Bănci și Asigurări

BNR va menţine astăzi dobânda la 6,25% pe an, susţin analiştii

Autor: Liviu Chiru

01.11.2010, 23:54 14

Analiştii se aşteaptă ca BNR să menţină azi neschimbate atâtdobânda-cheie, la 6,25% pe an, cât şi rezervele minimeobliga­to­rii la lei şi la valută, anticipând a patra şe­din­ţă depolitică monetară la rând fără modificări.
Justificările analiştilor diferă însă de la ne­ce­sitateamenţinerii unei atitu­dini pru­den­te, în condiţiile în carepreţurile la ali­men­te sunt în creştere susţinută, până laire­le­vanţa do­bânzii-cheie, ca principal in­strument de politicămonetară.

"Economia nu este refăcută, iar o majorare de dobândă nu ar ajuta,din punct de vedere al stabilităţii macroeconomice. Nu aş vedeaînsă nicio reducere de dobândă, pentru că sunt încă incertitudinipe partea de consolidare fiscală, ceea ce ar putea să pună presiunepe inflaţie. Se adoptă o politică prudentă, aşa cum am văzut şi laprece­dentele şedinţe, chiar dacă acordul cu FMI dă senzaţia căeste ontrack", spune Lucian Anghel, economistul-şef al BCR, cea maima­re bancă locală. El notează că o majorare de dobândă acum şi-arproduce efectele abia peste câteva trimestre, în timp ce inflaţiava co­borî probabil spre 4% în vara lui 2011, ast­fel că BNR artrebui să taie ulterior dobânda.

"În momentul de faţă informaţiile disponibile arată că transmisiamajorării de TVA (de la 19% la 24%, aplicată în iulie - n. red.) afost incompletă, aceasta fiind vestea bu­nă. În schimb, au apărutsemnele unor şo­curi de ofertă din agricultură, care s-au văzut înseptembrie în preţuri şi vor continua să se ma­nifeste. Inflaţia vafi peste aşteptările BNR şi FMI", spune Ionuţ Dumitru,econo­mis­tul-şef al Raiffeisen Bank. Banca cen­trală anticipa căinflaţia va atinge un vârf de 8% în septembrie, după care vaîncetini la 7,8% până în decembrie.
Datele Statisticii arată că în septembrie a fost de 7,77%, însăcreşterea preţurilor la unele alimente cu până la 6% i-a determinatpe mulţi analişti să îşi revizuiască prognozele în sus.
"Sunt tensiuni inflaţioniste, dar de obicei BNR aşteaptă ca acesteasă se con­fir­me în preţuri mai mari înainte de a majora dobânda.Riscul unei majorări a dobânzii-che­ie în prima parte a anuluiviitor este ma­re", spune Nicolaie Alexandru-Chideşciuc,eco­no­mistul-şef al ING Bank. El consideră de asemenea că bancacentrală nu va modi­fica nici dobânda, nici rezervele minime înşedinţa de astăzi.

"BNR nu are cum să mai reducă dobân­da în contextul actual. Ratelede dobândă pe piaţa interbancară oricum sunt mult sub rata depolitică monetară, aproape de 2% pe an. Este lichiditate foartemultă în piaţă, pe care ban­ca centrală o menţine şi practic acestlu­cru imprimă un caracter lax politicii mone­ta­re. Mai mult deatât nu are ce sa facă", apre­ciază Chideşciuc. Pe de altă parte,el spune că bancherii nu au uitat că BNR preferă să asigurestabilitatea cursului, un indicator mult mai atent urmărit, chiarcu preţul unor fluctuaţii de dobândă. În aceste condiţii, bancheriisunt reticenţi să reducă dobânzile la creditele pentru clienţi,chiar dacă acum pot obţine fonduri ieftine de pe piaţainterbancară. De altfel, şi dobânzile plătite clienţilor ladepozite rămân la niveluri de 7%-8% pe an. Analiştii Piraues Banksunt chiar mai tranşanţi din acest punct de vedere.
"Considerăm ca BNR nu are niciun motiv să modifice dobânda-cheie,care a de­venit doar un instrument fără însemnă­tate, în condiţiileîn care s-a deconectat de dobânzile efective de pe piaţă",comentează analiştii Piraeus Bank. De altfel, ei se aşteaptă caratele pe piaţa monetară să rămână neschimbate după şedinţaBNR.
Aceasta este ultima şedinţă pe probleme de politică monetarăprogramată pentru anul acesta, iar prima întâlnire din 2011 va fipe 5 ianuarie. Tot în şedinţa de astăzi Consiliul de Administraţieal BNR va aproba şi Raportul asupra inflaţiei pe trimestrul altreilea, cu un set nou de proiecţii privind evoluţia inflaţiei înperioada următoare.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO