Născut în august 1943, în comuna Mihail Kogălniceanu, jud.Constanţa din părinţi aromâni, de origine din Grecia, Stere Gulea a urmat Insititutul Pedagocic din Constanţa, secţia Filologie, a fost profesor până în 1965, când a început studiile la IATC „I.L.Caragiale”, sectia Teatrologie-Filmologie. A făcut numeroase filme, multe premiate, a fost decan al Facultăţii de Film din Academia de Teatru şi Film, în prezent este profesor în cadrul UNATC, Facultatea Cinema, disciplina scenaristică.
-Aţi declarat, după cel mai recent film al dvs, „Sunt o babă comunistă”, că a fost un prilej de rememorare a propriului trecut. Cât de mult, până la ce punct?
-Inevitabil, în momentul în care provoci mecanismul de rememorare, te invadează propriile amintiri, în cazul acesta cu atât mai mult cu cât personajul Emiliei are cam vârsta mea, şi, în plus, cam acelaşi parcurs, până la un anumit moment dat (plecarea de la ţară la oraş). A fost şi o posibilitate de a verifica un grad de exactitate, şi a reconstitui credibil evenimente din epocă. Sunt amintirile personajului, dar, într-un fel sunt şi amintirile mele. Desigur, există diferenţe de parcurs social şi politic (ea este muncitoare, n-a avut de suferit politic pentru că era de origine socială relativ săracă, nu a fost cazul meu, fiind fiu de chiabur).
-Aţi mai declarat că filmul acesta ar trebui să fie văzut ca o comedie dramatică. Puteţi dezvolta ?
-Latura de comic a izvorât din roman, unde există o undă comică, subterană, situaţiile au tratare detaşată, fiind vorba despre lucruri petrecute de mult şi, chiar dacă la momentul în care s-au întâmplat puteau fi dramatice, trecerea timpului atenuează dramatismul, este vorba de schimarea de perceptie. Simţind acest filon şi, plăcându-mi, l-am dezvoltat dând mai multă pondere personajului soţului eroinei, Tucu, el este purtătorul vectorului comic, văzut şi ca o contrapondere la linia mai dramatică a personajului Emiliei,un personaj activ, serios, care decide. Tucu are rolul de a-i ridica la plasă, este un principiu de construcţie în comedie. De altfel, cred că este o dimensiune a vieţii de fiecare zi a multor români, un mod de a relativiza greutăţile vietii.
-Ce înseamnă această operă în filmografia dvs?
-Îl simt mai aproape de „Moromeţii”, o latură comică substantială există şi în „Moromeţii”, în ciuda dramatismului de fond. Îmi place să cred că există în „Sunt o babă comunistă” un umor moromeţian de care mă simt foarte apropiat; reacţiile publicului la acest tip de comic mi-au confirmat acest lucru.
-De ce credeţi că se propagă nostalgia după comunism?
-Pentru că iluzia că va fi mai bine după căderea comunismului s-a destrămat foarte repede, pentru că lucrurile au mers prost şi merg în continuare prost, fără orizont, în plus a venit şi criza economică a capitalismului, care a pus sub semnul întrebării infailibilitatea lui. Neavând viitor, oamenii se întorc spre trecut, şi-l infrumuseţează, uitându-i neajunsurile şi ororile.
-Spuneaţi cu vreo doi, trei ani în urmă că aţi fi tentat să faceţi şi partea a doua din „Moromeţii”, apoi v-aţi declarat convins că un asemenea film ar fi fost o decepţie. De ce?
-A fost mai mult o presiune din societate continuarea „Moromeţilor”, şi, la un moment dat, m-am lăsat antrenat de ea şi m-am apucat să evaluez şansele. După ce am recitit romanul am avut senzaţia ca Moromeţii vol.2 nu are nici o legatură cu vol.1, nu regăseam de fapt lumea, personajele, nici măcar Moromete şi nici Catrina nu aveau vreo legatură cu personajele ştiute, sigur, erau alte vremuri, tulburi, urâte, dar se punea întrebarea de ce
să-l fac? N-am găsit motivatia de a-l face şi cred că ar fi fost deceptionant.
-Cum arată, după părerea dvs, filmul românesc de astăzi?
-E un paradox: dintr-un anumit punct de vedere arată bine,vreau să spun că există un potenţial foarte mare, pe lângă cei consacraţi deja din noul val, Puiu, Mungiu, Porumboiu, Netzer, există mulţi tineri cineaşti promiţători, talentaţi, dar a devenit din ce în ce mai greu să faci film astăzi în România, resursele financiare, şi aşa mici, au scăzut în ultimii doi ani dramatic, din cauza unor decizii clientelare de partid (mă refer la deposedarea agenţiilor de publicitate de anumite drepturi şi eliminarea sursei de încasări de la Loteria naţională).
-Între filmul de autor şi filmul pentru marele public ne-am împotmolit oare undeva? Suntem cumva provinciali sau prea provinciali?
-Cred că avem obligaţia să ne gândim mai mult la publicul românesc şi să nu mai facem filme în funcţie de politica festivalurilor; a fost benefic faptul că unele filme româneşti au luat premii mari la festivaluri importante şi că au fost ani în care n-au existat festivaluri fără filme româneşti, dar, de multe ori gustul selecţionerilor de festivaluri nu rimează cu gustul publicului şi sunt filme bine văzute în festivaluri, dar care nu adună nici câteva mii de spectatori. Este un snobism aici, care vine dintr-o mentalitate provincială.
-Mai socotiţi că în administrarea culturii domneşte legea bunului plac?
-Cert este că, de ani buni, cultura este ignorată, şi n-as fi foarte supărat pe asta dacă, în alte domenii, să zicem economice, lucrurile ar sta mai bine, dar, când în niciun domeniu nu simţi mână de administrator serios, te cuprinde furia.
-Cum ar trebui promovat un film românesc? Ce nu se face sau nu se face cum trebuie?
-Prin promovare, dacă se face o bună promovare, există şanse ca oamenii să fie interesati să meargă la film, cu condiţia să existe măcar o sală de cinema în orasul respectiv, or, la ora actuală, sunt multe mari oraşe care nu au sală de cinema, sau dacă au sală ori e degradată, ori nu are dotarea tehnică de a proiecta digital. Multiplexurile sunt o soluţie, cu conditţia ca proprietarii să fie obligaţi să difuzeze film românesc, ceea ce nu se întâmplă acum.
-Cum poate fi readusă lumea la cinema, când există atâtea alte tentaţii, chiar şi culturale?
-Eu cred că după o perioadă în care oamenii au stat departe de cinema, acum începe să se redeştepte interesul pentru cinema, dar trebuie să aibă unde se duce, la ce se duce (adică la filme care să-i bucure) şi să aibă condiţii decente de vizionare.
-Cu cine v-aţi compara dintre marii cineaşti ai lumii?
-Dacă cineva crede că merit să fiu asociat cu vreun mare cineast, s-o facă, ar fi o surpriză.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
