Printre criteriile dupa care amatorii de arta de astazi isi cumpara tablouri este si cel al marimii. Evident, nu este un criteriu care sa fie legat de verbul a placea sau de vreo valoare estetica, fie ea si pur personala. Asa cum se cumpara uneori carti dupa cotor, pentru ca arata bine in biblioteca, asa se cumpara si tablouri doar pentru ca sunt mari sau "stau bine pe peretele acela gol". Astfel de alegeri au devenit tot mai dese odata cu expansiunea construirii de case noi, de vile cu balustri la balcon etc. Pentru astfel de cumparatori, exista pe piata de arta lucrari de talcioc dar bine ambalate, cu valoare mediocra, fara nici un palmares artistic, dar cu sansa marimii. Cand insa apare cate o lucrare importanta, lupta pentru achizitionarea ei este pe masura.
Arhitectura minimalista a eliberat
intr-un fel peretii si face loc lucrarilor de arta din categoria large, care ocupa suprafete de aproximativ un metru patrat. Iar pentru un contemporan care are posibilitatea de a-si construi o casa noua, problema se poate rezolva cu mai mult sau mai putin gust, cu sau fara consultarea unui designer sau a unui arhitect. Cel mai la indemana pentru umplerea unei case noi este colajul, ca sa nu zic amestecul de elemente din toate stilurile, epocile, productiile. Societatea de consum ne ajuta din plin in acest sens. Acest ajutor vine chiar si de pe piata de arta, si nu doar de la anticari, ci si de la licitatiile de arta, unde se presupune ca selectia este mai severa. Nici vorba, de multe ori sunt scoase la vanzare lucrari mediocre, nesemnate, sau semnate de anonimi, doar pentru ca marimea lor este tentanta. La pictura este invers fata de mobila. Mobila veche se arunca, sau se remodeleaza in piese mai mici care se pot vinde. Un tablou mediocru devine interesant daca se "asaza" bine pe un perete gol.
Exista si tranzactii care ies din tiparul descris mai sus datorita valorii certe a operelor de arta. In acest caz este interesanta concurenta colectionarilor. O lucrare cu evidenta valoare artistica devine si mai interesanta daca este mare, starneste o avalansa de oferte, iar in final pretul creste de trei, cinci, zece ori. Au fost adjudecate usor tablouri semnate Spiru Chintila, Ion Alin Gheorghiu, Constantin Lecca, Henri H. Catargi, Alexandru Moscu sau Gheorghe Petrascu. Un nud cu flori si carte semnat Laura Cocea aproape si-a dublat pretul, de la 3.200 la 6.000 lei.
Optiunea pentru lucrari mari a existat mereu printre pictori si a fost intretinuta fie de speranta obtinerii unui pret mai bun, fie de supozitia ca o lucrare mare este mai muncita si mai bine primita de juriile diverselor concursuri. E drept ca, pentru a realiza o compozitie pe suprafata mare, este nevoie pe langa talent si de rabdare, de maiestrie, de stapanirea tehnicii de lucru, si mai ales de exercitiul perspectivei sau macar al unei geometrii proprii pentru asezarea in pagina. In aceste conditii, multe dintre lucrarile ample raman doar simple incercari care ulterior pot fi distruse de artisti. Dintre cele care ies in public - si au fost foarte multe in anii proletcultismului -, putine sunt capodopere si ajung de obicei in muzee. La licitatii, vedeta licitatiilor XL a fost un peisaj de exceptie pictat de Artur Verona prin 1914, In padure, ulei pe panza estimat la 21.000 lei si adjudecat cu 87.500 lei. E un tablou care. potrivit multor specialisti, ar fi meritat sa ajunga intr-un muzeu.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
