A trecut o saptamana de la deschiderea cu arii din opere a Festivalului International "George Enescu", respectiv suntem practic in a doua zi de festival in maniera traditionala, deoarece seria marilor concerte simfonice s-a deschis de-abia ieri seara la Sala Palatului, cu Orchestre de Paris, dirijata de Christoph Eschenbach.
Aceeasi orchestra si acelasi dirijor, avandu-l ca solist pe violonistul Pinkas Zukerman, pot fi ascultati si astazi, iar de aici inainte in fiecare seara aveti motive sa mergeti cel putin la simfonicul de la Sala Palatului. Revenind la ceea ce s-a petrecut pana acum, primele zile au fost rezervate muzicii romanesti, desi o parte dintre cele 144 de opusuri de compozitori romani - dintre care 32 de Enescu - se vor canta si in urmatoarele doua saptamani de festival.
Seara asupra careia ma voi opri in aceste randuri este chiar atipica deschidere avand ca personaj principal vocea umana. De ce a fost ea deosebita? Pentru ca, in locul unui concert simfonic cu invitati straini celebri, in prim-plan s-au aflat cantaretii, 13 la numar si, mai mult de atat, cantareti nascuti si care au studiat in Romania, dar care la ora actuala isi construiesc cariera in strainatate (majoritatea). Pe unii dintre ei i-am mai ascultat pe scenele noastre, in vocal-simfonice la Sala Radio sau ca invitati la Opera din Bucuresti, pe altii mai putin sau chiar deloc.
Ceea ce a impresionat a fost implicarea sentimentala in acest concert inaugural a directorului artistic al festivalului, Ioan Holender, care a prezentat pe scena toti solistii, unul cate unul, cu farmecul sau inconfundabil, aducand unitate unui concert cu 20 de "numere" care risca sa devina mai putin coerent prin reprizele succesive de aplauze ce separau ariile sau interveneau chiar in mijlocul lor.
Nu voi insira aici toate numele, voi remarca evolutia Celiei Costea, stralucirea lui George Petean (exceptional si in Figaro, si in Don Carlos, voce pe care ne-am dori sa o auzim mai des la Bucuresti) sau a Elenei Mosuc, prezenta dominatoare a lui Alexandru Agache, surpriza reprezentata de Marian Talaba, tenor originar din Ucraina si cu studii la Cernauti, cu un impecabil Nessun dorma. Remarcabil a fost de aceasta data acompaniamentul asigurat de Orchestra Operei din Bucuresti, dirijata de Gheorghe Costin. Cu ajutorul lui Ioan Holender, acest concert ne-a dat confortabila senzatie ca scoala muzicala romaneasca chiar exista - si nu doar in Capitala, ci in toate marile centre muzicale ale tarii, provenienta solistilor fiind din universitatile de muzica din Bucuresti, Cluj sau Iasi.
Succesiunea ariilor, extrem de diverse din punct de vedere stilistic, si ansamblurile spectaculoase au descris un concert atractiv, care a demonstrat de ce nu exista opere importante in Europa de pe ale caror afise sa lipseasca nume romanesti. Generatie dupa generatie, vocile ivite in Romania patrund hotarat in galeria marilor solisti de opera ai lumii.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
