Bănci și Asigurări

Actiunile Erste Bank reintra pe un trend de scadere la Viena

27.05.2008, 20:11 37

Actiunile Erste Bank, actionarul majoritar al BCR, au revenit de o saptamana pe un trend descendent la bursa de la Viena, ieri inregistrand un minim de 45,95 euro pe actiune fata de un varf de 49,27 euro atins pe 20 mai.
Pretul actiunilor a consemnat ieri mai multe fluctuatii, trecand de la scaderi la cresteri minimale fata de nivelul inregistrat la inchiderea de vineri.
Capitalizarea bursiera a bancii se situeaza la 14,6 miliarde de euro, fata de 15,3 miliarde la sfarsitul anului trecut. La Bucuresti, actiunile Erste au pierdut ieri 1,81%, pretul la inchidere fiind de 168,3 lei, fata de un maxim al zilei de 171 de lei.
Grupul austriac isi publica rezultatele financiare pe primul semestru pe 31 iulie.
Pana atunci, ramane de vazut ce semnale vor veni de la autoritatile de competitie de la Bruxelles in privinta tranzactiei prin care Erste si-a vandut afacerile cu asigurari catre Vienna Insurance. Si Vienna Insurance, cel mai mare jucator de profil din Romania, s-a aflat pe o panta descedenta in ultima saptamana la bursa din Viena, pretul actiunilor coborand de la 50,13 euo la 47,74 euro.
Inca si mai abrupta a fost scaderea inregistrata de Raiffeisen International, actionarul majoritar al celei de-a treia mari banci din Romania, pierderea fiind de peste 8 euro in cinci zile, pana la 94,15 euro.
Analistii bancii americane de investitii Goldman Sachs au recomandat recent cumpararea de actiuni ale Erste Bank si au majorat tinta de pret de la 50,5 la 54,7 euro pentru urmatoarele douasprezece luni.
Mai rezervati, analistii UBS au mentinut o evaluare neutra in privinta deciziei investitorilor fata de actiunile bancii austriece, insa au ridicat tinta de pret de la 42 la 48 de euro.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO