Aproape orb, cu mana condusa uneori - intr-o perfecta simbioza - de fiica sa Gilda, Ervant Nicogosian continua sa picteze, cu obsedanta memorie a culorii... ocru, brun, ultramarin, irizari de rosu.. .pamant si stanca. In expozitia de la galeria Senso din luna octombrie, au figurat alaturi de lucrari retrospective si panze noi, unde se regasesc trairile sale picturale dramatice si deopotriva optimiste. S-a vorbit despre un Ervant Nicogosian in cautarea luminii. Aceasta este interioara, se simte in opera ce pulseaza cromatic, in tonuri retinute, rafinate, cu straluciri adeseori stinse si cu o disperare surda, dar resemnata, ca un zid ce primeste, pe suprafata sa, urmele timpului, toate acele amprente ce il marcheaza, toate trecerile, pe care tot timpul le cojeste strat dupa strat, fiecare mai purtand parca in efemera sa pojghita tresariri ale unor clipe. In materia sa, imi aminteste oarecum de Jean Fautrier, cu "ostatecii" (les otages...), o stare pe care Nicogosian a simtit-o pana in strafundurile fiintei cand, adolescent, impreuna cu toata familia a fost tarat in Gulagul sovietic. Sapte ani in infern, in care, isi aminteste pictorul, s-a simtit totusi ajutat de faptul ca stia sa deseneze, iar rusii, sensibili chiar atunci cand isi manifesta salbaticia, il admirau pe tanarul talentat. Sunt experiente care te marcheaza, oricat ai fi de puternic, sentimentul unor prabusiri interioare s-a regasit peste timp in obsesia artistului pentru ruine, ziduri, ferestre compartimentate. Zidul ca un palimpsest al zilelor, al starilor, al infrangerilor, al victoriilor, al sperantelor, al curajului. Simbolic, zidul este o structura defensiva, de protectie, dar deopotriva poate sugera interdictii claustrofobice, oprelisti. Zidul in ale carui pete, scorojeli, oamenii renasterii invatau ca poti sa citesti si sa descoperi o intreaga lume cu povestile ei, sau zidul de pe care se desprind vechi afise, iar peste urmele ce raman se asaza altele, formand treptat un strat gros de timp carnal, materia evenimentiala a zilelor...
Nicogosian reuseste sa evoce aceasta sedimentare a clipelor pe suportul zidului, ca si dezghiocarea catre un Dincolo a camasilor de tencuiala. Apropierea de "Curtea Veche" este simptomatica. Atelierul sau, situat in fata ruinelor Palatului domnesc, peste care au trecut oameni si vremi, lasand in urma cateva pivnite, putine bolti si o coloana, ca un axis mundi al supravietuirii, i-a permis contemplarea, pret de cateva decenii, a unui spatiu-metafora a timpului.
De origine armeana, Ervant Nicogosian s-a nascut la Odessa in 1928. Si-a petrecut adolescenta in lagar. A urmat Academia de Arte, la clasa profesorului Camil Ressu. Pana in anii 60, se refugia in peisaje si flori. Din 64 incolo, a profitat de dezghetul realismului socialist pentru a ajunge la o pictura de atmosfera, epurata, muzicala in ritmica ductului, cu valorari cromatice deosebite si profunzimi psihologice. In anii 70-80, picteaza compozitii ce respira amintiri din gulag. Si mereu zidul, cetate, biserica.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
