Bănci și Asigurări

Claudiu Cercel, vicepreşedinte BRD: Sunt anumite încetiniri pe zona de credite ipotecare. Probabil este şi un element legat de creşterea dobânzilor, de o anumită aşteptare privind o potenţială scădere în anumite regiuni a preţurilor

Claudiu Cercel, director general adjunct al BRD:
Nu m-ar mira ca de data aceasta să fie o creştere foarte
mică a dobânzii de politică monetară, având în vedere exact acele semnale privind preocuparea creşterii economice.

Claudiu Cercel, director general adjunct al BRD: Nu m-ar mira ca de data aceasta să fie o creştere foarte mică a dobânzii de politică monetară, având în vedere exact acele semnale privind preocuparea creşterii economice.

Autor: Mircea Nica

24.10.2022, 17:15 168

„Suntem cu dobânda de politică monetară la 6,25% după ce a crescut foarte mult, dar ea este în continuare într-un teritoriu puternic de dobândă real negativă şi cred că va rămâne aşa. Inflaţia probabil că va mai creşte un pic, este posibil să vedem poate 17%”.

„Pe zona de credite ipotecare se înregistrează încetiniri, probabil şi ca urmare a creşterii dobânzilor, existând şi o anumită aşteptare privind o potenţială scădere a preţurilor în anumite regiuniî, a spus Claudiu Cercel, director general adjunct al BRD, în cadrul unei conferinţe pe teme financiare.

Momentan, el susţine că nu ne aflăm într-o postură de a remarca semnale puternice de criză deşi sunt aşteptări în acest sens, dar acestea sunt ghidate mai degrabă de contextul geopolitic şi inflaţie.

„Strict în momentul de faţă dacă ne uităm la performanţa clienţilor, nu vedem în niciun caz o înrăutăţire a performanţei creditelor. Aş putea spune că ne plasăm încă pe un trend de diminuare a ratelor de neperformanţă. Chiar încă vedem recuperări dintr-o parte a creditelor neperformante din anii anterior, mai ales de la persoanele juridice. Acest lucru nu înseamnă că pe anumite segmente nu vedem anumite încetiniri, de exemplu pe zona de real-estate”.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO