Bănci și Asigurări

BRD: Trebuie sa vindem mai multe produse clientului

27.10.2006, 18:45 20

BRD-SocGen va continua sa isi extinda reteaua, insa se va concentra si pe cresterea numarului de produse vandute fiecarui client, spune Jean-Didier Reigner, seful pentru Europa al diviziei International Retail Banking a Groupe Societe Generale.
"Prezenta prin sucursale este esentiala pentru dezvoltarea afacerilor pe zona de retail si a intreprinderilor mici si mijlocii. Vom continua sa extindem reteaua BRD-SocGen, care va depasi 600 de unitati pana la inceputul anului viitor", spune Reigner. La inceputul toamnei, BRD a anuntat ca a depasit 500 de unitati.
In aceste conditii, BRD a devenit filiala cu cea mai mare retea a Societe Generale din aceasta parte a Europei. Extinderea rapida a retelei a fost permisa de implementarea unui model de unitate de mici dimensiuni, operata cu numai 3-4 angajati.
Reigner spune ca in paralel cu dezvoltarea retelei, care permite extinderea clientelei, trebuie acordata atentie si imbunatatirii veniturilor obtinute pe client.
"Trebuie sa vindem mai multe produse clientului. In Franta, fiecare client are opt produse, in timp ce in Romania media este de 2,4-2,5 produse", explica Reigner.
El spune ca cererea ramane insemnata pentru produsele simple, cum sunt creditele de consum si cele de investitii imobiliare.
"Vedem deja un boom al creditului ipotecar in Bucuresti si ne asteptam sa se extinda treptat si in celelalte orase. Principala problema in cazul finantarilor ipotecare este insa proprietatea: sa fii sigur ca acela care vinde este proprietarul imobilului", explica Reigner.
In perioada urmatoare, vor castiga teren si produse mai sofisticate, cum sunt cele asset-managemnt sau fondurile de pensii. Seful retailul-ului de la Societe Generale se asteapta ca fondurile de pensii sa se dezvolte incepand cu anul viitor, precizand ca "vom fi pregatiti sa oferim astfel de servicii". El spune ca in zona Europei de Sud-Est trebuie dezvoltat si segmentul clientelei din randul studentilor, dupa modelul deja verificat pe pietele mature din Vest.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO