Buzeştiul - o "victimă" ?
Proiectul Bulevardului Uranus prevede construirea unei magistrale care va pleca din Piaţa Victoriei, va traversa cartierul Buzeşti si Berzei, ajungând la Podul Haşdeu, Palatul Parlamentului, Piaţa George Cosbuc şi va continua până în Şoseaua de Centura.
În ceea ce priveşte Buzeştiul, s-a prevăzut demolarea tuturor construcţiilor aflate pe partea dreaptă a străzii, venind dinspre Piaţa Victoriei, aproximativ 90 de imobile, ceea ce va permite lărgirea sa şi transformarea în bulevard. Deşi autorităţile au susţinut că proprietarii construcţiilor au fost despăgubiţi conform legii, iar chiriaşii au primit apartamente, demolările au declanşat proteste din partea locuitorilor, dar şi a unor organizaţii neguvernamentale, personalităţi, inclusiv dintre arhitecţi. În diferite puncte ale capitalei au apărut pancarte cu textul "Jos mâinile de pe Buzeşti", având loc chiar demonstraţii de protest.
Chiar între specialişti s-a desfăşurat o polemică: în vreme cu un arhitect veteran, activ mai ales în perioada "construcţiilor ceauşiste", a fost de părere că "Buzeştiul este o zonă arhaică şi urâtă" care trebuia demult demolată, iar o altă persoană cu atribuţii în domeniu considera că este "o arteră moartă": "Nu se poate vorbi că sunt clădiri vechi sau monumente arhitectonice în zonă pentru că toate monumentele din Bucureşti nu fac cât o stradă de la Roma" (!?). Au existat şi alte opinii după care unele dintre imobile meritau atenţia cuvenită, având în vedere că prezentau un interes istoric, trebuind să fie conservate sau mutate.
Dar care este adevărul ? Pentru strada Buzeşti, Lista monumentelor istorice ale Capitalei, prevede şapte clădiri construite de la sfârşitul secolului XIX şi în prima jumătate a secolului XX, între care două purtau plăci memoriale: imobilul în care a locuit Mihai Eminescu, precum şi Casa Nocolae Iorga.
A fost oare Buzeştiul o zonă de interes, istorică a Capitalei care merită să rămână în memoria noastră sau, pur şi simplu, a devenit o "victimă inocentă" a "progresului cu orice preţ", vorba lui Caragiale ? Este ceea ce ne propunem să aducem în discuţie în continuare, de-a lungul unei călătorii în spaţiu şi timp, apelând la propria memorie, imortalizată fotografic, ca unul care şi-a petrecut o bună parte a copilăriei şi tinereţii în acest cartier, dar şi la aceea unor mai vechi locuitori ai ei, dintre care cei mai mulţi nu mai sunt printre noi…
De la Piaţa Victoriei la Calea Griviţei şi mai departe…
De fapt, demolarea străzii Buzeşti a început cam prin 1987, atunci când porţiunea dintre Piaţa Victoriei şi intersecţia cu străzile Dr. Felix şi Sevastopol a dispărut, ca un preambul la proiectul unei artere care era în preocupările autorităţilor încă de atunci. Din câte îmi aduc aminte, pe această porţiune se aflau "case la curte", cu un aspect destul de pitoresc sau blocuri modeste construite probabil în perioada interbelică. Aproape de intersecţia cu Piaţa Victoriei se afla o clădire masivă din cărămidă roşie aparentă care trebuie să fi ridicat probleme grele la demolarea sa.
Intrând în porţiunea care atunci a scăpat de demolare, pe partea dreaptă, se găseşte Biserica "Sfântul Nicolae" - "Duşumea" (sau "Dulgheri"), construită în perioada 1847-1854, până în 1872, lăcaşul breslei dulgherilor şi reparată sau refăcută în repetate rânduri, dar distrusă în bună măsură în 1992' într-un incendiu. Până în momentul de faţă, reconstrucţia nu a fost finalizată.
Ceva mai jos, pe partea stângă, se găseşte o frumoasă clădire în stilul sfârşitului secolului XIX, în care s-au aflat succesiv o policlinică şi alte instituţii. Clădirea a fost renovată, după părerea mea, într-un stil nu tocmai inspirat.
Cu aceasta ajungem în Piaţa Buzeşti care şi ea a fost demolată în bună măsură pe partea dreaptă atunci când s-a construit Maternitatea Polizu. Aici s-au aflat două clădiri adăpostind adevărate "instituţii" în perioada interbelică, despre care nu ştiu de ce nu se mai vorbeşte. Este vorba de restaurantul Coşna, unde au concertat unii dintre cei mai cunoscuţi interpreţi ai vremii, între care, dacă nu mă înşel, şi Maria Tănase. După ce a adăpostit o cantină studenţească, clădirea a dispărut. Pe partea stângă, la intersecţia cu strada Occidentului (fostă Basarabiei), îşi avea unul din sedii unul din cele mai cunoscute magazine de "coloniale şi delicatese" din perioada interbelică, Pop şi Bunescu. Clădirea s-a păstrat parţial, adăpostind o vreme o croitorie, iar acum o pizzerie.
Mai departe, pe partea stângă, care a fost "iertată" de demolare, se află "Casa Iorga", în care savantul a locuit, între 1903-1908, aici găsindu-se şi redacţia revistei "Semănătorul". Clădirea, restaurată într-un stil care te face, vorba cuiva, "să te doară dinţii", este marcată cu o placă memorială, iar acum aici funcţionează un restaurant (De fapt, de ce să ne mirăm dacă în Austria există localuri care poartă numele lui Mozart, iar, la Praga, se găseşte cafeneaua "Kafka" !). Tot pe partea stângă, ceva mai jos, se aflau terenurile "Sănătatea" care, în copilăria mea, erau nu numai un spaţiu sportiv ci şi unul, cum se spune acum, de socializare, frecventat şi de copiii cartierului în loc să bată mahalalele. Probabil că a fost considerate mai puţin importante decât un impunător bloc de vreme de acesta le-a luat locul.
În continuare, urmează un şir de mici prăvălioare şi case de cartier, cele mai multe într-un grad avansat de deteriorare, până când ajungem la un imobil după părerea mea, cu valoare arhitectonică, construit probabil la sfârşitul secolului XIX, într-un stil eclectic specific perioadei, împodobit cu numeroase basoreliefuri şi statui, dar care acum arată ca o adevărată "curte a minunilor". Dar cea mai reprezentativă clădire, finalizată în anul 1885 în stil neoclasic francez, cu o impunătoare cupolă se afla la intersecţia cu Calea Griviţei care apare pe numeroase ilustrate ale vremii. Clădirea adăpostea un mic teatru, iar, în perioada interbelică, aici s-a aflat Clubul Partidului National Liberal. Tot aici s-a aflat şi Farmacia "Roşu", una din cele mai mari din Bucureşti. Şi acum îmi aduc aminte de lambriurile şi borcănelele cu substanţe misterioase înşirate pe rafturi, ceea ce mă făcea să o asemăn cu "laboratorul doctorului Faust". Clădirea a fost demolată şi mă întreb de ce, căci părea destul de solidă, iar locul nici măcar nu a fost folosit, rămânând ca o rană deschisă.
Să ne întoarcem la Piaţa Buzeşti şi să ne continuăm călătoria pe partea dreaptă, de data aceasta doar în amintire, căci acest spaţiu, până la Calea Griviţei, a fost demolat în totalitate.
Printre clădirile degradate chiar înainte de demolare, se afla cinematograful "Volta Buzeşti" cu o frumoasă grădină, pe scena căruia, ca şi în alte instituţii de acest fel din zonă ("Marna", "Marconi"), s-au urcat unii din cei mai prestigioşi artişti ai epocii. Poate ar merita o placă, cum era aceea care amintea că, pe strada Buzeşti nr. 5, s-a aflat casa care i-a adăpostit pe Eminescu şi pe Veronica Micle spre sfârşitul anului 1882. Casa s-a păstrat multă vreme intactă, iar, în anul 1975, când se împlineau 125 de ani de la naşterea lui Mihai Eminescu, un grup de scriitori, între care Nichita Stănescu, au obţinut de la autorităţile vremii, după îndelungi tratative, instalarea unei plăci comemorative (Unde s-o afla ea acum ?). Hotelul "Marna" de alături (iniţial trecut pe lista monumentelor istorice, dar ulterior declasat ca să poată fi demolat) făcea parte dintre numeroasele hoteluri din zonă care a au adăpostit numeroase personalităţi ale vremii, printre care George Enescu.
Chiar la intersecţia cu Calea Griviţei, se afla o clădire şi ea reprezentativă pentru stilul de sfârşit al secolului XIX, modernizată ulterior, adăpostind librăria "I.L. Caragiale", în anii ă50-´60, un adevărat "centru cultural" al cartierului, unde se formau cozi la apariţia unor cărţi.
Buzeştiul: ce a fost şi ce va fi ?
Din fericire, există numeroase ilustrate care au imortalizat Buzeştiul care atestă, cum scria cineva, că : "Străinii care mergeau la Gară să ia trenul spre casă rămâneau întotdeauna plăcut impresionaţi de ceea ce vedeau pe fereastra tramvaiului". Într-adevăr, se poate afirma că această stradă era o "trăsătură de unire" între două spaţii importante ale Bucureştilor, Piaţa Victoriei şi Calea Griviţei care, în acelaşi timp, îşi avea propria sa personalitate edilitară, socială şi culturală. Desigur, nu se poate contesta necesitatea realizării unei artere moderne, dar şi în această postură credem că rămân unele întrebări deschise: oare cum va arăta acest spaţiu în care se confruntă, stau faţă în faţă, pe de o parte, o arteră modernă, iar, pe de alta, clădirile rămase în picioare pe partea stângă, cele mai multe într-un stadiu avansat de degradare. Va fi o alăturare, ca să nu spunem, un talmeş-balmeş în mare măsură caracteristic societăţii post-decembriste ? Sau, poate, vom recurge la soluţia "infailibilă": alte demolări…
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
