Putem sa ne inchipuim oameni, ne spune Wittgenstein, ce intretin alte raporturi cu fotografia decat noi, oameni ce ar fi dezgustati de ceea ce vad pe micile dreptunghiuri de carton: cum putem oare in mod serios sa spunem - si sa gandim! - "E Popescu!" cand nu vedem decat niste mici pete mai inchise ori mai deschise la culoare pe un petic de hartie?
Este vorba de o interpretare, se va spune: interpretam doua pete albicioase drept obrajii lui Popescu, doua puncte negre in mijocul unor cercuri albe drept ochii sai etc., tot asa cum, in fata unei harti, interpretam cutare linie albastra sinuoasa drept cutare rau, ori cutare cerc drept cutare oras. Iar pentru a putea interpreta, se va spune in continuare, trebuie sa ai o teorie: trebuie sa stii ca "un cerculet pe harta reprezinta un oras" si ca "o linie albastra reprezinta un rau" etc.
Sa privim poza urmatoare (Gazeta sporturilor, 21 aprilie 2006), cu legenda: Steaua - Boro 1-0. Daca am fi martieni neumblati prin lume am vedea exact ce au vazut scandalizati privitorii primului tablou abstract: nimic. Nimic altceva decat cateva pete de culoare! Pentru a "vedea" ceea ce "vedem" noi, pamantenii, in patratul de mai jos este nevoie de o sumedenie de "teorii": despre ce este o "minge" (intr-o alta fotografie, cercul galben din stanga sus ar cere o teorie despre "luna"), un "om" ("barbat", "alb", negru", "adult"), un "jucator", un "meci", "a suta", "a cadea", "a marca" etc. Mai mult: fotografia ni-i "arata" pe cei doi fotbalisti "din fata". Au ei si "un spate"? Noi li-l atribuim. Fotografia nu ne da nimic de vazut: vedem doar ceea vrem si stim sa vedem. Totul e in mintea noastra, nu in fata ochilor nostri.
Intr-una din paginile sale, pentru unii scandaloase, Descartes spune ca se uita pe geam si vedea palarii ce pareau a acoperi ceva ce semana a capete, costume ce pareau a acoperi ceva ce semana a corpuri omenesti etc. Si totul in miscare. Sa fie oameni? Sa fie niste automate extrem de perfectionate ce imita oamenii, precum avea sa construiasca un veac si jumatate mai tarziu Vaucasson? Descartes opteaza pentru prima varianta, fara sa dispuna insa de nici o dovada. Din incredere. Mai mult: el vrea pur si simplu ca acele corpuri in miscare sa fie oameni.
Asa si raportul nostru cu fotografiile: vrem sa reprezinte ceva. La baza minunatei inventii din veacul al XIX-lea se afla o imensa vointa de reprezentare.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
