Bănci și Asigurări

Alpha Bank aduce 126 de milioane de euro de acasa

03.10.2005, 18:30 28

Alpha Bank isi va majora fondurile proprii pana la valoarea de 240 de milioane de euro prin majorarea capitalului social cu 66 de milioane de euro, la care se va adauga un imprumut subordonat de 60 de milioane de euro.

Majorarea fondurilor proprii va permite bancii sa continue acordarea de credite in valuta, incadrandu-se in plafonul introdus recent de banca centrala si care impune ca soldul finantarilor in valuta sa nu depaseasca de trei ori valoarea fondurilor proprii ale unei banci comerciale.

Finansbank este in curs de a realiza o operatiune similara de majorare a capitalului social, aceasta reprezentand o solutie avuta in vedere si de Bancpost pentru a putea relua creditarea in valuta - intrerupta din cauza depasirii plafonului BNR.

"Aceasta operatiune este una dintre cele mai mari investitii straine directe realizate de o banca in sistemul romanesc. Din punctul de vedere al fondurilor proprii, Alpha Bank se plaseaza astfel pe pozitia a treia, dupa BCR si BRD", a declarat Sergiu Oprescu, vicepresedinte al bancii, citat de Mediafax.

Potrivit lui Oprescu, majorarea reprezinta inceputul si suportul pentru o expansiune extrem de agresiva a grupului elen pe piata romaneasca, care se va solda cu o retea de 150 de sucursale pana la sfarsitul anului 2008.

Reteaua Alpha Bank numara, in prezent, 25 de unitati, iar pana la sfarsitul anului va cuprinde 30 de locatii.

In urmatorii trei ani, banca intentioneaza sa deschida 120 de sucursale, ceea ce ar reprezenta o medie de 40 de unitati pe an. In acelasi timp, Alpha Bank a hotarat sa extinda folosirea canalelor alternative de distributie, sa dezvolte noi sisteme si sa angajeze personal suplimentar.

La jumatatea acestui an, Alpha Bank a cazut de pe locul noua pe zece in clasamentul activelor bancare, fiind intrecuta de Banca Transilvania, potrivit datelor centralizate de BNR. Cu active nete in valoare de 948 milioane de euro, banca detinea o cota de piata de 3,2%, in timp ce Banca Transilvania trecuse de un miliard de euro, ajungand la o cota de 3,4%.

Alpha Bank a obtinut, dupa primele sase luni din acest an, un profit net de 12,4 mil. euro, in crestere cu aproape 67% comparativ cu rezultatul inregistrat la jumatatea anului trecut, insa inferior profitului de 15 mil. euro realizat de Banca Transilvania.

Soldul creditelor acordate de filiala locala a grupului elen a inregistrat o crestere cu 21%, ajungand la 591 mil. euro, in timp ce depozitele atrase au marcat o expansiune cu 29%, pana la 430 mil. euro.

Grupul Alpha Bank nu s-a aratat interesat sa participe la privatizarea BCR sau CEC, preferand sa continue strategia de dezvoltare organica.

Banca a lansat de la inceputul acestui an mai multe produse destinate clientilor individuali, segment pe care incearca sa-si intareasca pozitia. Astfel, banca a inaugurat un serviciu de Internet-banking, numit Alpha Click si a lansat un credit "punte" pentru finantari imobiliare si un depozit la care dobanda este platita in avans. Noi produse adresate investitiilor si depozitarii vor imbogati oferta bancii, creditele pentru locuinta si cele de consum preluand treptat rolul principal.

Extinderea retelei teritoriale serveste de asemenea intaririi pozitiei pe piata de retail.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO