Auto

Raliul Fia GT prin ochii spectatorilor

21.05.2007, 18:39 20

"Dupa start, in functie de sicane si puterea motoarelor se rarefiaza (masinile - n.red.). Incep sa se distanteze pe traseu". Vasile Gheorghiu, un fost inginer mecanic de 63 de ani, striga ca sa se faca auzit. Stie tot despre masini, iar azi e una dintre cele mai frumoase zile din viata sa. Poate vedea pe viu, la Bucuresti, motoarele de care e pasionat.
Iar vederea de la tribuna VIP a circuitului Bucharest Challenge 2007, ("am primit invitatie", explica in soapta, cand este intrebat cat l-a costat biletul) desfasurat la sfarsitul saptamanii trecute, iti taie rasuflarea. Tribuna este in coltul de sud-est al Casei Poporului. Bolizii de Formula 3 vin din dreapta, dupa o linie de aproape un kilometru pe care pot atinge 250-260 de km/ora, si sunt fortati sa incetineasca inainte de a face la dreapta, pe 13 Septembrie, dupa care accelereaza in forta.
Cum se intra cel mai bine intr-o curba? "Cei mai multi rateaza franarea, iar la o franare prea brusca masina pierde aderenta. Centrul de greutate il impinge catre exterior", explica Gheorghiu.
Dar cum reusesc sa-si ia "fata" masinile una alteia? "Stai! Ce numar era asta? 35?" El e castigatorul. "Da, despre ce vorbeam?" Despre cum sa iei curbele. "Trebuie sa apreciezi raza optima din fund, din fese. Da, nu radeti. Prea putin poti sa vezi ceva la 200 de km pe ora. Pilotul trebuie sa stie foarte bine circuitul si sa simta cum lucreaza masina - cand pierde aderenta", explica Gheorghiu. Acesta este motivul pentru care, timp de trei zile inainte de cursa oficiala, exista recunoasterea traseului si calificarile.
Gheorghiu spune ca urmareste cursele de Formula 1, dar ca e cu totul altceva sa vezi pe viu. De ce vine la curse? De ce iubesc oamenii in general cursele automobilistice? "Te transforma pentru cateva momente din starea de zi cu zi in altceva. Parca te pui in locul pilotului - e o senzatie de teama si incordare care e neplacuta pe moment, dar care iti lasa pana la urma un sentiment placut", explica inginerul Gheorghiu.
Dar ce loc au cursele de Formula 3 si Fia GT printre celelalte curse auto? Cum se raporteaza fata de Formula 1, cea mai cunoscuta? Cel mai bine s-ar incadra in functie de "traseul" pilotilor. Astfel, juniorii incep in niste kartinguri mai mari (asemanatoare cu masinile de Formula 3, dar la o scara mai mica), trec la Formula 2000 (adica 2000 centimetri cubi capacitatea motorului), apoi la Formula 3000. Mai sus, in cursele de Formula 3, circula masini cu capacitate intre 3000-4000 cmc, iar in cursele de Formula 1, unde ajung cei mai buni "jucatori", capacitatea cilindrica este de peste 5.000 cmc.
De partea cealalta, Fia GT (cealalta competitie de nivel international desfasurata la Bucharest Challenge 2007, pe langa Formula 3) este un fel de campionat de fotbal al Japoniei- aici alearga multe foste vedete sau amatori deveniti profesionisti.
Printre cei 2-300 de spectatori de la Tribuna VIP este si Richard Moat, CEO Orange. "Noi sponsorizam alte zone, cum e cinema-ul", reactioneaza el la vederea badge-ului pe care scrie Vodafone -partener oficial. "Este o mare sansa pentru Bucuresti sa gazduiasca o asemenea cursa", spune Moat. Dar zgomotul si circulatia infernala de o saptamana din Bucuresti? Merita? "Este un trade-off (o alegere in care pierzi pe de o parte dar castigi pe de alta parte -n.red.). Businessul are insa de castigat", spune CEO. Moat este un pasionat al curselor auto, mai ales al celor de Formula 1. Ultima cursa pe care a vazut-o a fost in Ungaria, anul trecut. "Cred ca acest circuit, in jurul Casei Poporului, are ceva special si va provoca interes in strainatate. Ceea ce ma amuza este ca circuitul trece chiar pe sub ferestrele functionarilor din ministere (Ministerul Finantelor este vizavi de Palatul Parlamentului -n.red.). Poate se molipsesc si ei cu ceva de la viteza cu care circula aceste masini", spune zambind Moat.
La centrul de presa erau duminica la 11.00 circa 20 de jurnalisti. Peste 300 s-au acreditat la acest eveniment, din care 50 din strainatate.
"Sunt prima oara la Bucuresti. Cred ca a fost un nivel destul de bun al spectatorilor, fata de alte curse pe care le-am vazut. Cred ca aceasta cursa seamana cu cea din Monaco de Formula 1. Are ceva special", spune Mike Zenger, un jurnalist german de 30 de ani care lucreaza pentru site-ul spitsportmag.com. El scrie despre curse de 10 ani. Anul acesta a fost la Monza (Italia), in Anglia si in Franta.
Dar poluarea, zgomotul, trafic jam-ul (aglomeratia)? "Nu polueaza mai mult masinile din cursa decat cele care ar fi mers in mod normal pe aici. Este o sansa pentru Bucuresti de a fi in centrul atentiei", mai spune jurnalistul german.
Zenger mai spune ca aceasta cursa a fost bine organizata. "Sunt ecrane mari, poti fi aproape de masini, esti in oras. Va fi un mare interes pentru aceasta cursa in anii urmatori. Casa Poporulului e impresionanta". Si orasul e frumos. Mai putin blocurile gri care seamana cu cele din Germania de Est. Per total, daca n-ar fi fost cei doi indivizi pe strada care s-au drept drept politisti cu un pasaport, totul ar fi fost in regula.

15.000 de spectatori pe zi

Media participarii la circuitul automobilistic Bucharest Challenge 2007 a fost in cursul perioadei de desfasurare 18-20 mai de circa 15.000 de spectatori pe zi, dupa estimarile organizatorilor. Organizatorii vizau inainte de inceperea evenimentului un grad de ocupare de 80-90% al tribunelor cu o capacitate de aproape 70.000 de locuri
" A fost primul eveniment de acest fel asa ca nu am avut asteptari prea mari. Media de participare a fost cam de 15.000 de spectatori, dar acum (in timpul desfasurarii main eventului FIA GT - n.red.) tribunele sunt pline", a declarat Albert Panaiot, reprezentantul Bucharest Ring.
Etapa campionatului FIA GT a adus in Bucuresti aproape 3.000 de straini din care jumatate au fost invitati de catre echipele participante, iar restul, potrivit organizatorilor, au venit pe cont propriu.
Cursa de Formula 3 Marea Britanie a fost castigata de Marko Asmer cu un timp de 30,10 minute. El a fost urmat de Alberto Valerio si Sam Bird la o distanta de 0,6 respectiv 1,5 secunde.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO