S-a mai scris in paginile acestui supliment de cultura despre medicul iesean Emil Stratan si despre initiativele sale generoase. Daca revin, este pentru ca nici el nu se potoleste si se incapataneaza sa-si duca mai departe ispravile altruiste.
Rareori se intampla ca oamenii de afaceri sa aiba si gust, ba chiar si pricepere in ale artei. De obicei acestia devin colectionari din snobism, pentru a-si innobila statutul social si pentru a avea acces in cercurile artistilor. Altfel spus, pentru a capata prestigiu. Ei bine, Emil Stratan este un pasionat. Presupun ca aceasta pasiune este mai curand paguboasa in ordine pecuniara. Dar asta nu pare sa-l intereseze din cale afara.
Sa trec la lucruri concrete. In cladirea Bibliotecii Centrale Universitare, deci in inima Iasilor, omul de care va vorbesc a deschis Galeriile de arta Eleusis. Un spatiu ozonat in orizontul cam ingust al culturii iesene. Evenimentele au insemnat expozitii, bine primite de specialisti, apartinand unor Constantin Baciu (pictor de exceptie, pe care chiar proprietarul galeriei l-a repus in circuit) sau Mircia Dumitrescu, Ioan Ganju... La ultimul vernisaj, pe 20 martie, am participat si eu si, drept sa spun, rau nu mi-a parut. E vorba despre expozitia intitulata Tuning, realizata in colaborare de Florin si Andrei Ciubotaru. Tata si fiu, asadar. Nu e cazul sa preiau acum informatii despre fiecare din catalogul de sala. Prefer sa ma refer putin, in calitate de neofit, fireste, la ineditul experiment.
Care e natura acestei colaborari? Nu e vorba de nici o negociere; fiecare tablou este inceput de unul dintre cei doi artisti si continuat de celalalt. E nu atat o colaborare, cat un duel intre tata si fiu, fiecare incercand sa tempereze sau, dupa caz, sa energizeze viziunea celuilalt. Cine are acces si la albumul care prezinta etapele realizarii tablourilor pricepe ca o astfel de incercare e si un risc. Unul insa pe care cei doi artisti si l-au asumat si caruia i-au facut fata cu brio. In fine, le e dat specialistilor, criticilor de arta sa detecteze mana fiecaruia in tablouri. Eu unul nu fac decat sa mai adaug ca, din cate am aflat (de la Pavel Susara, cel care a vorbit, extrem de simpatic si totodata competent, la vernisaj), o colaborare similara a mai existat intre pictorul Ion Tuculescu si logodnica sa Maria Fotiade. In fine, nu o mai lungesc pentru ca nu ma pricep. Mai spun doar ca expozitia este deschisa pana pe 20 aprilie, asa ca iesenii au timp sa-si bucure ochii si sufletul.
Un alt proiect al lui Emil Stratan, despre care imi vine mai la indemana sa ma refer, este realizarea unor carti-obiect de o rara prestanta artistica. Din pacate, in lumea noastra conteaza mult mai mult tirajul cartii, nu aspectul sau. Or, in vechime, o stim cu totii, cartea era si un obiect de arta. Ei bine, Editura Eis Art a realizat pana acum o serie de minuni, lucrate pe hartie manuala, legate in alama, lemn, piele de caprioara sau cauciuc, ilustrate cu lucrari originale ale unor artisti plastici de renume. Dar degeaba chinuiesc eu acum tastatura, e greu de descris asa ceva. Amintesc ultimele titluri: Douazeci si opt de psalmi talmaciti de Serban Foarta, cu ilustratie de Francois Pamfil, Si cei din urma vor fi cei din urma de Ioan Es. Pop, ilustrata de Aurel Vlad, Fara de care ar fi in zadar, de Lucian Vasilescu, ilustratie de Constantin Baciu, si, cea mai recenta, Universul din cusca, de Pavel Susara, pentru mine o descoperire foarte placuta, pe care v-o recomand cu toata caldura, minus prefata semnata de un inca neexperimentat critic (Bogdan Cretu pe numele sau). Inainte de asta mai aparusera carti de Mihai Ursachi, Dan Laurentiu, Corneliu Popel, Emil Brumaru, Liviu Antonesei, Iolanda Malamen, Costi Stan. Nu e de colo, mai ales ca stiu sigur ca proiectul e in plina expansiune. Dincolo de selectia elitista a autorilor si a textelor, un singur lucru tin sa punctez: efectul pe care infatisarea acestor carti, opere de arta ele insele, il are asupra lecturii. Am uitat, de la o vreme, ca lectura nu e doar o problema a ochiului si a mintii, eventual a sensibilitatii, ci ca ea incepe cu gestul simplu de a tine cartea in mana. Or, atunci cand textul capata asemenea "corporalitati", lectura devine un rasfat. Un privilegiu chiar. Sigur, tirajul este frustrant (in jur de 30 de exemplare), dar sa fim seriosi: ce valoare ar mai fi avut, sa spunem, Gioconda, daca ar fi avut sute de versiuni? Astfel de bucoavne sunt destinate colectionarilor, pentru ceilalti exista volumele obisnuite. Dar, ma tem, nici acestea nu au atata cautare pe cat ar merita.
In incheiere, trebuie spus ca Iasiul are sansa sa iasa din obisnuitu-i traditionalism tocmai prin astfel de initiative private. Pentru ca asemenea lucruri mirabile nu se pot face asteptand fonduri de la primarie sau de la guvern. E nevoie nu numai de posibilitati financiare, ci si de pricepere, bun-gust, rafinament si multa, multa pasiune. Se pare ca Emil Stratan le are cu prisosinta. Treaba lui daca ii fac bine sau nu, daca il pagubesc sau il imbogatesc (ultima varianta e putin probabila); pentru ieseni, Galeriile Eleusis si Editura Eis Art reprezinta sanse rare.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
