Bănci și Asigurări

Analistii Erste recomanda aurul drept o "investitie de prima clasa". Cum comentati?

Analistii Erste recomanda aurul drept o "investitie de prima clasa"
05.07.2009, 18:05 68

Ei recomanda aurul drept un refugiu sigur pentru pastrarea averilor in perioada de criza economica, intarind suita de evaluari internationale care sustin interesul crescand al investitorilor fata de metalul galben.

Erste estimeaza ca pretul unciei (31,1 grame) va atinge pragul de 1.000 de dolari americani in acest an, iar pe termen mai lung ar putea urca pana la 2.300 de dolari, in conditiile in care este de asteptat ca trendul de crestere a cererii sa se mentina, in timp ce productia scade.

In prezent, pretul se situeaza sub 950 de dolari pe uncie. De la inceputul acestui an pretul a urcat cu 11,1% in euro, respectiv cu 7,7% in dolari.

Chiar daca in ultimele decenii aurul nu s-a dovedit a fi o investitie cu randamente atractive, in actuala conjunctura de incertitudine profunda privind amploarea si durata recesiunii analistii si consultantii de private banking il recomanda calduros drept o varianta sigura de rezerva.

Avand in vedere cat de scazute sunt dobanzile internationale la euro si dolar, aurul nu are rival cel putin deocamdata.

Austriecii nu au stat pe ganduri si au cumparat numai anul trecut aproape 23 de tone de aur, adica de peste 10 ori mai mult decat in 2007, analistii "citind" in acest comportament temeri solide privind o eventuala crestere a inflatiei.

In Romania, pretul aurului calculat de Banca Nationala a revenit saptamana trecuta deasupra pragului de 90 de lei pe gram, insa ramane la distanta fata de varfurile de peste 100 de lei inregistrate in februarie - martie.

Pe piata locala nu exista un mecanism de tranzactionare transparent. Dintre banci, doar BCR ofera zilnic preturi de cumparare pentru gramul de aur.

Vineri, banca oferea 63,0300 lei pe gram, in timp ce la BNR gramul de aur era cotat la 90,0380 lei. Fata de nivelurile din 2007, pretul oficial al aurului este aproape dublu.

Aurul a devenit un plasament interesant mai ales pentru clientii de private banking, bancherii lor intermediind tranzactii direct pe pietele internationale. In mod traditional aurul este considerat un activ de refugiu in perioade de incertitudine economica.

In ultima perioada, opiniile analistilor s-au mai diversificat, unii anticipand un episod de descrestere a pretului inainte de asaltul asupra pragului de 1.000 de euro.

 

Prognoze mai pesimiste de la BCR/Erste

BCR, cea mai mare banca de pe piata, si-a revizui recent prognoza de contractie a economiei Romanesti in acest an la 4,9% din PIB, fata de estimarea anterioara de 2,1%, respectiv peste prognoza oficiala care inca indica o recesiune de -4% din PIB, putand fi reconsiderata spre -6,5%.

Cat priveste proportiile ajustarii deficitului extern, BCR si-a reconsiderat substantial calculele, asteptand acum o ingustare de pana la 5,7% din PIB, fata de 8,2% in urma cu o luna.

"Cel mai probabil, deficitul de cont curent ar trebui sa se situeze la 5-6% din PIB in 2009 si este probabil sa creasca sansele de a fi atins nivelul de jos al intervalului daca perspectiva pe termen scurt privind contractia economica devine si mai innegurata", afirma Dumitru Dulgheru, analist al BCR.

De asemenea, prognoza privind somajul s-a inrautatit de la 7,2% la 7,4%, insa substantial sub previziunile pentru celelalte tari din regiune.

De exemplu, pentru Polonia, care este creditata cu o crestere economica de 1,2% anul acesta (fiind singura tara din Europa Centrala si de Est de la care se asteapta o asemenea performanta), Erste anticipeaza un somaj de 10,5%.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO