Bănci și Asigurări

Banca Românească a dat 1.600 de credite prin „Prima casă“ 2

Autor: Ciprian Botea

31.01.2011, 23:25 36

Banca Românească, filiala locală a grupului elen National Bankof Greece, a vândut anul trecut 1.600 de credite ipotecare prin"Prima casă", cu o valoare cumulată de aproximativ 65 mil. euro,ceea ce înseamnă o cotă de piaţă de 10% în cadrul programuluiguvernamental. Banca a folosit în proporţie de peste 90% plafonulde garanţii de 70 mil. euro de care a dispus în 2010. "Vom continuasă sprijinim şi anul acesta proiectele clienţilor interesaţi deachiziţia unei locuinţe. Am reuşit să atingem o cotă de piaţă de10% în cadrul acestui program, cotă de piaţă pe care dorim să oconsolidăm în perioada următoare", a declarat Lakis Couninis,director executiv retail la Banca Românească. Clienţii plătesc omarjă de dobândă de 3,95% la euro şi 2% la lei pentru creditelegarantate de stat contractate de la Banca Românească. Astfel,pentru un credit de 40.000 euro pe 30 de ani rata lunară ajunge la231 de euro. Banca a acordat peste 2.600 de credite de la începutulprogramului guvernamental, în iulie 2009, până în prezent.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO