La ora actuala, lucrurile sunt, indeobste, cunoscute. Colosul din metal si beton de lânga Catedrala Arhiepiscopiei Romano-Catolice din Bucuresti (str. General Berthelot 19), o dihanie demna de un Jurasic Park al zgârie-norilor (75 de metri inaltime: 4 subsoluri, parter plus 19 etaje) aflat la numai 8 (opt!) metri de Catedrala – si numit, in derâderea celor sfinte, Catedral Plaza – a reprimit aprobarea de-a exista, de-a se dezvolta, de-a ameninta, de-a distruge.
Dupa ce Tribunalul Dâmbovita s-a pronuntat in vederea anularii autorizatiei de construire (nr. 179/18/B/43074), eliberata (ca urmare a unui sir de ilegalitati) de catre Primaria Sectorului 1 (in 24.02.2006), ne aflam, astazi, in fata unei realitati zguduitoare: trei judecatori ai Curtii de Apel din Ploiesti au rasturnat trei ani de solutii corecte in favoarea Arhiepiscopiei Romano-Catolice, dând câstig de cauza Mafiei Imobiliare. Cei trei (Alexandrina Urleteanu, Valentin Nita si Maria Pohoata) au hotarât ca autorizatia este „perfect legala" si au incununat un lung sir de ilegalitati comise timp de 10 ani de catre reprezentanti de vârf ai autoritatii statului. Trebuie spus, insa, ca un singur for a dat dreptate adevarului – si, implicit, Bisericii Romano-Catolice: Senatul României, care a cerut, inca din noiembrie 2006, oprirea de indata a lucrarilor, exproprierea pentru cauza de utilitate publica cu dreapta despagubire (a fostului parculet), iar Ministerului Public cercetarea in amanunt a cazului, cu stabilirea si sanctionarea vinovatilor. Evident, autoritatile competente nu au luat in seama aceasta solicitare a forului legiuitor, ca dovada de câta autoritate se bucura Parlamentul in fata celor ce detin pâinea si cutitul.
Acestea sunt faptele; asupra lor nu mai insist, desi s-a creat o veritabila odisee, cu sute si mii de pagini, din care razbate glasul durut al credinciosilor catolici, tristetea si mâhnirea Inalt Prea Sfintitului Ioan Robu, Arhiepiscop al Arhiepiscopiei Romano-Catolice din Bucuresti. Despre altceva, insa, as vrea sa spun câteva cuvinte: despre rolul Sfântului Scaun (Vaticanul) in relatia cu poporul român, cu tara noastra, in anumite imprejurari. Un fapt de exceptie, despre care putini români stiu (pentru ca, se pare, nu s-a dorit sa se stie). Asadar…
***
In martie 1996 a avut loc la Roma, in Cetatea Sfântului Scaun, marea Expozitie „Monumenta Romaniae Vaticana" (Marturii din istoria românilor in Vatican) organizata, in principal, de catre Biblioteca Apostolica si Arhivele Secrete ale Vaticanului, Arhiepiscopia Romano-Catolica Bucuresti, Fundatia Culturala Ion Dumitriu-Snagov si Ambasada României pe lânga Sf. Scaun – in vitrinele careia au fost expuse 152 de documente (manuscrise, carti, autografe, harti) unicate sau rare, unele cu caracter inedit.
Deschid, aici, o paranteza si precizez. Am avut sansa sa particip la acest eveniment, ca invitat personal al ambasadorului nostru la Vatican, Gheorghe Pancratiu Iuliu Gheorghiu (care mi-a cumparat, pe banii lui, biletul de avion; fie-i somnul lin, dincolo de apa Styxului). Impreuna cu mine a mai fost colegul de condei Marian Stefan de la „Magazin istoric", ca invitat personal al profesorului Ion Dumitriu-Snagov (cel ce trudise 30 de ani in Biblioteca Vaticanului). S-a mai aflat, din partea Televiziunii Române, o echipa condusa de Dionisie Sincan (care mi-a marturisit câte obstacole a trebuit sa strabata, pentru a veni la Roma). In rest, nimeni: nici din presa scrisa, nici din cea audio-vizuala. Desi ziare importante si posturi de radio si televiziune isi aveau, aici, corespondenti permanenti. De parca se daduse, spre boicotare, o lege a tacerii. (In ciuda careia, timp de trei luni, cât a fost deschisa – 1 martie-31 mai – expozitia a fost vizitata de un milion de oaspeti, ea fiind amenajata in imediata vecinatate a Capelei Sixtine, vesnicita de penelul lui Michelangelo, pe cel mai important traseu al Muzeelor Vaticane).
Cum spuneam, am avut sansa sa particip la acest eveniment, si nu voi uita niciodata cuvintele Cardinalului Luigi Poggi rostite la vernisaj: „Ma aflu in fata dumneavoastra pentru a marturisi despre demnitatea românilor" – alaturi de cele de adânca simtire româneasca ale Monseniorului Ioan Robu.
Intre marile adevaruri istorice, culturale, sociale si politice atestate in documentele de la Vatican (si expuse in faimosul Salon Sixtin al Bibliotecii Apostolice) doua sunt esentiale pentru noi, românii: 1. neintrerupta continuitate daco-romana si româneasca in Dacia celor trei provincii: Transilvania, Moldova si Muntenia; 2. statul national unitar român a fost o necesitate istorica, iar nu o creatie artificiala (cum bat moneda falsa unii). Despre istoria veche a românilor a referit, intre altii, Paolo Pompilio (1455-1491), specialist in studierea evolutiei limbii latine in formele sale romanice, care, aratând cum s-a modificat latina datorita navalirilor barbare, preciza: „Ea s-a pastrat cu dârzenie intr-un singur loc. Acolo ea a ramas, pâna astazi, la niste oameni demni, care o folosesc cu statornicie, un popor din partile nordice, care vorbeste chiar limba latina, cel mai curat dintre toate popoarele – si ei isi spun valahi, odinioara cunoscuti sub numele de daci. Ei sunt dincolo de Moesia Inferioara, peste Dunare".
O alta personalitate de seama a Renasterii, care s-a oprit cu atentie asupra românilor, este Enea Silvio Piccolomini (devenit Papa Pius II) in lucrarea sa „Istoria Europei", in al carei manuscris, pastrat la Vatican, si prezentat in Expozitie, scrie: „Dacia a fost facuta provincie romana in pamânt barbar… In pamânturile lor au fost getii, dintre care o parte sunt numiti valahi, iar o alta parte transilvaneni".
Cu prilejul Expozitiei, insa, au fost scoase la lumina câteva personalitati de veche obârsie stra-româneasca – mai putin sau deloc cunoscute la noi (si chiar aiurea). Eticus Istrus (301-380) originar din Histria Dobrogei, este autorul unei „Cosmografii" – o autentica enciclopedie a timpului, raspândita in toata lumea crestina a Europei – in care sunt oferite multe si variate informatii din spatiul carpato-danubiano-pontic. Manuscrisul se incheie cu un alfabet inedit, preglagolitic (precursor sau izvor al scrierii paleo-slave), transliterat fonetic cu litere latine. Un alt invatat român, Ioan Cassian (365-435), nascut tot in Dobrogea – care s-a bucurat de pretuirea Sfântului Ioan Gura de Aur – este fondatorul monahismului, primele mânastiri din Occident fiind ctitorite de el: in Franta, in regiunea Marsilia (unde a si murit). Opera sa, existenta in Vatican, a circulat ca scriere de baza in literatura patristica si in spiritualitatea crestina. Celor doi li se alatura Dionisie Exiguus – cel Mic – (470-540) parintele calendarului crestin modern, care s-a impus in intreaga lume. Alte si alte documente marturisesc despre interesul Romei Papale pentru relatii de aleasa cordialitate (si sprijin) cu românii.
In ceea ce priveste celalalt, al doilea, mare adevar – necesitatea istorica a statului national unitar român – se poate spune, fara tagada, ca unitatea teritoriala a României, Sfântul Scaun a organizat-o ecleziastic cu peste o jumatate de veac inaintea primului razboi mondial. Astfel, in anul 1853, prin Bula Papala (data de Papa Pius IX) „Ecclesium Christi ex omni Lingua", s-a creat „Provincia Ecleziastica Româna de Fagaras si Alba Iulia de Rit Oriental", cu capitala la Blaj, cuprinzând Banatul, Crisana, Maramuresul si Transilvania istorica – in limitele etnice care au definit apoi granita de vest a tarii. Acest teritoriu a fost scos – la acea data: 1853 – de sub jurisdictia Primatului Ungariei de Esztergom si a Nuntiaturii de Viena (cu acordul lor!) si trecut sub jurisdictia directa a Romei, la Congregatia de Propaganda Fide. Asadar, cu 67 de ani inainte, Sfântul Scaun intuise necesitatea istorica a organizarii geo-politice a românilor si, recunoscând aceasta necesitate, stabilise granitele de vest ale noii provincii ecleziastice exact in limitele care aveau sa fie recunoscute si stabilite prin Tratatele de la Trianon si Versailles. Putin mai târziu, in anul 1883, când s-a infiintat Arhiepiscopia Romano-Catolica de Bucuresti, aceasta primea – din partea aceluiasi intelept Sf. Scaun – drept granita ecleziastica de rasarit râul Nistru.
***
…Iara noi, noi românii, care aveam atâta nevoie de recunoastere a identitatii (si suveranitatii) noastre – cum raspundem noi, astazi, Sfântului Scaun? Punându-i in pericol de moarte locul de rugaciune din insasi Capitala tarii noastre! stergându-i, implicit, semnul, amprenta existentei sale alaturi de noi! – in deplina concordie si chemare reciproca la ecumenism!
Sfântul Scaun a transmis, recent, noi si intristate sesizari la cele mai inalte autoritati: Presedintia României si Guvernul României. Iar noi, prin aceste vatamatoare autoritati, nu am raspuns in nici un fel – hulind, implicit, numele Domnului. Trista poveste, nemângâiat popor.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
