M-am nascut, am copilarit si am trait cea mai mare parte a vietii mele in sectorul 2. Mai mult, mi-am petrecut existenta in acel perimetru fara de care sectorul 2 este de neimaginat: Colentina-Obor. Nici atunci cand Colentina, pavata cu piatra cubica si cu tramvaiul 1 purtandu-si patina primei linii de tramvai in chiar vagoanele de muzeu, era doar intrarea in oras a carutelor spre targul Obor, nici acum cand in locul casutelor de mahala au aparut blocuri de mahala (socialista) si pe spatiul potcovariei de la pod se iteste prezenta americanilor in fine ajunsi in Romania, adica un McDonald's, nimeni nu a banuit-o de veleitati culturale. Colentina putea fi cel mult un subiect literar, nicidecum un spatiu cultural.
Cultura a fost ani buni reprezentata in acest perimetru al - si pe atunci - capitalei Romaniei de multi lautari (acordeonisti si tambalagii de mare virtuozitate, care si-au risipit talentul prin carciumile de la noi sau din centru), de serbarile populare din padurea Andronache (evenimentul intrat in memoria cartierului fiind prezenta in carne, oase si live, nu in playback-ul ce inca nu se inventase, a Mariei Lataretu) si de ceea ce ofereau traditionalele targuri (mai ales targul Mosilor) din Obor, de unde, ca prin ceata, imi aduc aminte de Maria Tanase. Un cinematograf ("Ilie Pintilie" sau, pre porecla sa, "Bomba"), un ateneu popular unde vedeam filme sovietice despre razboi si mai multe biblioteci publice ne ostoiau setea (atata cata era) de cultura. Cine voia mai mult era obligat sa treaca dincolo de bariera Oborului, spre a intalni primul cinema panoramic (la "Patria"), primele concerte simfonice (duminica dimineata la Ateneul Roman - erau cursuri de initiere pentru elevi in muzica simfonica), primele piese de teatru la "Bulandra" (Nationalul parandu-ni-se un pic coplesitor), primele librarii cu carti adevarate (nu numai Tanara garda de Fadeev sau Baragan de V. Em. Galan, ca in bibliotecile noastre de cartier). As spune ca, intr-o mare masura, nici acum spatiul asta nu ofera mai multe.
Ba, in plus, a disparut pana si amaratul ala de cinematograf, bibliotecile publice nu mai sunt (am mai vazut una intr-o cladire veche pe Calea Andronache sau 7 Noiembrie, cum ii spun inca toti oamenii cartierului), targurile din Obor de mult timp nu se mai fac, iar daca s-ar mai face ar veni niste fatuce care sa ne incante cu decolteurile, playback-ul si minunatele versuri "Sexy, sexy, stiu ca ma vrei!". Tocmai de aceea, decernarea Premiilor Asociatiei Scriitorilor din Bucuresti are un farmec mai aparte pentru mine, traitor al zonei. Are un "ce" deosebit pentru ca, de trei ani de zile, festivitatea se desfasoara la sediul Primariei sectorului 2, aflat chiar in parcul Obor, cam acolo unde se facea pomul de iarna si unde strajuia statuia infioratoare a unui taran infiorator. De trei ani, primaria ne asigura locul de desfasurare, ne este sponsor si ne face sa ne simtim oameni si scriitori ai Bucurestiului. O spun cu mana pe inima: evenimentul imi starneste de fiecare data nostalgii legate de aceste locuri, dar imi si da un sentiment de mandrie, de orgoliu: iata, domnule, imi zic, ce nu poate sa faca Primaria generala a Bucurestiului, ce nu pot face sectoarele alea cu cartiere luxoase (care au supt multi bani de la toti bucurestenii spre a se infrumuseta pe ele si a-i indestula pe aia) poate amaratul meu de sector 2, ala despre care se stie ca e cu Colentina, Oborul si Plumbuita.
Profesorul Eugen Simion (presedintele juriului) marturisea ca este a treia venire in acest an in sediul primariei, de inca doua ori poposind aici la vernisajele unor expozitii exceptionale (acum, in holul mare, transformat practic in galerie, expunea Ariana Nicodim). Primarul Neculai Ontanu a transformat un sediu de primarie intr-un spatiu cultural, as spune chiar ca a transformat spatiul Primariei Sectorului 2 intr-un spatiu cultural. Nu stiu cata rezonanta are pentru altii, dar pentru mine este ceva ce nu mi-as fi putut imagina niciodata, cunoscand lumea, locurile, mentalitatile si valorile perimetrului in care am crescut.
Premiile s-au dat, comentariile vor continua. Sigur ca un juriu nu poate multumi pe toata lumea si la fel de sigur e ca fiecare avizat intr-ale literaturii ar fi vazut altfel podiumul. Motivatia premiilor mi s-a parut viabila, valabila estetic si morala in acelasi timp: au fost alesi autori puternici, dar care nu au fost rasfatati pana acum de prea multe premii, fie din pricina varstei (ei fiind in general oameni tineri), fie din pricina unei anume discretii in care s-au retras. Powder - Uimire, volumul lui Viorel Sampetrean, fixeaza un poet de mari adancimi, Tsunami il asaza intr-o alta viziune poetica pe Dan Mircea Cipariu, Stefania Cosovei si Doina Rusti sunt doua prozatoare ce au lasat deja urme personalizate in asfaltul romanului, Radu F. Alexandru atrage atentia asupra faptului ca se scrie teatru bun si foarte bun si in Romania. In fine, la critica, volumele premiate au un numitor comun prin aceea ca s-au esentializat din lucrari, monumentale as zice, de doctorat despre I.D. Sarbu (Daniel Cristea-Enache) si romanul romanesc de la Filimon incoace (Nic. Iliescu). Doua traducatoare ce-au trudit cu har la a ne aduce acasa alte spatii culturale (Ana Andreescu si Ana-Maria Brezuleanu) si resurectia cartii pentru tineret in "regia" aceluiasi "tanar revoltat" Alexandru Mironov completeaza lista unor premii ce se vor tine minte.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
