Ziarul de Duminică

Tinereţe la 120 de ani/ de Ioan Es. Pop

Tinereţe la 120 de ani/ de Ioan Es. Pop

Tinereţe la 120 de ani

25.11.2010, 23:58 51

Ultimii ani au adus pe piaţa de carte o mulţime de antologii,unele individuale, altele de grup, altele generaţioniste, defestival, regionale, zonale, locale, critice, necritice,maximaliste, minimaliste, pentru adulţi, pentru copii, în limbaromână, în limbi străine şi aşa mai departe. Ultima pe care amprimit-o numără 780 de pagini, se numeşte "O Antologie a Poezieimaramureşene", cu adăugirea "de la poezia populară până în 2009",este alcătuită de poetul Nicolae Păuna-Scheianu şi a apărut laEditura Ethnologica din Baia Mare.

Monumentală şi sonoră ca o biserică voievodală, cartea esterezultatul unui efort de grup care numără nu mai puţin de 60 depersoane, dar şi instituţii importante, precum AsociaţiaScriitorilor din Baia Mare, revista "Nord Literar", BibliotecaJudeţeană "Petre Dulfu" şi Centrul Judeţean de Conservare şiPromovare a Culturii Tradiţionale Maramureş.

Este interesant să aflăm, în deschiderea lucrării, că, spredeosebire de impresionanta vechime a poeziei populare maramureşene,poezia pe care îndeobşte o numim cultă însumează "cu generozitateaproximativ 120 de ani de existenţă". Nu-i de mirare dacă ne gândimcă folclorul zonei este atât de viguros, de profund, de expresiv,de variat, încât eclipsează şi astăzi, ca audienţă, dar nu numai,creaţia cultă. Însă, dacă-mi este permis să forţez puţin nota,aceasta din urmă reprezintă trezirea individului la istorie,desprinderea sa din timpul circular al Paradisului folcloric,tentativa de a se defini ca unic în raport cu lumea, de a afirma oclară conştiinţă de sine.

Totuşi, în semn de apreciere faţă de poezia populară,antologatorul îi dedică acesteia primul segment al cărţii, din carenu mă pot abţine să nu citez: "- O, moarte, ce ţ-aş plăti/ Viţăverde iadăra,/ La mine de n-ai veni?/ Da-ţ-aş aor şi arjânt/ Să numă bagi în mormânt!/ - O, omule, ce grăieşti,/ Cât ai vre tu sătrăieşti?/ Copacu-i cu rădăcină/ Şi-a lui vreme încă vine:/Uscă-i-se crengile,/ Sacă-i rădăcinile./ D-apoi tu, că eşti delut,/Cum nu-i mere în pământ?"

Bun! Şi-acum o întrebare: Ştiaţi că tatăl lui Păcală, PetreDulfu, s-a născut în actualul judeţ Maramureş şi că a scris şipoezii? Cu cel puţin un răspuns: Maramureşeanul ştie să râdă copiosşi să-i facă şi pe alţii să râdă, chiar şi prin poezii.

N-aş vrea să credeţi, însă, că acesta este sunetul de fond alantologiei. Per ansamblu, tonul e grav - uneori reflexiv, alteoriimpetuos, câteodată ludic, de cele mai multe ori elegiac. Suntprezenţi în paginile ei aproape 300 de creatori, grupaţi înurmătoarele secţiuni: "Autori maramureşeni", "Poeţi din Maramureşuldin dreapta Tisei, Regiunea Transcarpatia, Ucraina", "Maramureşeni,în fond", "Cenacluri maramureşene" şi "Poeţi ţărani". Studiulintroductiv, intitulat "Localismul creator", este semnat deAugustin Cozmuţa şi conţine şi această caracterizare foarteplastică a Antologiei: "o agapă spirituală, un festin liric şiludic, din care fiecare cititor e liber să se înfrupte la alegerecu ceea ce îi place".

Să mai spun doar că, la data apariţiei acestui articol, pe piaţăse va afla încă o antologie cu poeţi maramureşeni, de această datăînsoţiţi de colegi de-ai lor de peste Prut: "Clauza poeziei celeimai favorizate în lirica maramureşeană şi basarabeanăcontemporană", selecţie, îngrijire şi comentarii de Igor Ursenco,Editura Limes, Cluj.

Închei cu câteva versuri care ni-l readuc aproape pe LaurenţiuUlici, prezent în prima antologie, cea a lui Nicolae Scheianu, înipostază de poet: "Sunt bătrân, bătrâne, timpul nu mă iartă/ Anii -nu ştiu bine când - s-au adunat:/ Mai iubind o fată, mai ratând ocarte,/ Mai plesnind din biciul râsului, curat/ .../ Sunt bătrân,bătrâne, timpul îmi împarte/ Anii pe din două, leneş alternând:/Mai ratând o fată, mai iubind o carte.../ Până unde, totuşi, pânăunde? Când?"

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO