Auto

Renault îi arată diseară preşedintelui Băsescu primele imagini cu Logan 2

Renault îi arată diseară preşedintelui Băsescu primele imagini cu Logan 2

Autor: Bogdan Alecu

05.01.2012, 15:58 2127

Traian Băsescu va vizita în această seară, începând cu ora 19.30 Centrul de Design al Renault din centrul Capitalei, acesta fiind alături de centrul de testări de la Titu una dintre principalele componente-cheie are centrului tehnologic Renault Technologie Roumanie, al doilea cel mai mare din cadrul Group Renault după cel de la Paris.

Potrivit oficialilor Dacia în cadrul vizitei oficialii Renault îi vor prezenta preşedintelui Traian Băsescu planul următoarelor investiţii Renault în România dar şi viitoarele proiecte. Până în prezent Renault a investit în România peste 1,7 miliarde de euro şi a menţinut un nivel al investiţiilor anuale de 140-150 mil. euro.

Cel mai probabil preşedintele va vedea în această seară cum va arăta viitorul Logan 2 care urmează a fi prezentat în luna septembrie a acestui an la Paris, dar şi modele restilizate precum Sandero sau Duster facelift, devenind astfel primul român "civil" care are acces într-una din cele mai securizate centre Renault.

Preşedintele Băsescu declara, în decembrie 2011, că Renault este una dentre cele mai stabile investiţii străine făcute în România, el precizând că relocarea producţiei în Maroc, pe viitor, este exclusă.

Preşedintele Traian Băsescu a declanşat în decembrie şi o "avalanşă" de critici la adresa sectorului privat, pornind de la bănci şi continuând cu Nokia, Ford şi firmele de consultanţă. Sectorul privat este responsabil în egală măsură cu sectorul public de gradul de competitivitate, dar şi de nivelul corupţiei din România, în opinia şefului statului. Ca exemple Băsescu a dat cazurile Nokia şi Ford "care s-a angajat să producă 300.000 de automobile pe an şi produce 20.000 de remorci sau minivan-uri".

La uzina de la Mioveni, Dacia pregăteşte intrarea în producţie a noii generaţii a modelului Logan, programat pentru lansarea pe piaţă în toamna acestui an.

Parte a grupului francez Renault, Automobile Dacia a înregistrat în 2010 o cifră de afaceri 2,7 miliarde euro, în creştere cu 26,6% faţă de nivelul obţinut în 2009.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO