Terenul din Debrecen, estul Ungariei, pe care BMW va construi o fabrică de 1 miliard de euro a fost predat constructorului german, relatează Hungary Today.
Construcţia infrastructurii a fost finalizată, iar BMW a preluat în proprietate terenul respectiv.
Ministrul ungar al inovaţiei şi tehnologiei Laszlo Palkovics a anunţat că aproximativ 130 miliarde de forinţi (388,4 milioane de euro) sub formă de finanţare de stat au fost alocaţi pentru upgradarea infrastructurii.