Ingropat de propriul destin intr-o umbra nemeritata, Petre Iorgulescu-Yor face parte din familia celor mai stranii artisti, a celor ce practica noutatea revolutionara cu discretie. La asta a contribuit si disparitia sa prematura (sau prea-matura?), la numai 49 de ani, cand artistul, in urma unor chinuri ingrozitoare, a hotarat sa se sinucida.
Expozitia de la Muzeul National de Arta al Romaniei reuseste sa ofere o imagine fascinanta a acestui artist sortit sa ramana, de altfel, intr-un con de umbra nemeritat. Desi disparitia sa a survenit cam in perioada in care orice artist mare incepe sa dea adevarata masura a valorii si originalitatii sale, "antologia" oferita de Muzeu dezvaluie privitorului un pictor in care se intalnesc atat un desenator de real talent, un artist cu acut simt al culorii, cat si un spirit plin de intelegerea modernismului avangardist. Inrudit in expresie cu fovistii, Yor, care a studiat si a pictat in Franta aproape la fel de mult ca in tara natala, nu se desparte nici de influentele puternice ale maestrilor autohtoni: peisajele sale tradeaza prezenta unui Grigorescu, pe cand naturile moarte si portretele poarta amprenta lui Tonitza. Cu toate acestea, penelul urmeaza un tremur interior plin de vitalitate, de neastampar venind din straturile obscure ale sinelui: asa cum exclama Apollinaire privind tablourile lui Matisse: "Instinctul a fost regasit!"
Mai ales in creatiile tarzii, Yor reuseste sa impuna formei tirania acestui instinct, reusind sa modeleze subiectul mai curand decat sa-l descrie. Este primul pas pe care artistul trebuie sa-l faca in secolul 20 spre autenticitate. Acest triumf, al instinctului asupra mestesugului, devine evident in creatiile tarzii, in "Compozitie" sau in terifianta "Natura statica cu masca" (1939).
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
