Desi se pregateste asiduu (?!) sa intre in Europa, Romania si capitala ei mai au destul pana acolo. Nu e vorba numai despre gropile (si, acum, despre nametii) de pe strada, despre dughenele improvizate, despre transportul in comun, paralizat in timpul noptii si al week-end-urilor, ci si despre numarul de teatre; de institutii culturale, in general. Bucurestiul are, cantitativ, cam un sfert din cate teatre au Budapesta sau Praga si cam a douasprezecea parte din cate teatre au Londra sau Parisul.Teatre mari si publice ori mici si particulare.
In plus, desi sunt putine - ori, Dumnezeu stie, poate ca tocmai din aceasta cauza -, teatrele bucurestene cu greu pot fi deosebite intre ele prin repertoriu, stilul spectacolelor, specificul (sau macar componenta) trupei: cam ce si cam cum joaca unul, joaca si celelalte, cam cine si cam cum joaca intr-unul, joaca si in celelalte. Printre putinele scene cu fizionomie aparte se numara si Teatrul Act, care difera de suratele din Capitala prin insusi statutul sau administrativ: e o institutie (particulara) aflata la intersectia speciilor pe care inca nepromulgata Lege a Teatrelor le desemneaza drept "teatru-gazda", respectiv "teatru de proiecte". Cu alte cuvinte, Teatrul Act nu are o trupa de sine-statatoare, ci adaposteste, contra chirie, acele trupe sau pe acei artisti care aleg sa se arate publicului in micul, dar agreabilul spatiu din Calea Victoriei. Din cand in cand, Teatrul Act produce si spectacole proprii, angajand actori, regizori, scenografi etc. in regim de proiect, asadar pe durata limitata. Cu toate ca este, prin urmare, "la mana" celor ce-l ocupa mai multa sau mai putina vreme, Teatrul Act a izbutit, cum spuneam, sa devina inconfundabil. Cine vine aici, stie ca va gasi montari simple si viguroase, cu decor putin si "efecte" minime, dar stie, mai ales, ca va gasi actorie de (foarte) buna calitate. Iar cine nu poate oferi asa ceva, trebuie sa afle ca se va autoelimina - si inca destul de repede - din micuta "arena" de la subsol.
Un spectacol corespunzand perfect caracteristicilor amintite a realizat, la Teatrul Act, compania Teatrul fara frontiere: Bash. O trilogie contemporana de Neil LaBute. Sunt doua monologuri si un dialog, in care destul de tanarul, dar elogiatul autor american - jucat, acum, in premiera in Romania - vorbeste, cum singur spune, despre "niste oameni buni, in esenta, care fac niste fapte foarte rele". Un foarte onorabil om de afaceri, doi foarte simpatici liceeni sI o foarte sensibila adolescenta isI spun, pe indelete, povestea. Sunt povesti, foarte obisnuite, despre spaime, frustrari, nedreptatI, nemultumiri pe care viata (adica alti oameni) le-a "servit" eroilor nostri sI de care ei au incercat sa se elibereze ucigand. Pur si simplu.
Sub directia de scena a lui Vlad Massaci - un destul de tanar, si el, regizor, care a debutat fulminant acum circa 8 ani, la Teatrul de Comedie, cu un excelent Trei femei inalte de Edward Albee, pentru a urma apoi un drum profesional sinuos -, spectacolul are forta si intensitate, are un ritm impecabil si, sub aparenta desavarsitei simplitati, o elaborare foarte atenta. Aceleasi calitati definesc si jocul celor patru interpreti. Mihai Calin isi reconfirma din plin vocatia actoriceasca pe care infatisarea de june-prim pare, in ochii unora, sa o anuleze: are, sub farmecul insinuant, o ferocitate inspaimantatoare. La fel se reveleaza, de sub masca voios-prietenoasa, Vlad Zamfirescu, acompaniat cu umor gratios de Ioana Flora: doi mici monstri inconstienti. In fine, Mihaela Sirbu (intemeietoarea Teatrului fara frontiere si, impreuna cu Massaci, inspirata traducatoare a textului) schiteaza cu o remarcabila subtilitate portretul unei copile "abuzate" pe care iubirea (!) o transforma in calau voluntar.
Asemanator, ca structura, este Norocul ii ajuta pe cei indrazneti de Franz Xaver Kroetz, cea mai recenta premiera de la Act (coproductie cu ABB). Celebrul, se poate zice, dramaturg german (a fost comparat cu Bertolt Brecht) a scris, in timp, cateva monodrame avand ca eroine femei simple (muncitoare, mici functionare), Kroetz afirmandu-si, (si) asa, simpatiile comuniste din tinerete, ulterior abandonate; mai nou, autorul sexagenar sI-a strans textele sub titlul de mai sus. Kroetz a mai fost jucat in Romania, prin anii 80, la sectia germana a teatrului din Sibiu (cu Das Nest - Cuibul), dar este "adus" acum pentru prima oara in romaneste (de catre Victor Scoradet, cu mai putina, parca, acuratete ca de obicei). Sarcina de a-l "lansa" astfel pe scena si-a asumat-o regizoarea debutanta Gianina Carbunariu. Ea a incercat sa contureze un cadru scenico-narativ care sa cuprinda drama fiecareia dintre cele trei femei - o tanara mama celibatara, o fata batrana plina de ticuri sI o "tanara" pensionara trimisa la azil de catre copii -, dar solutia povestitorului-regizor (interpretat de Rolando Matsangos)pare cumva artificiala. Mai important ar fi fost lucrul nuantat cu cele trei actrite. Debutanta si ea, Maria Obretin nu stie inca sa-si dozeze corect efortul: partitura ei, atacata de la inceput in forta, ramane apoi egala sI devine rapid monotona. Paradoxal, cam la fel se intampla cu Luminita Gheorghiu, actrita experimentata si cu farmec, care, insa, o deseneaza oarecum ezitant pe batrana repudiata de odrasle; poate ca emotiile date de proximitatea publicului sa fie explicatia. Punctul culminant al montarii e atins in sectiunea mediana: povestea fara cuvinte, strict pantomimica, a unei vietI ratate e "spusa" de Coca Bloos cu un dramatism epurat de orice fel de gesticulatie "explicativa" si care nu-si refuza momentele de haz; o noua performanta a acestei minunate actrite, o performanta ce ascunde seriozitate, modestie si munca. Si, fireste, talent.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
