Bănci și Asigurări

CEC reduce dobânzile la creditele în lei aflate în derulare, dar retrase din ofertă

CEC reduce dobânzile la creditele în lei aflate în derulare, dar retrase din ofertă

Autor: Ciprian Botea

02.03.2012, 00:00 524

CEC, singura bancă de top rămasă în portofoliul statului, a redus dobânzile variabile la creditele în lei aflate în derulare, dar retrase din oferta băncii, până la un maxim de 14% pe an. Scăderea dobânzilor a fost realizată prin reducerea marjelor aplicate peste indicatorul de referinţă şi are loc doar în cazul creditelor care aveu până acum dobânzi mai mari de 14% pe an. Banca a acordat în trecut credite folosind un indicator intern de referinţă, dar din 2010 - odată cu implementarea Ordonanţei 50 prinvind creditele acordate populaţiei - toate împrumuturile în lei cu dobândă variabilă sunt legate de indicatorii Robor ai pieţei monetare.

"CEC Bank demonstrează o abordare echitabilă, operând reduceri atât la dobânzile plătite la depozite, cât şi la dobânzile la credite. Cu acest prilej, îi invităm pe clienţii noştri la ghişeele băncii, în vederea încheierii şi semnării actelor adiţionale la contractele de credit", a declarat Radu Gheţea (desen), preşedintele CEC Bank. Reducerea de dobândă nu se va aplica în cazul creditelor acordate în baza unor programe guvernamentale şi nici cardurilor de credit sau facilităţilor de descoperit de cont.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO