Plasata, strategic, la inceputul toamnei - cand, zice proverbul, se numara bobocii -, Gala Tanarului Actor HOP a adunat si anul acesta la Mangalia, intre 1 si 4 septembrie, o multime (parca mai mica totusi decat la editiile precedente) de persoane care au de-a face zilnic cu teatrul: directori, regizori, actori, critici. Nu in aceeasi masura au de-a face toti acestia si cu tinerii, proaspetii lor colegi de meserie care participa aici la concurs. Este, probabil, motivul pentru care Gala reuseste, intotdeauna, sa surprinda. Intr-un fel sau altul.
Si asta in ciuda faptului ca o serie de caracteristici ale evenimentului, gandite initial, desigur, ca niste insemne menite sa-l individualizeze in sumedenia de festivaluri din Romania, au devenit, cu timpul, tot atatea frane in calea inovatiei, inventivitatii, libertatii - si, uneori, tot atatea prilejuri de teribila plictiseala pentru privitori. Dincolo de faimoasa "tema" a reuniunii - alteritatea, notiune deopotriva enigmatica si, in teatru, perfect pleonastica -, la care directorul si amfitrionul (fermecator, altminteri) al Galei, regizorul Cornel Todea, tine, pare-se, ca la ochii din cap si de care de mult nu se mai sinchiseste, de fapt, nimeni, intrecerea mangaliota continua sa alinieze la start, pe de o parte, concurenti individuali si, pe de alta parte, "grupuri", dupa cum continua sa prevada, la prima categorie, o etapa obligatorie si una, cum ar veni, liber-aleasa. Astfel, participantilor li se indica un fragment
dintr-o lucrare literara nedramaturgica (schita, roman, eseu etc.) din care ei trebuie sa extraga cata teatralitate le sta in putinta si in fantezie, urmand sa-si exprime plenar gusturile estetice in cea de-a doua proba, unde prezinta orice "bucata" doresc. Pentru asistenta - caci, sa nu uitam, Gala nu e un club inchis, ci o manifestare publica, adunand si oameni "din breasla", dar si locuitori permanenti sau sezonieri ai Mangaliei -, competitia dintre diversele variante de "lectura" ale aceluiasi text poate fi, pana la un punct, interesanta (niciodata, din pacate, pasionanta); numai pana la un punct insa dupa care sastiseala e garantata. Marimea distantei pana la acel punct depinde nu numai de calitatile respectivului text, ci si de calitatile celor ce-l debiteaza, iar cum acestia sunt, prin regulament, absolventi de maximum cinci ani ai scolilor de actorie, rareori se intampla sa aiba - in lipsa de altceva - stiinta nuantarii polimorfe si policrome a cuvantului. La actuala editie, de pilda, textul impus a fost DEX 305 al regretatului Mircea Nedelciu, o scurta proza plina de calambururi si de subtilitati lingvistice pe care doar vreo doi-trei concurenti au izbutit sa le transforme in material scenic viabil.
Adevarata problema a Galei este insa, dupa parerea mea, sectiunea dedicata echipelor. Fie ca "pe piata" nu exista suficiente spectacole care intrunesc datele necesare inscrierii in concurs (e greu sa gasesti un grup ai carui componenti sa respecte toate conditiile de varsta, experienta profesionala etc. cerute de regulament), fie ca aceste spectacole nu sunt aduse la selectia bucuresteana ce preceda concursul propriu-zis (si ale carei criterii sunt cateodata greu descifrabile), fapt este ca, de cativa ani, pe scena mangaliota ajung productii nu doar necompetitive, ci de-a dreptul deplorabile, care, departe de a-i pune in valoare pe interpreti, ii deservesc in mod brutal; a fost, acum, cazul spectacolului Ingerul electric de Radu Macrinici, prezentat de cinci absolventi ai Facultatii de Teatru de la Cluj, "regizati" de Gelu Badea. (Pe acesta, oricum, l-am "prins" eu in ultimele doua zile ale festivalului; din relatarile oaspetilor cu vechime, am inteles ca nu era o exceptie.) Desigur, In asteptare, laureatul spectacol de teatru-dans al unui grup de absolventi ai UNATC (pe care nu l-am vazut) va fi dovedit destule calitati, dupa cum Mostenirea de Marivaux al fostilor invatacei ai profesoarei Lucia Muresan (Universitatea "Spiru Haret"), care si-a adjudecat Premiul publicului, s-a distins prin gratia si dezinvoltura miscarii scenice si prin buna dictiune (in sfarsit!) a actorilor, dar cu doua flori - din patru - nu se face totusi primavara; nici macar in toamna mangaliota.
Evolutiile "single" la care am asistat au fost prea putine ca sa pot emite concluzii generalizatoare; cateva elemente comune "prestatiilor" mi s-au parut insa evidente. Astfel, tinerii ajunsi in concurs si-au ales, parca, mai atent decat in alti ani repertoriul si, parca, au folosit ceva mai bine scena destul de ingrata a Centrului Cultural al Municipiului Mangalia (cum suna titulatura salii); faptul ca, in majoritate, aveau voci nelucrate, "civile", a devenit de-acuma un lucru subinteles, pe care am obosit sa-l mai deplang, prin urmare se subintelege ca vorbele lor nu puteau fi auzite ori descifrate integral. Premiantii Galei - Ana Macovei si Radu Iacoban, ambii fosti UNATC-isti - s-au distins, intre altele, printr-o pregatire superioara la acest capitol; in plus, prin inteligenta frazarii si, in genere, prin inteligenta "punerii in pagina" a aparitiei in concurs. Premiile adiacente ale festivalului, oferite de diverse fundatii sau persoane particulare, dar acordate tot de juriu (format din actrita Andreea Bibiri, criticul Cristina Modreanu, regizorii Felix Alexa si Alexandru Berceanu si coregraful Florin Fieroiu), i-au avut ca destinatari pe Aniela Petreanu, Axel Moustache si Simina Cojocaru - toti, absolventi ai UNATC, situatie ce da principalei scoli de teatru din Romania un implicit certificat de buna purtare. Tot astfel, Gros-plan, spectacol invitat in afara concursului si avand in distributie un grup masiv de masteranzi ai aceleiasi Universitati Nationale de Arta Teatrala si Cinematografica, a evidentiat cateva personalitati actoricesti nu doar pe deplin formate, ci si foarte atragatoare. Pentru mine, aceasta a fost surpriza Galei HOP 2007.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
