Viaţa lui Kostas Venetis/ de Octavian Soviany

Octavian Soviany s-a născut la 23 aprilie 1954 la Braşov, aabsolvit Facultatea de Filologie de la Cluj şi a făcut parte dinredacţia revistei Echinox. Debutează în 1983 la EdituraDacia cu volumul de versuri Ucenicia bătrânului alchimist. Acolaborat de-a lungul anilor la principalele reviste literare dinRomânia cu poezie, proză şi critică literară. Printre volumele salede versuri se numără: Cartea lui Benedict ( Ed.Vinea, 2002),Alte poeme de modă veche ( Ed. Pontica, 2004), Scrisoridin arcadia ( Ed. Paralela 45, 2005), Dilecta ( Ed.Cartea Românească, 2006) şi Marii oameni ai revoluţiilor(ediţie samizdat, seria no name, 2009). A mai publicatromanul Textele de la Monte Negro ( Ed. Pontica, 2003),teatru (Cinci poeme dramatice,Ed. Palimpsest, 2005)şi critică (Textualism, postmodernism, apocaliptic I, 2000,II, 2001, Ed. Pontica); Apocaliptica textului, ( Ed.Palimpsest, 2008). A obţinut trei premii ale AsociaţieiScriitorilor din Bucureşti pentru poezie şi critică (1994, 2001,2008). A fost tradus în franceză, spaniolă, engleză, germană,maghiară, polonă, italiană, slovenă. A susţinut numeroase lecturipublice în ţară şi străinătate. Mai multe informaţii pe blogulpersonal al autorului: www.octaviansoviany.wordpress.com

Romanul Viaţa lui Kostas Venetis conţine o suită desavuroase aventuri ale unui picaro cu identitate scindată -virtual ascet convertit la o religie a viciului. Tânărul KostasVenetis, care uceniceşte în anii copilăriei într-o mănăstire dinGrecia de la sfârşitul secolului al XIX-lea, cunoaşte ospectaculoasă ,,schimbare la faţă": invertit demonic (cu orgolii desupraom nietzscheean), străbate spaţii dintre cele mai variate -cunoaşte mizeria şi fascinaţia Istanbulului, pitorescul unuiBucureşti ce aminteşte de atmosfera din Princepele şi dinSăptămâna nebunilor, efervescenţa Parisului revoluţionar,splendoarea Vienei, melancolia Veneţiei, mişcându-se prin mediifelurite, de la pegra tavernelor la cercurile nobiliare.

Poveste despre iniţierea întru Rău, în care Sodomia şi joculintertextual, violenţa şi notaţia răsfăţat calofilă, kabalismul şimitul conspiraţionist, ficţiunea şi documentarismul, crima şicomplexele oedipiene se îmbină în urzeala unei istorisiriiniţiatice deghizate în thriller, Viaţa lui Kostas Venetisse plasează în linia decadenţilor de acum un veac. Dincolo deluxurianţa acţiunii şi pitorescul descrierilor, cititorul esteinvitat să descopere taina vieţii lui Kostas Venetis şi peromancierul Octavian Soviany, care egalează acum şi pe terenprozastic binecunoscutele sale performanţe poetice

Când păcătosul are revelaţia sacrului, nimic şi nimeni nu-lmai pot întoarce. Cam aşa e şi cu scriitorul: o să vă lingeţi pedegete cu limba română a lui Octavian Soviany, curgătoare,spumoasă, arhaică şi nervoasă, o să chefuiţi şi-o să suferiţi odatăcu personajele lui retro şi cu pasiunile lor sfâşietoare în cel maisavuros roman de epocă din literatura română recentă.(Alexandru Matei)

Mai întâi a fost doar un nume, descoperit de Nora Iuga,într-un cimitir mărginaş dintr-o capitală occidentală. Apoi adevenit o umbră care s-a furişat în paginile romanului Textelede la Monte Negro şi în câteva din poemele mele. Uneori mi s-apărut că îl zăresc, cu pălăria lui neagră trasă pe ochi, prin fumulgros de ţigară din nu mai ştiu ce loc de pierzanie bucureştean, laore de noapte târzii; ba într-un rând, chiar mi-a arătat unul dinvestitele sale numere de iluzionism. Astfel că umbra s-a făcutîncet-încet trup, iar după aceea poveste. Am scris şapte ani laaceastă istorie, întrerupând şi reluând, ca într-o relaţie în carenu eşti sigur de celălalt şi, de la un punct încolo, nici de tineînsuţi. Am fost mereu chinuit de gândul că nu voi izbuti să-i ducpovestea la bun sfârşit. Iar atunci când deveneam tot mai conştientde puţinătatea puterilor mele de romancier mi se năzărea că-i audrâsul sarcastic, confirmându-mi lipsa harurilor de povestaş şirecomandându-mi parcă să mă apuc de grădinărit sau decontabilitate. Ceea ce public acum e doar începutul unei poveşti,căreia mă întreb dacă o să-i dau vreodată de capăt. Şi mă maiîntreb de asemenea, la fel ca unul dintre personajele acesteihagiografii: oare ce s-ar fi ales de mine dacă nu l-aş fiîntâlnit niciodată pe Kostas Venetis?"(Octavian Soviany)

Viaţa lui Kostas Venetis -fragment

Proviziile noastre se isprăviserăşi, la porunca lui Kostas Venetis, a trebuit să ies dupăcumpărături, cu inima îngheţată de frică.

După ce mi-am umplut coşul cuniscaiva legume ieftine, o ciozvârtă de miel, câteva chifle, obucată mare de brânză de capră, de care avea atâta nevoie sănătatealui Kostas, nu ştiu ce blestemată curiozitate m-a purtat din noucătre spiţeria bătrânului Lionardo. Prăvălia era tot închisă,obloanele − tot ferecate.

Mă gândeam cu spaimă la beciurilepoliţiei, unde putrezeau, după vorbele oamenilor, farmacistul şidoctorul Buonnavista, când nişte degete de oţel mi-au încleştatbraţul. Pricina acestei strânsori - un bărbat înalt şi cărunt,îmbrăcat ca un burghez oarecare, mi-a dat poruncă să-lînsoţesc.

Am simţit cum mi se moaiegenunchii: oamenii comisarului Degli Rovere îmi luaseră aşadarurma. Mă aşteptam să fiu dus la închisoare, învinuit de crimă,poate chiar torturat. Deasupra capului meu vedeam limpedeclătinându-se laţul spânzurătorii.

Spre mirarea mea însă, omulpoliţiei m-a împins pe uşa unei trattorii din vecinătate,care la ora aceea era aproape pustie. Ne-am aşezat la o masă maiferită, iar birtaşul ne puse dinainte o gustare uşoară şi o ulcicăde vin. Însoţitorul meu nu părea să aibă gânduri rele cu mine: măîndemnă să mănânc şi să beau, scrutându-mă, e adevărat cu asprimepe sub sprâncenele lui cenuşii.

Am reuşit să înghit cu greucâteva felioare subţiri de salam bolognez. Spaima nu-mi trecuseîncă de tot, chiar dacă scăpasem pentru moment de gratiileînchisorii şi de întrebările judecătorului de instrucţie.

Bărbatul din faţa mea tăcea cuîncăpăţânare, numărându-mi parcă sever fiecare înghiţitură.

Când în sfârşit, după o tăcereîndelungată, care mi se părea mai greu de suportat decât uninterogatoriu, omul începu să vorbească, aflai că se numeştesignor Tomasso şi că e una dintre rudele lui signorGaleazzo. Mă descusu apoi, încurcându-mă cu întrebări din cele maimeşteşugite, despre tot ce făcusem sau nu făcusem în locuinţavărului său, dar mai ales despre soiurile de leacuri pe care leprimise acesta din mâinile mele şi despre darurile pe care bătrânulmi le-ar fi oferit, chipurile, în schimbul nurilor mei. M-amdezvinovăţit cât am putut, încercând să-l încredinţez pesignor Tomasso că nu eram decât un copilandru neştiutor,care picase ca musca în lapte în ghearele unor oameni vicleni şibicisnici. Avusesem nevoie de ştiinţa doctorului şi de leacurilespiţerului, pentru că trebuia să îngrijesc de sănătateaocrotitorului meu, un bătrân scamator odinioară celebru, carefusese doborât de o boală necruţătoare.

Când am pomenit despre KostasVenetis, în ochii lui signor Tomasso începură să pâlpâienişte luminiţe ciudate. Mi-a spus că ar dori să ştie cât mai multeîn legătură cu acest scamator, despre ale cărui numere de magieneagră parcă auzise şi dânsul. Atunci mi-am pierdut minţile. Oclipă de rătăcire şi slăbiciune avea să pecetluiască pentru veciesoarta mea şi, deopotrivă, soarta lui Kostas: nesăbuinţa mi-a puspus buzele în mişcare, făcându-mă să-i vorbesc lui signorTomasso despre povestirile lui Venetis, pe care mă apucasem să leaştern pe hârtie din porunca acestuia, fără să las deoparte nimicşi fără să pun nimic de la mine.

Omul din faţa mea fremăta decuriozitate; îmi mărturisi că îndrăgeşte mai presus de oriceistoriile ciudate, cum trebuie să fie aceea a scamatorului şi îmifăgădui că, deoarece se bucură de o mare trecere pe lângă comisarulDegli Rovere, m-ar putea scoate de sub ancheta poliţiei în schimbulpoveştii lui Kostas Venetis. Urma ca, începând de a doua zi, să măînfăţişez la locuinţa lui signor Galeazzo şi să înşir dinnou pe hârtie întreaga istorie a lui Kostas, bucurându-mă astfel deocrotirea lui signor Tomasso. Dacă nu voi plăti acest preţ(foarte mic, de altfel) mă aşteaptă temniţa, interogatoriilenesfârşite, poate chiar laţul călăului.

Ca un nesăbuit şi ca un fricos ceeram, am primit. Mi se părea că în felul ăsta nu numai că îmi voisalva pielea, dar voi putea să mă îngrijesc în continuare desănătatea lui Kostas, chiar dacă dragostea mea pentru dânsul maislăbise în ultima vreme.

Nici nu-mi trecea prin minteatunci care vor fi urmările târgului nebunesc pe care îl încheiasemcu signor Tommasso.

Mă gândeam doar la acei oameni ceizbutiseră să-şi mântuiască viaţa cu ajutorul unei poveşti, desprecare auzisem din cuvântul lui Kostas Venetis.

Din volumul în pregătire laEditura Cartea românească