Cristian Pandel, CEO al turoperatorului Christian Tour, unul dintre cei mai mari jucători din piaţa locală de turism, are în plan achiziţia unor jucători din piaţă pentru dezvoltarea companiei. Antreprenorul spune că se află în discuţii cu câteva agenţii de turism pentru viitoare tranzacţii.
„Anul acesta, am avut mai multe achiziţii de agenţii mici pe care le-am înglobat în grupul Christian Tour. Agenţiile pe care le-am achiziţionat sunt din rândul revânzătorilor noştri. Am luat liderul de piaţă din Baia Mare, Sfara Tour, am mai achiziţionat şi Travel Plaza. Avem în continuare apetit pentru achiziţii mici, medii şi chiar şi mari. Avem discuţii pentru achiziţii mai mari şi dacă lucrurile vor merge cum ne aşteptăm, vom avea mai multe anunţuri de achiziţii în perioada următoare“, spune pentru ZF Cristian Pandel.
Cea mai mare achiziţie a grupului Christian Tour a fost preluarea întregului pachet de acţiuni al companiei aeriene AnimaWings, înfiinţată de Cristian Pandel. În acţionariatul companiei a intrat ulterior şi Aegean Airlines, care ajunsese să deţină pachetul majoritar de acţiuni. La începutul acestui an, grupul Christian Tour a preluat pachetul de acţiuni deţinut de Aegean Airlines şi a devenit unicul acţionar.