Bănci și Asigurări

Banca Transilvania se extinde in Bucuresti

18.05.2004, 00:00 14



Aparuta pe piata ca o banca regionala, Banca Transilvania a trecut in ultimul an la o strategie de expansiune pe piata Bucurestiului prin deschiderea de sucursale si agentii. Astfel, prin inaugurarea unei noi locatii la sfarsitul saptamanii trecute, reteaua din capitala a ajuns sa includa o reprezentanta, patru sucursale si patru agentii, la care se vor adauga alte trei locatii, pana la sfarsitul acestui an. Banca Transilvania are 82 de unitati in intreaga tara.



Pentru acest an, actionarii BT au alocat pentru dezvoltarea bancii fonduri in valoare de 11,6 milioane euro, din care 4,1 milioane euro pentru extinderea retelei. Potrivit conducerii bancii, numarul sucursalelor va depasi 100 de unitati pana la sfarsitul lui 2004 si va ajunge la 150 de locatii in anul 2005.



"Credem ca dezvoltarea bancii trebuie sa fie facuta prin extinderea prezentei in teritoriu. Vrem sa acoperim astfel mai multe orase si sa atragem cat mai multi clienti, cu efecte asupra activelor bancii, respectiv asupra cotei de piata. La finele anului precedent, BT avea o cota de aproximativ 2,5% din activele bancare autohtone si anticipam ca vom atinge 3% in decembrie 2004", a apreciat directorul general al bancii, Robert Rekkers.



La sfarsitul anului trecut, activele bancii totalizau 14.207,9 milarde lei, in timp ce capitalurile proprii insumau 2.061,45 miliarde lei.



Banca Transilvania a incheiat anul 2003 cu un profit net de 467,9 miliarde lei si a obtinut venituri de 1.556,7 miliarde lei. In termeni nominali, profitul net a crescut cu 5,7%, dar ajustat la inflatie indica o scadere cu 7,36%.



Pentru acest an, conducerea bancii are ca obiective atingerea unui profit brut de 730 miliarde lei.
razvan.voican@zf.ro

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO