♦ City Insurance şi Euroins au înregistrat o pondere de 74% din totalul subscrierilor pe segmentul RCA, de 1,01 mld. lei, în primul trimestru din 2020, în timp ce restul asigurătorilor din clasament rămân la subscrieri de sub 100 mil. lei
City Insurace, cel mai mare asigurători din piaţa locală, îşi menţine poziţia de lider al segmentului RCA printr-un volum al subscrierilor de peste 400 mil. lei, în creştere cu 10,4% în primul trimestru (T1) din 2020, faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, potrivit datelor publicate în raportul Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF) privind evoluţia pieţei asigurărilor în T1/2020.
În timp ce prima poziţie din clasamentul celor mai mari asigurători RCA din T1/2020 este ocupată de City Insurance, pe poziţia a doua se regăseşte Euroins, a doua cea mai mare societate de asigurări RCA din piaţă, cu un volum al subscrierilor de 340,7 mil. lei, în creştere cu aproape 11% în primele trei luni din 2020, comparativ cu primele trei luni din 2019.