Ziarul de Duminică

Underground-ul si adeptii sai

20.07.2000, 00:00 28



Una dintre cele mai interesante initiative ale lumii muzicale romanesti - care se straduieste de mai multa vreme sa puna bazele unui sindicat menit sa apere drepturile artistilor - este organizarea Romanian Underground Foundation (R.U.F.), creata special pentru a sprijini curentul muzical underground din Romania.

Fundatia are drept scop facilitarea accesului artistilor din domeniu la manifestarile de gen, la sesiuni audio, inregistrari, promovare, schimburi de experienta, editare muzicala etc.

Initiatorii acestui proiect isi propun atat protejarea valorilor culturale autohtone, cat si promovarea spiritului romanesc pe plaiuri "extra-mioritice". "Incercam sa nu facem compromisuri in ceea ce ne-am propus si sa nu sustinem comercialul in defavoarea a ceea ce inseamna valoare, fie si cu riscul de a fi ascultati de un numar restrans de oameni", declara unul dintre membrii fundatiei.

Ideea Romanian Underground Foundation s-a nascut in luna martie a acestui an si a fost promovata de site-ul music.ro, prin web-masterul sau Adrian Budritzan. Site-ul cuprinde si primele sesiuni audio efectuate in studioul United Music Production (U.M.P.), la care au participat majoritatea celor dedicati acestei cauze. Printre artistii care s-au alaturat Fundatiei Romane de Underground se numara Dru Klein, DJ Vasile, Michelle, DJ Wiz si DJ Sleek.

Ineditele actiuni pentru promovarea underground-ului romanesc includ si publicarea, in paginile site-ului music.ro, a unei adevarate istorii a muzicii electronice. Radacinile acesteia coboara pana la inceputul secolului douazeci, moment cand a devenit posibila generarea de sunete cu ajutorul electricitatii. Prin 1901, Thaddeus Cadhill a construit Telharmonium, o orga electronica alimentata de mai multe dinamuri.

Unul dintre cele mai bizare instrumente de acest gen este theramin-ul - o cutie cu doua inele de metal pentru reglarea volumul si frecventei. "Aparatul" a fost inventat de rusul Leon Theramin si - ca o curiozitate - a fost instrumentul favorit al lui Lenin.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO