In ambianta incarcata de amintiri a vechiului Bucuresti, pe strada Spatarului nr. 22, intr-o casa boiereasca datand din a doua jumatate a secolului al XVIII-lea fiinteaza actualmente Muzeul Theodor Pallady. Cladirea a apartinut unui bogat negustor armean care o reface in 1822, apoi lui Iacob Melik, arhitect diplomat la Paris, elev al lui Henri Labrouste si sustinator al revolutiei de la 1848, autorul unui volum cu titlu semnificativ, "L''Orient devant l''Occident". Cand revine din pribegie, in 1857, Melik restaureaza casa pastrandu-i stilul original, iar sotia lui, Ana, o va lasa prin testament comunitatii armenesti spre a fi "un azil de vaduve sarace". Casa arde intr-un incendiu in 1913 si va fi refacuta la cererea familiei de Paul Smarandescu in 1920. In 1969, parohia bisericii armenesti doneaza imobilul cu terenul din jur Consiliului popular al Municipiului Bucuresti. Dupa o noua renovare in 1971, in care este amenajata si gradina, strajuita de sculptura monumentala lui Gheorghe Anghel ce-l reprezita pe Pallady, casa cu parfumul arhaic al arhitecturii orientale, cu ziduri groase ca de cula, ferestre zabrelite si cerdac inchis cu geamlac adaposteste colectia donata statului roman la sfarsitul anilor ''60 de Serafina si George Raut.
Originar dintr-o familie nobila din tinutul Hertei, George Raut (1890-1982) avea, ca si prietenul lui Pallady, o ascendenta aristocratica. Tanar jurist, cu studii la Paris, a facut parte din delegatia romana care a semnat tratatul de pace de la Trianon in 1919, iar ulterior a devenit directorul filialei bancii Marmorosch Blank din capitale Frantei. Este perioada in care se stabileste in Place Dauphine nr. 12, unde Pallady a locuit si a avut atelierul parizian. Colectionar de arta, Raut i-a fost nu numai prieten, ci si admirator, el pastrand un mare numar de uleiuri si circa 800 de desene ale maestrului, pe care le-a donat laolalta cu alte opere adunate de-a lungul vietii (picturi apartinand lui Carolus-Duran, Aman-Jean sau Frederico Zandomenenghi, ceramica orientala, miniaturi persane, mobilier francez etc). Datorita fragilitatii hartiei, lucrarile de grafica nu pot fi expuse decat temporar. Astfel, a treia expozitie, recent deschisa, prin stradania muzeografului Florenta Ivaniuc-Enache, "Valente stilistice in creatia lui Theodor Pallady", face parte dintr-un amplu program dedicat valorificarii bogatului fond de desene pastrat de George Raut. Sunt selectate atent 30 de desene si gravuri inedite, ce releva diverse etape din creatia palladyana. Cronologic, in suita figureaza atat lucrari timpurii (Castelul Morin, 1904), cat si unele din anii maturitatii precum doua splendide autoportrete (Autoportret la 65 de ani, 1936 si Autoportret cu basc din aceeasi perioada). Tematic, peisajele pariziene, sau secventele surprinse filmic, in vacanta, la cafenelele din Nisa sau Cannes alterneaza cu studiile de nud feminin. Din punct de vedere al tehnicii folosite, predomina desenul acuarelat, procedeu pe care Pallady il duce spre perfectiune. Formatia sa initiala de inginer, cu studii de specialitate la Dresda, se regaseste in trama compozitionala elaborata sever, in armatura desenului structurat de linii taioase de contur si hasuri nervoase, executat in creion grafit, ale carui valori rafinate de gri rece sunt atenuate de laviuri stavezii de acuarela. Pe langa elaborate desene in tus, picturale, amintind de lumea misterioasa a lui Rembrandt, precum portretele Zitei Blondeau (unul dintre modelele preferate) sau Anticareasa din Rennes, in expozitie figureaza si o serie de gravuri pe metal, in majoritate nuduri. Se remarca o data in plus curiozitatea de experimentator a lui Pallady, care isi testeaza fortele in domeniul atacului cu acizi, revenind cu nonsalanta cu pensula si tus atunci cand rezultatul imprimat nu-l satisface (Femeie in fotoliu).
In expozitie figureaza si un ulei din 1920, Portretul Marioarei Ventura (1886-1954). Fiica ziaristului si dramaturgului Grigore Ventura si al actritei Fanchette Vermont, Maria Ventura fost atrasa de lumea teatrului in care a debutat foarte tanara si unde a avut succese remarcabile la Bucuresti si la Paris. A succedat lui Sarah Bernhardt in "Dama cu camelii" vorbind o franceza fara gres, a fost societara a Comediei Franceze in 1922, iar in 1935 a primit Legiunea de onoare. Pallady o infatiseaza ca pe o uriasa felina, tolanita pe canapea, cu eleganta-i recunoscuta si gestul distinct accentuat de un evantai extravagant, a carui iconografie trimite la o drama in plina desfasurare. Pictorul subliniaza forta sugestiva a ochilor alungiti, ca de masca, ce te urmaresc din toate partile, dar mai ales jocul mainilor mobile cu brate lungi ce exprimau atat de bine miscarea. Se realizeaza aici o memorabila sinestezie ce evoca parca vocea cu timbru abrupt, dar plin si cald al celei care pe scena se transforma radical.
O vizita la Muzeul Theodor Pallady ne transpune in mediul familiar artistului, de rafinament si exigenta spirituala spre care converg inevitabil si aspiratiile publicului.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
