy" timp de un an inseamna deja "durata lunga"! Pentru a fi receptat, un artist trebuie - astazi - sa socheze, sa devina "fenomen": vezi cazul Houellebecq. Altfel, poate fi sublim, dar lipseste cu desavarsire de pe radarul public. Nu pledez pentru inconsistenta, dar cred ca adevaratii artisti - cei mari si autentici - au de invatat un lucru-doua de la impostori: e nevoie de o strategie "hard" pentru a te impune si a ramane in top. Altminteri, scrii pentru tine si pentru prieteni sau critici. Compui o opera "nemuritoare", care n-are cum sa moara pentru ca, de fapt, nici nu traieste. Artistul solitar si ilustru-necunoscut este un mit demodat; astazi, ei bine da, e bine sa fii "trendy". Sau "cool".
- Care-i pasiunea ta cea mare in afara filmului?
- Nu ti-e clar? Fotografia.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
